Cele mai mari 20 de prostii pe care nu le-am scris vreodată pe Facebook

borg-meExistă o aplicație numită What would I say? care, cu permisiunea ta, îți citește statusurile de pe Facebook și compune mesaje care să „sune ca tine”.

Eram curios cum funcționează chestia asta pe limba română. Păi cum?! Genial!

Cu precizarea că aplicația nu știe diferența dintre „să-i” și „săi”, iată lucruri pe care aș putea să le zic io pe Facebook și totuși aș suna ca mine.

 

1. Îmi place foarte mult să citesc, dar nu întotdeauna mă descurc:

Clipboard13

2. Am cugetări mai deștepte decât Paulo Coehlo Paler:

Clipboard17

3. Vorbesc foarte bine latină, chiar și cu ungurii:

Clipboard18

4. Când vine vorba despre politică, am personajele mele preferate:

Clipboard01

5. Vreau ca administrația locală să facă economii la bugetul local:

Clipboard02

6. Și știu exact ce ar trebui făcut pentru curățarea clasei politice:

Clipboard12

7. Îmi plac jocurile de cuvinte, chiar atunci când nu le înțeleg nici eu:

Clipboard06

8. Ca orice ardelean, sunt un tip răbdător:

Clipboard09

(this was NOT about sex!)

9. Și ca orice ardelean, aparent zic bancuri cu ardeleni:

Clipboard15

10. Îmi plac femeile înalte și întotdeauna am grijă de ele:

Clipboard14

11. Și întotdeauna le implic în cauzele sociale care îmi plac (uimitor de coerent, ăsta!):

Clipboard21

12. Deși sunt conștient că încă mai există probleme:

Clipboard19

13. Îmi place să îmi încep zilele alături de prieteni:

Clipboard23

14. … și să beau un ceai bun.

Clipboard26

15. Chiar dacă de obicei și prietenii mei și eu stăm cu nasul în telefon:

Clipboard22

16. Unde eram când am făcut acest test?

Clipboard08

17. Dar asta nu înseamnă că ascult orice!

Clipboard10

18. Cât de des scriu pe blog?

Clipboard99

19. Cum scrie acest program statusurile automate pe care le citiți?

Clipboard20

20. Dar funcționează?! Funcționează?!!

Clipboard25

Intrați pe What Would I Say? ca să vedeți ce-ați spune și voi. Și poate-mi dați de veste în comentarii!

Cum ar fi să nu scriem când nu ne pricepem?

jos-facebookAți văzut noul tip de News Feed pe Facebook? Îi bine, nici eu. Probabil, ca multe schimbări de pe Facebook, nu apare deodată la toată lumea. Mai așteptăm*. În schimb, băieții de la Gândul au scris un articol tare mișto pe tema noului news feed, citând la rândul lor o altă revistă. Zice așa:

[quote author=”” style=”bigquote grey italic”]„Facebook va schimba mâine News Feed-ul pentru prima dată după şapte ani, de când a fost lansat fluxul de ştiri, scrie Business Insider”[/quote]â

Dacă propoziția asta ar fi adevărată, ar însemna că news feed-ul pe care îl vedem noi acuma ar fi exact la fel cu cel pe care îl vedeau studenții americani de la Harvard pe „the Facebook”, cum își zicea rețeaua la început. Nici vorbă – modul de afișare a informațiilor, ierarhizarea lor în funcție de relevanță (diferențierea „top posts” de „recent posts”) – toate astea sunt deja schimbări care s-au întâmplat.

E prima schimbare? Da, da, da… NU!

În schimb, noul News Feed aduce cea mai mare schimbare a news feed-ului din istoria Facebook. Să mergem pe fir: Gândul citează Business Insider? Să citim acolo: „Facebook is making the most critical update to news feed in 7 years”. Primul paragraf ne spune că de la lansare newsfeed-ul a rămas „relatively unchanged”.

Am două soluții pentru asta:

1. Să rugăm să scrie despre Facebook oameni care chiar îl folosesc.

2. Să rugăm să traducă articole din presa străină oameni care chiar înțeleg limba din care traduc.

*prima propoziție din acest articol e trolling inclus pentru specialiști. sper ca măcar câțiva să nu citească până la final

Dacă mâine Facebook ar dispărea, iar bloguri nu ar mai fi…

În 2007, când am început acest blog, mi-am pus în minte să scriu zilnic timp de un an (au fost doi ani cu programul ăsta până la urmă); la începutul lunii februarie 2013, mi-am propus să nu mai zic nimic una din săptămânile ce urmau. Tocmai s-a încheiat. A fost o săptămână fără update pe blog și cu foarte puțină activitate pe Facebook sau Twitter, o săptămână în care punctajul de pe Foursquare a căzut pe fundul bălții.

