Povestea primului meu divorţ pe Facebook

Totul a început de la un căţeluş. Ea mi-a comentat în suspine: „ioaaaai ce drăguţ eee… vai ce pufuliciiii” – ştiţi  voi, genul de comentariu cu sintaxa şi vocabularul adecvate celei mai mari reţele de socializare din lume.

Câtă vreme a fost vorba despre respectivul domn bişon, totul a fost ok. Când a început să-mi zică mie „pufulici” (şi să mă salute cu „neaţaa puufuliciiiiii, ai băut cafelutzaa?”), am zis că ar fi cazul să nu mai încurajez conversaţia. M-a adăugat în grupuri din care am ieşit, m-a tăguit în poze cu mascoţele de pluş la care mi-am dat untag, prin urmare am fost un nepăsător şi nu m-a apăsat asta prea tare.

Azi, indiferenţa mea criminală a pus capac peste pupăza cireşii din telenovela de pe tort. Eu am scris un status. Ea şi încă 10 persoane mi-au comentat. Am răspuns la două comentarii care îndemnau la discuţie; întâmplător – nu şi la el ei.

NU I-AM RĂSPUNS LA COMENTARIU?! THIS-IS-SPARTAAAAAA!

Declaraţie de răzbel prin mesaj privat: „eu ti-am dat leave tie, ca te costa sa vorbesti, de cand te stiu am scos trei vorbe de la tine, bye!”. Uf. „De când te ştiu?” Tanti, nu mă cunoşti. Suntem friends pe Facebook. E o diferenţă!

Am salutat-o frumos, i-am urat prieteni mai vorbăreţi şi mă pregăteam să-mi văd de, cum ar veni, chestiile care chiar contează, când primesc următorul mesaj:

[quote]multi din bucuresti va credeti,nu stiu ce ,v-am dat clasa la multi,si uni si-au schimbat atitudinea,la alti le-am dat remove,tine minte vorba nu costa,bye[/quote]

Nu ştiu voi cum i-aţi răspunde, eu mai pot doar o dedicaţie să îi fac:

http://www.youtube.com/watch?v=2wl3j1_BjEw

Ce face Google+ şi nu face Facebook

M-am jucat discret cu noul Google +, despre care am auzit că nu e bun pentru noi ăştia de la uman – cică e cu calcule. De când s-a lansat, tot stau să mă minunez cum poate fi lăudat un serviciu nou pur şi simplu pentru că a reinventat roata.

La propriu: una dintre cele mai menţionate funcţionalităţi din Google+ e CIRCLES, opţiunea care ne lasă să distribuim conţinut separat pentru familie, prieteni, colegi sau foste prietene. Majoritatea comentariilor pe care le-am citit pe tema asta, inclusiv în ziare şi reviste care se dau de specialitate, ziceau aşa: „De acum puteţi controla cine ce află despre voi…”.

De acum?! Facebook are LISTE de o vreme bună. Eu chiar le folosesc – grupurile numite Personal şi Profesional îmi pot vedea numărul de telefon, în timp ce oamenii pe care nu îi ştiu în lumea reală şi care mi-au dat add din varii motive au acces mai… domol. Şi da, sunt statusuri pe care nu le pun pentru toată lumea, că nu îi interesează pe toţi ce-mi mai face pisica (apropo, e bine, îşi revine, mersi!).

Google a luat ochii cu reinventarea roţii – adică desenarea cercurilor, care mie îmi aduc aminte de vechiul meu telefon fix cu disc de acasă. E drept, pe Facebook e chiar greu să gestionezi listele, pentru că Zucky ne tot lămureşte că ar trebui să fim prieteni doar cu oameni pe care îi ştim – deci nu va implementa prea curând unelte prin care să edităm deodată 1.000 de contacte.

