Un clujean, internat la nebuni după ce a încercat să numere toate festivalurile din oraş

cluj-arena-music-fest
foto by Entertrainer.tv

Festivalurile sunt la modă în România. La prima ediție, prezentatorul ne spune: „sperăm să devină o tradiție”. La a doua, sforăie de pe scenă: „desprrre carrrree am putea spune… dejaaaa… că este o trrrradiție”. La a treia, dispare și condițional-optativul, dacă nu cumva a dispărut festivalul între timp.

Primăria Cluj-Napoca, spre exemplu, încurajează apariţia festivalurilor de buzunar de sacou, buzunarele de pantaloni fiind deja prea largi pentru această comparaţie, în cursa spre titlul dubios de #orasulfestivalurilor. Sigur, e bine că sunt multe evenimente în oraş, în speranţa că vreodată unul dintre ele va atrage câţiva turişti care nu voiau, de fapt, să ajungă în Cracovia.

Sper însă ca şi finanţările să crească, mărind suma alocată culturii, nu tăind din finanţările altor festivaluri consacrate sau, Doamne fereşte!, din banii pentru reparaţiile de poduri 😀

Când vine vorba de bani, Austria o dă în cealaltă extremă – şi e la fel de rău. Cultura tânără e relativ ignorată la nivel de finanţări, în timp ce toţi banii merg spre întreţinerea apartamentelor în care Maria Tereza s-a spălat ultima dată pe cap (cică făcea chestia asta de două ori pe an, şi dacă avea nevoie, şi dacă nu!). Asta nu îi opreşte pe politicieni să pozeze cu câte un regizor austriac care a luat marele premiu la vreun festival străin – cu filmul lui făcut pe banii guvernului francez, de pildă.

Revenind la Cluj, am avut surprize plăcute, precum nou-născutul Electric Castle care a arătat ce înseamnă să ai un concept cu un decor pe măsură, o echipă plimbată pe la festivaluri de afară și promisiunea simplu exprimată: It’s gonna be legendary. TIFF a făcut un pui numit Colours of Cluj, Comedy Cluj bate la ușă cu nume tari, Toamna Muzicală continuă simfonia şi cineva a avut curajul să facă Festivalul de Carte Transilvania, care la prima lui ediţie a şi devenit cel mai mare eveniment de profil.

Dar anul ăsta chiar m-am distrat copios, văzând că printre festivalurile locale am avut „concepte în premieră mondială”, că orice aglomerație de „două-filme-ș-un-dans-modern”, „adunare cu gașca să ascultăm niște prieteni care cântă” sau „serie de concerte organizate în birt” ajunge să se numească festival. Am asistat cu şapca scoasă la intrarea în moarte clinică a Peninsula, un concept frumos, care a venit la Cluj pentru resuscitare și mă tem că rămâne pe aparate în speranța unei perfuzii de viitor.

Aştept cu interes şi Primul Festival Intergalatic al Muzicii Folk Româneşti şi Internaţionale (cu aceiaşi 100 de spectatori pe care-i ştiu de la concertele din Le General sau La Port), Festivalul Bostanilor Rafistolaţi Post Spargere (cu secţiune de sculpturi cu laser), precum și Festivalul Fabricanților de Teme de WordPress (fondat 1875).

Pe principiul „În Rusia Sovietică, pușca trage cu tine”, îmi imaginez cum ar arăta o discuție între două cetățene fără buletin, aflate la cules de ciuperci în Făget: „Mercedesăă, se făcură lele ciopercele ca festivalurile ălea de la Cluuuj”.