De ce? Pentru că aud mereu că Facebook ne înlocuiește viața socială adevărată sau că nu ne mai știm bucura de prezența altora, câtă vreme stăm tot timpul pe telefoane (iar dacă scriam pe blog, sigur eram și pe Facebook non-stop).

După săptămâna asta, pot să vă zic așa:

  • Facebook nu înlocuiește nimic. Nu e un substitut, cel puțin nu pentru unul care n-a crescut cu tableta lângă scutec. Am dispărut de pe radar și lucrurile au decurs normal: oamenii care mă sunau de obicei să mă întrebe de sănătate au continuat să sune, i-am sunat eu pe alții, iar cei cu care nu vorbesc de obicei… ei bine, nu am vorbit! Dacă se întâmpla, pentru cineva, ca Facebook să ia locul vieții reale, cred că vorbim de o patologie, nu de o problemă a mediului de comunicare.
  • Facebook extinde comunicarea. Pe Facebook vorbesc cu oameni pe care de obicei nu îi contactez. Sunt o mulțime de persoane cu care am discutat doar acolo, fără să le cunosc în viața reală – după cum sunt persoane întâlnite online cu care relația a continuat IRL (=in real life). E o rețea care a creat oportunități, a deschis uși de ambele părți, a facilitat începerea unor conversații profesionale și personale deopotrivă. A fost ciudat să nu vorbesc toată săptămânâna cu un grup întreg de oameni, dar nu indispensabil.
  • Facebook consumă enorm de mult timp. Asta nu-i o problemă pentru mine, fiindcă din start am avantajul a 4 ore în care românul din sondaje stă la televizor, deci care la mine sunt libere. Dar dacă IRL ne plac oamenii interesanți, evident că și pe Facebook e la fel; deci a construi acolo o prezență interesantă înseamnă foarte mult timp. Sunt oameni cu 60 de prieteni care pun doar răspunsuri la oracole online; sunt oameni cu zeci de mii de followers care și-au bătut mult capul cu profilul lor.

Generic vorbind, întrebarea sună așa: cât investim în Facebook (oamenii ca timp, brandurile ca bani), în condițiile în care, dacă mâine ar dispărea, noi nu am avea niciun cuvânt de spus? Cu ce am rămâne de acolo?

Evident, nu mă aștept ca Facebook să chiar dispară mâine. Dar dacă vedeți ceva care vă place (sau cineva care vă place) încercați să duceți conversația în offline. Altfel spus, diversificați canalele de comunicare cu emițătorii interesanți. Asta e varianta științifică pentru „bem și noi o cafea?”.

P.S. Mulțumesc pentru mailurile de încurajare, mai ales pentru cel cu subiectul „Y U NO BLOG?” 😀

Vrei să fim prieteni? Regulile mele pentru social networks

Unii au mii de prieteni pe Facebook, alţii doar câţiva zeci de oameni cunoscuţi personal. Unii dau follow cu găleata, alţii sunt foarte reţinuţi. Când am început să scriu pe blog, eram foarte precaut şi reţinut în a împărtăşi orice informaţie personală. În lumea virtual-socială, am descoperit că parcă nu-i aşa rău să laşi lumea să te cunoască – poate ai parte de surprize plăcute!

În acelaşi timp, am câteva reguli care mi-au făcut viaţa foarte uşoară. De ce le scriu aici? Ca un exemplu; o fi bun sau rău, dar un lucru e sigur: pentru mine funcţionează. Mai ales odată cu noile schimbări ale Facebook (nu mai poți păstra profilul privat, ca să nu apară în căutări), cred că e bine de știut că nu orice trebuie publicat oriunde pe Internet.

 

FACEBOOK. Nu vor exista acolo informaţii teribil de personale, cel puţin nu din punctul meu de vedere, aşa că dau Accept tuturor celor care îmi dau Add, dacă au cel puţin poză de profil şi un nume, nu ceva gen „Trolu Lingurică”.