Sunt convins că Google+ e un serviciu bun; creatorii lui au luat lecţii destule din episoadele Buzz şi Wave. Dar va lua aripi pe principiul „pentru că Pitong”: adică pentru că e lansat de Google. O opţiune care ar fi fost esenţială din start, accesul prin aplicaţia Android, îşi întâmpină încă utilizatorii români cu mesajul „Not available in your country”.

Mai vorbim peste o lună. Sunt curios ce fel de comunitate se va crea pe Google+, pentru că în niciun caz nu îmi voi importa contactele de pe Facebook, cum văd că e la modă. N-ar avea niciun rost!

P.S. Google+ are un mare avantaj: acum, reţeaua socială, căsuţa de email şi mobila din sufrageria mea sunt toate de aceeaşi culoare! No, asta da integrare.

 

EXCLUSIV! FOTO / VIDEO Cum ne-am distrat în weekend

Băăă, ai văzut pozele cu Gigel? Frate, ce varză a fost în weekend!

Când mi-am cumpărat prima dată domeniu şi hosting,  înainte de a avea blog pe el, făcusem nişte conturi FTP ca prietenii să-şi descarce pozele de pe la chefuri. Un fel de social sharing cu parolă şi numai pentru participanţi.

Prin urmare, pe cât de normală mi se pare dorinţa să ai poze de pe unde ai fost, pe atât de ciudat mi se pare că, luni la prima oră, toată lumea umple internetul cu poze de la orgiile beţiile de sâmbătă noaptea, să le vadă tot cartierul. VIDEO! Vezi cum a căzut Pătrăţel de pe masă drept în nas. FOTO: Două fete se sărută sus, sus pe bar, sus pe bar. Cu explicaţii şi tag pe Facebook.

Cred că deja e mai important să ARĂŢI lumii că te-ai distrat, decât să te distrezi. Nu simt nevoia să spun pe Facebook câte sticle de Jager şi-au găsit un vesel sfârşit pe esofagul meu. Iar cine ştie sentimentul ăla unic de „bliţ băgat hăpt în uăchi în penumbră”, care te face să arăţi beat criţă şi dacă tu erai treaz ca ceasul cu cuc, ştie şi ce mişto e să vadă pozele alea luni pe net.

Nici măcar nu mai poţi merge într-un club fără să te trezeşti că moaca ta uşor aburizată dă marfă pentru cefacemlanoapte şi chefitudine şi flic flac şi alte-poze-cu-oameni-beti-din-birt-dat-com, de tre să te protejezi când ieşi în oraş, eventual purtând faţa altuia. Câţi dintre ei au un link, un buton, ceva, gen „şterge poza asta, sunt în ea şi nu o vreau online”? Dacă ziariştii de monden din ţara asta şi-ar scoate nasul din decolteul vedetelor şi ar face rubrici cu cele mai tari chefuri, ar avea marfă pentru mii de ziare.

Până unde dăm share vieţii noastre sociale? Spunem unde suntem, spunem cu cine suntem, mai e cazul să vărsăm şi imagini? Dacă nu e documentat pe Facebook, înseamnă, oare, că nu s-a întâmplat deloc?!

Ecologiştii care aruncă în aer copii

Îmi place umorul negru; serios, l-aş citi şi cu lumina stinsă. Sau cu ochii scoşi.

Cu toate astea, m-a îngrozit clipul de mai jos. Nu pentru că ar fi deosebit de violent, ci ca PR: mesajul pe care îl promovează este exact contrar scopului pentru care a fost creat. Da, ecologiştii îi aruncă în aer pe cei care nu cred în încălzirea globală. Ni se spune eco-terorişti şi noi ce facem? Videoclipuri în care detonăm oameni. Inclusiv copii. De senzaţie!

http://www.youtube.com/watch?v=2jCUI-sYRmU

Tot azi, citesc pe Facebook despre o iniţiativă care m-a lăsat perplex:Facebook should unfriend coal. Adică să aibă grijă ca tot curentul electric pentru serverele lor să vină din surse verzi. Sună foarte bine – mie mi-ar plăcea ca tot curentul din lume să vină din surse regenerabile, DAR această campanie îmi pare un alt mare exemplu de „ne facem că lucrăm”. Pentru că nu are cum să obţină altceva decât vorbe, angajamente şi eventual un pic de awareness suplimentar.

