Cum ne alegem facultatea? Ghid pentru idioţi

Site-urile alea de reduceri s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie. Ofertele durează puţin timp şi sunt „limitate”, ca să cumpăraţi din impuls – aşa cum luaţi gumă de mestecat la casă în supermarket. Găsiţi reduceri la chiloţi, pensat sprâncene, senzori de parcare, tratament anti-acnee, facultate, şedinţe de slăbit şi saltele.

Wait, what?!


Da, aţi văzut bine: am primit un newsletter cu o ofertă imbatabilă prin care aveam reducere la taxele de şcolarizare ale unei facultăţi private. Acum pot deveni licenţiat în drept, inginerie sau ştiinţe economice cu 155 de lei mai ieftin!

[box type=”note”]Oferta zilei in Sibiu: 20 RON pt. o reducere de 155 RON din taxa de scolarizare a anului universitar 2011 – 2012 pt. studii de licenta (stiinte economice, drept si inginerie) la UNIVERSITATEA ROMANO – GERMANA DIN SIBIU, acreditata! Taxa redusa este de doar 1595 RON![/box]

Pe bune?

Aştept ca primii oameni care şi-au ales facultatea în funcţie de reducerile online să termine şcoala. Ca apoi să pot zice liniştit:


 

Fără emoţii: despre susţinerea licenţei, indiferent de facultate

Cel mai senzaţional lucru care s-a întâmplat în timpul susţinerii lucrării mele de licenţă a fost că era să moară un profesor. În rest, pe bune: nu are rost să vă emoţionaţi.

Prezentarea lucrării de licenţă este în majoritatea cazurilor şi facultăţilor o formalitate. Mai mult durează aşteptatul pe hol. Profesorii sunt atât de plictisiţi încât trebuie să spui nişte avioane majore ca să te bage cineva în seamă. Atenţie la detalii: o să remarce mult mai uşor dacă o notă de subsol nu e formatată corect, decât dacă ideile din teza ta dau cu oiştea-n gard şi cu gardul de mirişte.

Vorbiţi cu ei de parcă nu v-ar fi citit lucrarea niciodată. Ştiu că teoretic ar fi trebuit să o facă, dar nu prea am întâlnit cazuri în care să fie aşa. Mai degrabă am văzut situaţii în care profesorul vostru coordonator, care ar trebui să vă ajute – că doar el v-a aprobat teza! – nu ştia nici el despre ce-i vorba în propoziţie.

Aşa că chill. Licenţa trece uşor, cu viaţa de după e ceva mai greu.

Cât despre profesorul care era să-şi dea duhul, buhul şi ortul în timpul prezentării mele, nu-i mare lucru de povestit. A început să tuşească în timp ce vorbeam şi nu s-a mai oprit. Prima dată am zis să merg mai departe (că, ilogic, aveam emoţii…), după care, observând că omul îşi schimba coloritul de sub chelie, m-am oprit cu o privire de Bambi căutând-o pe maică-sa prin iarbă.

O altă profă din comisie, obişnuită cu metehnele distinsului coleg, mi-a făcut un semn din mână, aşa, a scârbă… „dă-i pace”! Ăla e momentul în care mi-au pierit toate emoţiile. Păi şi ce dacă ăla se stinge acolo? Terminăm şi noi odată treaba, să mai ajungem acasă?

 

Cursuri pentru jurnalişti

Particip zilele astea la un curs pentru jurnalişti din Europa care vor să înveţe cum să se ocupe de un anume domeniu. Care domeniu, pentru ce vreau să spun, n-are importanţă. Important e că tot cursul e parcă o fereastră într-un altfel de lume.

 

Suportul de curs vorbeşte de la primele pagini despre ce trebuie să faci ca reporter specializat pe un domeniu, de ce abilităţi ai nevoie şi cine sunt actorii din domeniul respectiv. Cine influenţează politica, unde e cel mai probabil să-mi găsesc sursele şi la ce fel de subiecte trebuie să fiu atent. Ce motivaţii trebuie să aibă un reporter, ce vor aştepta cititorii care citesc aşa ceva de la mine. Dacă subiectele sunt unice sau există teme care se repetă la un anumit interval. 


Toate astea sunt lucruri pe care nu le afli, la Cluj, în patru ani de facultate, pe niciun domeniu (de altfel, nu se face vreo delimitare, ca să ştii ce domenii sunt în presă). Nu ţi se spune că, dacă vei lucra ca reporter, te vei ciocni de instiuţiile X şi Y, nici care sunt atribuţiile lor. Unele lucruri par evidente, dar e foarte important să le ai sistematizate.


De ce să ne mirăm atunci că vedem texte care vorbesc de Prefectura Cluj-Napoca? Nu cred că de vină e "noua generaţie" care nu ştie ce vrea şi nici că "tinerii de azi" sunt în plop. Mai degrabă, responsabili sunt profesorii lor.