Da, mă împrietenesc şi cu firmele față de care am un minim interes (e mişto să vezi că îmi cere prietenia „Judetul Cluj” şi „Reglementare lobby”), măcar că poate într-o zi o să le pot scriu să le zic ce nu fac bine şi să le ofer consultanţă la făcut pagini 🙂

Facebook înseamnă pentru mine audienţă, deci cu cât mai mulţi, cu atât mai faină petrecerea!

 

TWITTER. Dacă pe Facebook sunt în postura vorbitorului faţă cu audienţa, pe Twitter sunt ascultător. Mă interesează ce spun alţii şi vreau să văd o conversaţie relevantă, nu zeci de replici cu subiect necunoscut. Prin urmare, sunt foarte atent la Follow şi prefer să cresc încet numărul de oameni, chiar dacă asta înseamnă mai puțin următori (unii dau follow în masă în speranța de a primi follow înapoi, dar prefer să mă urmărească oameni interesați de ce scriu).

Pe Twitter vreau să am capacitatea şi timpul de a chiar urmări timeline-ul. Subiectiv, dar selectiv.

 

FOURSQUARE. Eee, aici e aici – chiar nu cred că trebuie să ştie tot Internetul unde sunt şi pe unde beau citesc. Prin urmare, mulţumesc de intenţie celor 145 de pending friends, dar dacă nu am băut niciodată o bere împreună, nu ne vom împrieteni pe Foursquare. E locul relațiilor personale: dacă am făcut afaceri împreună, nu înseamnă neapărat că trebuie să știe fiecare unde e celălalt.

Însă, dacă am schimbat vreodată două vorbe şi ne învârtim prin aceleaşi cercuri personale, atunci de-al meu eşti: utilitatea lui Foursquare pentru mine e să văd pe unde e lumea, iar distracţia adevărată e între prieteni, nu?

Să învățăm să dăm un link. Azi: Google, Youtube şi Facebook

De data nu e vorba de bunul-simț: a da link când citezi sursa. E vorba de ceva ce credeam mult mai simplu: tehnica. Observ că nu e: primesc constant linkuri enervant și inutil de lungi. Așa că, pentru cei care nu ştiu şi fără supărare pentru cine ştie astea de la grădi, să disecăm un link oarecare de pe Youtube:

http: // www.youtube.com /watch v=4gZhRfx2qLcfeature=relmfu

HTTP ăsta e cam ca PTTR pe vremuri: un mod de a duce mesaje la destinaţie. Nu ne interesează protocolul de transfer hypertext din simplu motiv că browserele știu singure să îl adauge dacă scrieţi o adresă.

WWW – scrieţi www.aronet.ro şi vă duce automat la aronet.ro simplu. Cam orice site de secolul XXI ştie să funcţioneze fără www în faţă.

youtube.com – numele domeniului. Este esenţial – dar îl puteţi scrie cu liTErE MaRI sau mici că  se transformă în litere mici. Magic, ca Cristi Gog! Rog pe această cale toate secretarele de instituţii să nu mai îmi spună „intraţi dv. la noi pe site, pe veveve -oareșce – cu litere mici”, că nu contează.

/watch  – e, aici e bine să vă uitaţi la litere mari sau mici, poate fi cam orice și contează cum scriem.

?ţineţi bine minte semnul ăsta. Tot ce vine după ? sunt parametri (adică opţiuni), între care se pune semnul & . Modul de scriere este ?parametru=valoare&altparametru=altavaloare.

În toate linkurile alea lungi, contează de fapt o singură opţiune! Restul dau din casă informaţii despre voi – inutil în majoritatea cazurilor şi indiscret uneori.

Google

Din linkul original către o căutare Google cineva priceput poate vedea în ce limbă folosiţi motorul de căutare (deci în ce limbă vă poate spamui cu spor pe viitor), de pe ce dispozitiv, cu ce browser şi alte asemenea informaţii care bucură SRI-ul și autorii de newslettere cu reclame unice. Exemplu:

https://www.google.ro/search?q=aronet#sclient=psy-ab&hl=ro
&q=aronet&oq=aronet&aq=f&aqi=&aql=&gs_l=serp.12..
.0l0l0l586059lal0l0l0l0a0l0l0ll0l0.frgbld.
&pbx=1&bav=on.4,or.r_gc.r_pw.,cf.osb
&fp=ee2bfae88e9ee009&biw=1680&bih=925

este perfect înlocuibil cu

https://www.google.ro/search?q=aronet

Doar parametrul Q (termenul de căutare propriu-zis), care e egal cu „aronet”, contează. Tot restul e inutil pentru oameni.

