Cards FOR Humanity: e timpul pentru ceva bun

cards-for-humanity

Ați jucat vreodată „Cards against Humanity”? E un joc haios cu cărți, dar după prima tură m-am gândit că, dacă tot trăim într-o lume uneori foarte negativă și cinică, ar fi fain să avem și „cards FOR Humanity”. De acum, ele există – ca proiect caritabil pentru familiile cu venituri mici, realizat de Habitat for Humanity Cluj.

Cards for Humanity sunt o serie de felicitări ilustrate de tineri designeri români și tipărite cu meșteșug de Daisler Print House. Cei câțiva lei pe care îi dați pe o felicitare vor merge spre proiectele Habitat for Humanity, care construiește case pentru familii cu venituri mici la Jucu, în județul Cluj. E un mod de a ajuta familii în nevoie de sărbători și de a le face prietenilor o surpriză adevărată – fiindcă sigur se așteaptă la mesaje pe Facebook sau SMS-uri cu #fieca.

Ajutați-vă prietenii să descopere altceva decât facturi și spam în cutia poștală, ajutați familii care au nevoie de susținerea noastră: un sistem așa cum îmi place mie, câștig-câștig.

BONUS: Una din cărțile poștale e cu două mâțe simpatice 🙂 Le puteți comanda online în shop-ul festiv Habitat

felicitare-corina

 

Cum să NU-ţi depui CV-ul la Habitat Cluj

Habitat for Humanity Cluj caută un director executiv atât de fain, încât casele să se construiască singure, din pur entuazism. Pentru că toţi ştim să scriem în CV-uri că suntem lideri înnăscuţi dar şi oameni de echipă, originali şi creativi dar în acelaşi timp minuţioşi şi organizaţi, vreau să vă fac viaţa mai uşoară şi să vă zic prin ce am trecut la selecţiile de acum ani.

 

Nu îţi depune CV-ul dacă nu ştii limba engleză. E la modă acum să se ceară limbi străine şi la alimentara din colţ, dar la noi chiar se folosesc. Avem voluntari care vin din întreaga lume să ridice case şi nu am vrea să-i doară mâinile de la vorbit gimnastică. Motiv pentru care o parte din interviu este în engleză – spre suprinderea unui fost şef de unitate militară, selectat printre „finalişti” cu ani în urmă, care la interviu a reuşit să zică „yes” şi respectiv „i like yes yes Habitat”.

Nu îţi depune CV-ul dacă nu ştii măcar în mare ce face Habitat. Cele mai faine scrisori de intenţie primite data trecută erau cele care se încheiau glorios cu ceva gen „Prin urmare, sunt convins că sunt omul ideal pentru compania dumneavoastră şi că o voi putea conduce spre profit”. Habitat, fiind ONG şi nu companie, nu are şi nu vrea să aibă profit. Faci o impresie minunată dacă îmi spui că nu ştii unde vii.

Nu ne dorim nici oameni care… dar mai bine las faptele să vorbească. Unul din candidaţi, fost şef de mare cooperativă socialistă, a reuşit să intre la interviu, iar apoi a răspuns la mobil, rugând onor comisia să-l aştepte puţin. A vorbit vreo 2 minute şi apoi a sunat el, că avea de rezolvat un business. Ulterior, şi-a cerut scuze, zicând că îl rugase ceva o femeie „şi ştiţi femeile cum sunt, n-au răbdare şi nu poţi lucra normal cu ele”. La momentul respectiv, în comisie erau doar doamne. A luat puncte pentru sinceritate!

 

Am lucrat până acum cu oameni foarte buni, atât de buni încât Habitat a fost pentru ei o rampă pe un drum ascendent. Căutăm din nou un om fain şi responsabil, care să lucreze împreună cu Consiliul Director (format din voluntari) şi cu echipa din birouri şi şantier (angajaţi) la îndeplinirea obiectivelor organizaţiei; un om cu care să îţi placă să lucrezi şi căruia (sau căreia) să îi pese de oamenii cu venituri mici, care fără Habitat for Humanity nu ar avea niciodată casă.

Anunţul oficial aici, iar CV-urile le aşteptăm la info [a t ] habitatcluj.ro. Ne vedem la interviu!

 

Share Skills: sau cum voluntarii ar putea schimba lumea

foto: voluntariat.ro

Lucruri mici care ne fac viaţa de zi mult mai uşoară. Lucruri mari care ar schimba lumea. Multe din ele au în spate una din cele mai mari forţe pe care omenirea le-a cunoscut vreodată: voluntarii.

Gândiţi-vă: acum 100 de ani, conceptul nu exista. Pe atunci ne luptam încă să avem dreptul la numai 8 ore de muncă pe zi (pe care azi ni-l cam pierdem). Astăzi, pe lângă munca pe care o facem pentru a trăi, mai trăim şi ca să muncim ce ne place. Ideal, cele două sunt cât mai apropiate. Mai nou sunt tot mai pasionat de volunteer economy, așa că profit să vă ameninț cu viitoare texte pe tema asta.

Revenim însă în actualitate:

La Săptămâna Naţională a Voluntariatului de la Cluj, un eveniment mi-a atras atenţia: un schimb de abilități denumit SHARE SKILLS. Oamenii s-au adunat și au învățat unii de la alții lucruri dintre cele mai simple (cum să împăturești un tricou în 5 secunde sau cum să îți faci nod la cravată) dar și din cele cu efecte majore: confecționatul unui portmoneu dintr-o cutie de lapte nu e important pentru că de acum o să faci asta zilnic, ci pentru a realiza că deșeurile nu sunt toate gunoaie.