Motivul e simplu: cantitatea de curent electric din surse regenerabile este constantă în sistem la un anumit moment. Dacă Facebook ar folosi mai multă, altcineva ar folosi mai puţină. Cantitatea de energie din surse regenerabile creşte doar dacă se fac investiţii în domeniu – astfel încât în reţeaua electrică să intre mai multă energie verde în fiecare clipă. Aşa că aştept cu interes o campanie de sprijinire a investiţiilor în acest domeniu, nu promisiuni din partea unei firme oarecare, fie şi Facebook, că se va înverzi până o să-i iasă iarbă din nas.

Facebook privacy: ce date personale citesc aplicaţiile?

Facebook şi-a îmbunătăţit considerabil transparenţa şi setările de privacy, ca să nu scriu intimitate, în ultimele luni. Toţi ne jucăm câte ceva pe acolo, răspundem la teste cu „Ce capitală europeană eşti?”, sau, în cazurile care merită analizate de specialişti în boli exotice, ne trimitem flori şi inimioare pe pereţi.

Deşi mă consider Facebook power user & time loser, abia azi am descoperit una din cele mai utile resurse Facebook atunci când vine vorba despre controlul datelor personale. Dacă mergeţi pe pagina Applications you use, veţi vedea mai nou nu doar ce aplicaţii folosiţi, ci ce date personale a accesat fiecare aplicaţie pe care aţi folosit-o. Aşadar: nu doar ce date ARE DREPTUL să ştie despre voi, ci şi pe cele pe care le-a citit efectiv şi când a făcut asta ultima dată.

E prima dată când pot să văd ce vor să ştie creatorii acestor aplicaţii despre mine – iar faptul că asemenea date sunt publice ar trebui să îi descurajeze din a cere mai multe date decât e strict nevoie pentru acea aplicaţie. Sigur că de exemplu o aplicaţie care îţi face colaje din poze are nevoie de drepturi de acces la pozele tale; dar de ce Nations, singurul joc cu care pierd vremea pe Facebook şi unde trebuie doar să răspund la întrebări, ar trebui să îmi ştie relationship status-ul? Sau să acceseze date ale prietenilor mei?!

Pentru că există multe aplicaţii fake pe Facebook, sau care au fost create doar pentru a colecta date personale, vă sfătuiesc să mergeţi pe pagina de aplicaţii, să vedeţi cine ce vrea să ştie despre voi şi să mai eliminaţi din cele pe care nu le-aţi folosit de mult. 

1. Mergeţi pe pagina Applications you use.

2. La aplicaţia care vă interesează, click pe Edit Settings.

3. Veţi vedea ce drepturi de acces are – şi puteţi scoate acele drepturi care au fost cerute ca să puteţi activa aplicaţia dar care nu sunt de fapt necesare (tot ce nu e Required).

4. Jos, la Last Data Access, daţi click pe See Details. Veţi vedea ceva asemănător cu imaginea de mai jos: exact ce date a accesat aplicaţia în cauză despre voi şi când. Dacă vă supără, REMOVE – un pic de curăţenie nu strică!

Ecranul care vă arată ce informaţii despre voi a citit o aplicaţie Facebook

Facebook causes… sau pericolele / riscurile Facebook

Voi ştiţi MĂCAR o problemă pe care Facebook Causes să o fi rezolvat? O campanie cu rezultate palpabile în lumea reală, nu că am dat JOIN şi atât? Am aderat o singură dată la o acţiune de genul ăsta, în care era vorba de vot electronic. Da, aşa ceva s-ar putea discuta pe Facebook… dar şi threadul în cauză a murit. Ieri am deblocat aplicaţia în ideea să-i mai dau o şansă; instant am primit zece mailuri să ader la cele mai tembele cauze de care am auzit vreodată.