Facebook

Să zicem că vrem să vedem ce frumos îi explică ghidul de la Muzeul Farmaciei cum stă treaba cu elixirul iubirii îndrăgostitului de patron de la Nunta Colorată. Linkul original de Facebook e aşa:

Publicată de Muzeul de Istorie a Farmaciei pe Joi, 29 martie 2012

fbid, adică id-ul pozei, e singurul parametru care ne interesează. Linkul de mai sus e absolut echivalent cu https://www.facebook.com/photo.php?fbid=323922097663701

Youtube

Aici devine interesant, pentru că din URL-ul de Youtube putem afla şi cum aţi ajuns pe pagina aia. URL-ul de la începutul acestei pagini, de data scris normal, este:

http: // www.youtube.com/watch ? v=4gZhRfx2qLc & feature=relmfu

Pentru orice film de pe Youtube e nevoie doar de „v=….”. Restul sunt poveşti. Avem aşadar http://www.youtube.com /watch?v=4gZhRfx2qLc

Şi pentru că aţi supravieţuit până aici, haideţi să vedem filmul – cele mai faine gafe TV din 2012 (până acum):

 

P.S. Simpla scurtare a linkurilor cu bit.ly sau similare e comodă, dar oricine vede originalul – dacă vreți să vă protejați obiceiurile de navigare (sau să dați linkuri like a boss), ștergeți cu încredere!

Timeline-ul Facebook, un mod excelent de a spune povestea Muzeului Farmaciei

Introducerea timeline-ului pentru paginile de Facebook s-a dovedit a fi o şansă excelentă de a spune povestea acestui loc unic într-un mod interactiv şi integrat cu platforma de socializare.

Timeline-ul Muzeului Farmaciei începe… în 1573, atunci când este atestată prima farmacie a Clujului, chiar în locul în care astăzi vizitatorii pot pătrunde tainele leacurilor de altădată. Să fie cel mai „extins” timeline al unui brand românesc? Nu e concurs, dar e un gând plăcut.

Povestea continuă cu 1792, anul privatizării, şi cu 1766, când a fost realizată fresca pe care o putem admira până în ziua de azi. Timeline-ul acesta modern devine apoi o oglindă a istoriei, prin succesiunea familiilor de farmacişti; ceea ce vizitatorii Muzeului pot vedea în officina Casei Hintz, Facebook reflectă pe fostul „perete”. Toate aceste momente-cheie din istoria Muzeului sunt ilustrate cu imagini de arhivă, acolo unde ele există.

Cu sprijinul prietenilor de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, vom continua să îmbogăţim acest timeline, adăugând imagini şi informaţii istorice. Cu sprijinul clujenilor şi al autorităţilor, sper ca în partea de sus a paginii să putem publica veşti bune despre viitor.

Până atunci, vă invit să exploraţi pagina de Facebook  a Muzeului Farmaciei. Şi un like, dar numai dacă vă place!

Cea mai mare problemă a noului rector UBB

Se pare că, de-a lungul vremii, Ioan Aurel Pop şi-a făcut mulţi prieteni. Încurajat de alegerea ca rector UBB al idolului său, cel mai curajos dintre fani şi-a exprimat deja entuziasmul pe pagina de Facebook a domnului academician.

Şi cum Ioan Aurel Pop e chiar de treabă, cred că nu se supără dacă vă arăt:

Oare pe ce planetă trăieşte Narcis ăsta?…

Adio, burlăcie! De azi sunt însurat – FOTO DE LA NUNTĂ

Recunosc: sunt momente din weekend pe care nu mi le amintesc foarte clar. Ţin minte bazinul de apă termală, coniacul şi programarea la masaj. Ce nu ştiu exact este când am spus „DA”, când am păşit alături de ea pe treptele Catedralei Mitropolitane Ortodoxe şi, dacă mă gândesc bine, nici nu ştiu exact cine îmi sunt naşii.

Dar un lucru e sigur: am găsit pe Facebook poze de la propria mea nuntă. După ce de curând vă povesteam primul meu divorţ pe Facebook, măcar acum am veşti mai bune… chiar dacă vi le prezint destul de blurate!

Aşadar: cum oare poţi să dai tag cu numele meu, în loc de numele ăluia pe care l-ai luat de soţ?! :))