Tăiate la montaj

proiector_de_epocaDe ele nu am apucat să scriu. Cu bune şi rele:

Contesa. Báthory Erzsébet a ucis câteva sute de virgine ca să se ungă cu sângele lor şi să rămână tânără. Drept pedeapsă, au închis-o într-o cameră fără oglinzi. Tre’ să-ţi placă justiţia maghiară! Combinaţi asta cu o poveste de dragoste şi obţineţi „Contesa” – un film ok,nu foarte convingător, dar care merită văzut.

Gomorra. Mafia italiană nu e glamour, e compusă din nişte cocalari cu pistoale, bişniţari ca ăia de la coloane (pentru clujeni), dar pe care n-a stat nimeni să-i strunească. Am priceput asta din sinopsis şi n-am simţit nevoia să petrec mai bine de două ore ca să învăţ lecţia. Filmul nu e deloc prost, are momente care curg excelent; e doar prea lung pentru ce vrea să spună.

Das Wachsfigurenkabinett. A meritat văzut ca experienţă, pentru o călătorie înapoi în timp, pe vremea când asta era aventura pe ecranul de cinema. Un film mut, alb-negru, care m-a făcut să mă gândesc cum se vor uita strănepoţii la filmele de azi: „fraaate, ăştia n-aveau 3D şi dublaj direct în creier, încă citeau!”. Muzica live excelentă, dar şi cu ce mai recita actriţa de la Nottara în paralel, şi cu preluările din Caragiale în subtitrare (my pondlily = fragedă zambilă), parcă prea mult deodată.

Naufragiaţii. Un scurt-metraj care vrea să zică ceva prea deştept pentru mine. Dacă vreţi să vedeţi mult sânge filmat macro, cadre lungi şi emoţii autentic artificiale, vi-l recomand.

La filme de-astea mă bucur că nu sunt critic şi pot să-mi spun opinia de spectator. Cred că ar fi groaznic să fie musai să le văd.