De când se măsoară performanţa în câţi oameni poţi recruta şi atât? Nu tu rezultate concrete, nu tu probleme rezolvate, dar toată lumea vrea să salveze delfinii cu trei aripioare şi să apere drepturile marmotelor, că doar clickul nu costă decât un pic de timp.

Aştept exemple de campanii gen Causes reuşite. Până una alta, io am încercat să caut pe Gugăl informaţii despre Facebook Causes, dar mă tem căî a ieşit cu totul altceva Sealed. Avem aşadar dovada: Facebook, dom’le, cauzează! Divorţ, astm, depresie, probleme şi drame, mai ales…

facebook_causes

Iulius dă 1 leu pentru 1 like

Simplu şi direct: dacă dai like la pagina de Facebook a Iulius Mall, Iulius dă un leu pentru copiii unei şcoli sărace din Cluj.

Vă recomand campania pentru că în sfârşit putem face ceva util pe Facebook, nu doar să ne alăturăm unor „cauze” care nu produc efecte în lumea reală.

De data asta, e pe bune. Iulius are deja peste 2.000 de „fani” şi cred că mai e loc. Haideţi să-i inundăm cu Like-uri, până sâmbătă, ca să trimitem cât mai mulţi bani spre copiii din Ghirolt – comuna Aluniş. E şansa ca butonul ăla de pe Facebook să chiar producă o schimbare.

Puteţi da LIKE acum, de unde sunteţi, sau ne vedem sâmbătă în mall de la ora 19 la 2 dimineaţa, pentru evenimentul „Veniţi la miezul nopţii” – show, concerte, reduceri dacă mai aveţi bani pe-acasă, de-alea. Fain e că mall-ul va amenaja staţii cu acces la Internet unde să puteţi da LIKE, deci vreau să văd şi eu, în premieră pentru România, coada la LIKE. 

Daţi şi la prieteni, că ajunge la toată lumea. Pruncii din Ghirolt vă transmit toate cele bune şi un LIKE mare de tot!

Când oamenii mor pe Facebook. Reţele sociale vs veşti proaste

Doi oameni au murit luni căzând din cer cu MIG-ul. Fotografii cu locul în care i-a înghiţit pământul au apărut, câteva ore mai târziu, pe reţeaua de socializare Facebook. O persoană a dat LIKE; alte trei au comentat cu simboluri, respectiv :((, 😐 şi :(. În rest, tăcere.

Acum ceva vreme, un prieten a anunţat decesul cuiva din familie pe Facebook – sunt vag în mod intenţionat, cât se poate. Mesajele sincere de condoleanțe păreau stinghere între noutăţi din Farmville şi veşti despre relaţiile altora.

Îi înţeleg pe cei care au împărtăşit lucrurile care i-au şocat, care le-au marcat ziua sau viaţa. E firesc pentru ei să fi publicat acele imagini sau cuvinte. Astfel de exemple atrag însă atenţia asupra unei trăsături a reţelelor sociale care poate fi interpretată diferit:

1) Un avantaj – se promovează conţinutul pozitiv mai mult ca oriunde altundeva. Veşti bune, oameni faini, zâmbete.

2) O problemă majoră – lipsa totală de profunzime a comunicării. Împărtăşirea superficială a unor lucruri, în fond, nerelevante.

E bine că ne simţim bine pe Facebook, dar lucrurile importante din viaţa noastră nu sunt acolo. Asta, desigur, nu e deloc pierderea noastră, ci a Facebook, pentru că, deşi are o populaţie imensă, cetăţenii acestei ţări virtuale nu sunt acolo cu sufletul. Când au o problemă, revin în viaţa reală, trec peste ea şi abia apoi se întorc.

Nicio reţea socială nu a depăşit încă această barieră. O va face vreuna? Mai ales – oare ar trebui să o facă?