O altă abilitate care ar putea schimba lumea: să învățăm cum se construiesc locuințe. Pentru noi și pentru cei din jur. Colegii mei voluntari de la Habitat for Humanity Cluj au făcut demonstrații, la scară mai mică, a modului în care se ridică structura de rezistență a unor clădiri.

Pot să vă spun că, atunci când ridici pereții unei case Habitat (operațiunea e spectaculoasă, peretele se ridică dintr-o dată, gata format), simți cum se ridică viitorul unei familii. Care, de obicei, e umăr la umăr cu tine pe șantier.

Să învățăm să construim e frumos și la figurat. Pentru că, de multe ori, ne înconjurăm de demolatori. Voluntarii sunt ceilalți.

Primesc casă pe gratis şi comentează că-i prea mică. Ce ziceţi?

Nu pot să nu reacţionez la ştirea asta: clujeni care au primit locuinţe sociale de la Primărie, cu chirie de 50 de lei pe lună (!), reclamă că spaţiul e prea mic. Că nu încap în două camere. Cu 50 de lei. Pe lună. E ridicol!

Sunt voluntar al unei organizaţii care cu asta se ocupă: ca toată lumea să aibă o locuinţă decentă. Ştiu direct cât de greu e pentru mulţi oameni să trăiască în condiţii fireşti pentru noi – adică să aibă apă şi canalizare, un pic de curent cât să-şi facă temele cei mici, că gazul deja e lux. Am văzut ce schimbare înseamnă mutarea dintr-o văgăună plină de mucegai şi igrasie într-o casă normală. Am intrat în locuri greu de imaginat ca locuinţe umane.

Ştiţi care e diferenţa între ăştia care se plâng că e prea puţin să primească două camere în bloc nou pentru 50 de lei pe lună şi familiile Habitat? E foarte simplu: la Habitat nimeni nu primeşte nimic de-a moca. Vrei, lucrezi. Arăţi că vrei să ajuţi şi tu mai departe. E un gen de „caritate” cu care românii nu-s obişnuiţi. „Cum, voi nu daţi casele gratis?” Nu, dar îi ajutăm pe oamenii cu adevărat muncitori să poată avea o casă la care altfel nici nu visau. Sunt oameni care niciodată nu ar putea lua un credit. Care muncesc de le sar ochii din cap şi apoi dau tot pe chiria unor spaţii mizerabile.

Devin familii-partener Habitat NUMAI cele care apreciază cu adevărat valoarea unei case. Înainte de a şti măcar dacă primesc ceva, ei lucrează voluntar pe şantier la casele altora. Dacă sunt aleşi, atunci mai muncesc câteva mii de ore, împreună cu alţi voluntari din Cluj, dar şi din străinătate – pentru că oameni din America, Anglia, Bermude, Germania şi cine ştie unde au venit de-a lungul timpului să ridice case aici la noi.

Ştiţi poanta de final? Când intră în casă nouă, nu se mai opresc din muncit. Nu mai au obligaţii, dar continuă să-şi ajute vecinii. Ţin minte când o nouă serie de beneficiari a intrat în case – şi nu mai aveau bani de mobilă. Familii care se mutaseră în case cu un an-doi în urmă le-au oferit câteva piese de mobilier, aşa, pentru început.

Fiindcă oamenii ăştia au priceput că munca e soluţia, nu întinsul mâinii. Sunt oameni care au făcut un mare efort şi s-au ajutat singuri. Noi am fost doar acolo când au avut nevoie de un pic de încredere. Astăzi, ei au nu doar casă, ci şi demnitate şi valori. Plătesc o rată mai mică decât fosta chirie, iar acei bani merg exclusiv spre construcţia de case noi.

Pentru că am văzut vieţi care s-au schimbat, pentru că am văzut şomeri ajungând directori de filială bancară odată ce au avut condiţiile unui  trai decent, după ce am văzut copii corigenţi ajungând premianţi dacă au avut bec în loc de lumânare, pentru că am văzut micuţi bolnavi de astm salvaţi de igrasie, pentru toate astea, de 11 ani, sunt voluntar la Habitat pentru Umanitate Cluj.

 

Angajări în vremea crizei

{xtypo_code}Numărul firmelor din România care vor să angajeze manageri a scăzut la jumătate.
Numărul firmelor din România care vor să angajeze, în perioada ianuarie-martie, specialişti şi manageri a scăzut la mai mult de jumătate faţă de intervalul octombrie-decembrie 2008, când ponderea a crescut cu 7 puncte procentuale, la 54%, faţă de trimestrul trei.{/xtypo_code}

– Mediafax, 28 ianuarie

Am avut ocazia să intervievez, recent, doi oameni care urmăreau să obţină o poziţie managerială (n-are legătură cu presa). Ambii tineri, bine pregătiţi, cu experienţă.

Surprinzător a fost să aflu de la colegii care au intervievat candidaţii care nu ajunseseră până în fazele finale ale selecţiei că printre cei care s-au prezentat au fost directorul unei mari întreprinderi cu capital de stat, un alt director dintr-o multinaţională şi un director economic dintr-o a treia mare companie, plus o doamnă, la rândul ei cu funcţie de conducere, care nu şi-a mai găsit postul când s-a întors la firmă din concediu de maternitate, deşi asta e ilegal.

S-au plictisit managerii de actualele joburi, sau pur şi simplu perioada de creştere din ultimii ani a creat prea mulţi şefi la câţi subalterni mai sunt?