Un gest de onoare marca Deep Purple

Cluj Arena Music Fest

M-a impresionat un gest foarte frumos al celor de la Deep Purple. Cred că ați citit știrea în sine: Deep Purple și UB40 sunt capete de afiș la Cluj Arena Music Fest, două zile de concerte pe una din cele mai mari scene din România.

În 7 iunie, e ziua Deep Purple, care îi vor avea în deschidere pe Baniciu, Kappl, Lipan & Friends, Holograf, Compact, Bere Gratis și Proconsul.

În 8 iunie, vin britanicii de la UB40 (iu-bi-forty-patruzeci, pentru prieteni și fani), după încălzirea făcută de Smiley (salut, Andrei!), Alex Velea, Ştefan Bănică jr. şi Antonia.

Dar Deep Purple sunt cei care au arătat ce înseamnă clasă britanică: i-au invitat la concert pe membrii orchestrei și corului Filarmonicii „Transilvania” (adică peste 100 de persoane), alături de care au cântat în anul 2000, într-un turneu european. E un gest cum rar am întâlnit, însoțit de o declarație foarte frumoasă: ,,Este o onoare pentru noi să putem avea invitaţi la acest concert membrii uneia din instituţiile culturale care au adus renume şi prestigiu Clujului. (…) Gestul nostru este şi unul de apreciere pentru gusturile muzicale şi curajul pe care l-au avut invitaţii noştri, de a plonja într-un stil cu totul diferit de muzica cu care erau obişnuiţi până atunci”. (Știrea completă în Clujul Liber)

Jos pălăria și respectele mele, domnilor!

Pentru noi, cei care n-am cântat alături de Deep Purple (deși eu încă mai sper), biletele costă de la 65 la 250 de lei pentru prima zi și între 45 și 200 pentru a doua. Există și abonamente pentru toate concertele, cu prețuri între 85 și 350 de lei. Le găsiți pe www.myticket.ro, și de la standurile aflate în mall-urile clujene.

Un sfat după experiența de la concertul Scorpions: merită să aveți bilet în Golden Circle, iar la aceiași bani luați-vă în zona A (adică tot pe teren) și nu în tribună – se aude mult mai bine.

Legătura dintre Primărie şi oraş

E o toamnă plină de evenimente la Cluj, Comedy e pe final, sunt concerte de jazz, mai sunt încă vreo 200 de lucruri care se întâmplă simultan, iar Primăria, fără nicio legătură cu toate astea, foloseşte acele info-chioşcuri din Cluj pentru a nu spune nimic.

Secţiunea „Se întâmplă în Cluj” de pe info-chioşcurile moderne, interactive şi cu touch-screen semifuncţional al Primăriei chiar n-are nicio legătură cu agenda oraşului. Ia uitaţi ce evenimente avem luna asta, conform municipalităţii (imagine de săptămâna trecută):

Aşa că dacă vreţi o „Manifestare publică”, o „Manifestare sportivă” sau două „Manifestări artistice”, apelaţi la experţii Primăriei, numai buni să cheltuiască mulţi bani pe tehnică fără să spună nimic.

A, şi dacă chiar vreţi să aflaţi ce se întâmplă: Evenimente în Cluj, pentru care nu ia nimeni bani de la buget, dar care funcţionează.