TIFF 2013: corectitudinea care contează

deschidere tiff

Deschiderea TIFF 2013 de vineri seara a fost o lecţie. O festivitate mai puţin spectaculoasă, în ritm cu bugetul de anul ăsta, dar la care aplauzele au fost pentru lucrurile care contează.

De pe scena festivalului, Tudor Giurgiu i-a invitat pe primarul Emil Boc şi preşedintele Consiliului Județean, Horea Uioreanu, să țină câte un discurs. Iar apoi, printre filmulețe de prezentare care au mai urmat, le-a spus și el două vorbe.

Lui Horea Uioreanu i-a transmis că TIFF îi susține pe ziariștii revistei Tribuna în protestele lor față de noul „manager” numit de Consiliul Județean Cluj, care cred că poți face cultura din birou, opt ore pe zi, ieșind cu bilete de voie. Oricât de dreptate ar avea cei care spun că, înainte, Tribuna sifona fonduri, situația curentă e absolut absurdă.

boc la tiffLui Emil Boc i-a transmis că administrația ar putea trata cu mai multă „gentilețe” evenimentele consacrate, care consolidează brandul unui oraș. Și că nu e normal ca o cântăreață, oricare ar fi ea, să primească un onorariu cât 40% din bugetul TIFF. Că mesajul a ajuns drept la țintă o dovedește faptul că a doua zi dimineața Primăria s-a grăbit să emită un comunicat de presă în care să-și găsească scuze. Cu emoţii – că primul mail pe această temă a venit fără ataşament.

Am organizat destule evenimente ca să ştiu cât de greu e să te încadrezi în bugete, dar şi destule ca să mă satur de discursurile de complezenţă pe care diverşi oficiali şi oficioşi le ţin în aceste ocazii. Mă bucur că, înainte de orice, Tudor Giurgiu ne-a arătat că e mai importantă corectitudinea morală decât corectitudinea politică.

Gog, mai tare ca Boc. Brandurile paralele ale Clujului

Câți cetățeni de onoare ai Clujului știți? Despre care ați mai auzit ceva în ultimul an? Sau credeți că brandurile înseamnă doar companii?

Când vorbim despre brandurile unui oraș, fiecare are clasamentul propriu. Diferența între brandurile adevărate – adică oameni cunoscuți la nivelul de mase, acolo unde se creează cu adevărat un brand popular, nu elitist – și ceea ce vedem în spațiul public e imensă.

Iar Google Zeitgeist 2012 ne arată clar cu ce a ieșit Clujul în față în 2012: Creative Monkeyz e cea mai populară căutare pe Google România în 2012; la capitolul oameni, Cristian Gog e pe locul 4 în topul căutărilor, o poziție mai sus de Traian Băsescu.

La nivelul culturii populare, ei sunt cele mai de succes mărci de export ale Clujului.

Se pot adăuga aici multe: că nu se ia în calcul Facebook și campania Capitală a Tineretului, care a avut succes; sigur, e un clasament dat de o companie, dar vorbim de o companie ale cărei servicii le folosesc milioane de români, zilnic; da, e un clasament în care la capitolul „how to” pe locul 1 este „cum se sărută”.

Ce ziceți, ar trebui ca autoritățile locale să îi răsplătească în vreun fel pe clujenii care au devenit cunoscuți în țară, cu referințe pozitive? Sau treaba lor e doar să dea medalii seniorilor cetății?

 

La PR Trend, un pic despre politica online

O conferință devenită tradiție la UBB Cluj, PR Trend, a abordat anul ăsta și tema comunicării online din perspectiva modului în care comunică oamenii politici în „noile media”, ca să rămân în cadrul academic. Pentru că mă știe non-stop pe Facebook la firmă, Renate de la PR & More m-a luat de-o aripă, să îi completez entuziasmul în cadrul dezbaterii. Am povestit un pic și despre ce i-am văzut pe politicieni făcând anul ăsta, dar am avut în tolbă și câteva modele din PR-ul comercial care, credem noi, ar merge bine pe politic. Data viitoare le prezentăm mai pe larg 😀

Pentru că mi se pare ciudat ca la o conferință în care să fie vorba și de online să nu existe pagină de Facebook sau un hashtag pe twitter măcar, am încurajat oamenii să îl folosească pe cel din urmă, iar un semn al succesului a fost că s-a iscat și acolo o mini-discuție paralelă cu cea din sală (hai că-s curios cât rezistă). Un și mai mare semn al succesului a fost că, după ce am povestit despre politicienii care sunt „cu adevărat în social media”, în discuție s-a implicat și primarul Emil Boc…

Câteva idei la cald, din discuțiile de azi:

  • Politicienii își amintesc de social media sau măcar de Internet când își amintesc de alegători – în campanie
  • O campanie inedită și de succes, „Ești supărat pe Băsescu. De ce?”, cu 26.000 de like-uri, a încremenit după referendum. Zero follow-up. Omul s-a văzut cu sacii în căruță (neacademic vorbind, desigur!)
  • Dintre site-urile candidaților clujeni la Primărie și CJ de anul ăsta, unul singur a rămas și e actualizat: al lui Horea Uioreanu. Alin Tișe a pus un mesaj de mulțumire pentru votanți, iar Marius Nicoară nici atât (își vor reaminti cu toții că au site-uri la următoarele alegeri). Emil Boc a desființat site-ul și redirecționează spre pagina de Facebook (activă)
  • Emil Boc e și un exemplu de personaj public foarte activ (personal și prin consilieri) în social media, începând cu revenirea la Primărie. La Cluj Brands Tour s-a și văzut asta.
  • Mare parte din politicieni nu vor social media pentru că nu vor să asculte cu adevărat. Au agenda lor, nu vor idei de la votanți în mod real.
  • Nu vă mai spun de comparațiile cu campania electorală din SUA. Ne deprimăm și n-are rost 🙂

Cum spuneam, multe din tehnicile dezvoltate în PR-ul comercial le-ar folosi politicienilor. În fond, PR-ul înseamnă și management al reputației, iar pentru un om politic asta e cheia. Mai greu, însă, e să găsești clientul pentru care să faci acest efort.

Primul lucru pe care ar trebui să-l facă Emil Boc la Primărie

Am vrut să scriu zilele astea că Emil Boc trebuie să facă întâi curat prin Primăria lui Apostu, iar apoi să înceapă să lucreze la Clujul visat de noi. Nu are foarte mult rost, că tocmai am citit un text pe care vi-l recomand acum, după campanie, ca pe un ceai bun în zilele când tocmai îţi trece răceala.

Fragmentul 1:

Dacă procedează ca în 2004 şi păstrează “schema de personal”, dacă nu-i înlocuieşte pe complicii lui Apostu, pe şefii de servicii şi de direcţii care – să nu ne îmbătăm cu apă rece – ştiau, toţi, participau sau cel puţin închideau ochii la “taxarea” antreprenorilor dornici de contracte cu bani publici, deci, dacă Emil Boc se mulţumeşte să fie ascultat fără crâcnire, dacă, aşa cum se spune, nu mai suportă să fie contrazis şi va menţine “liniştea”, atunci Clujul nu are nici o şansă de a profita de situaţia favorabilă în care se află.

Fragmentul 2:

Noua administraţie are nevoie să înţeleagă că asfaltarea, plombarea, întreţinerea, reparaţiile, renovarea, refaţadizările şi toate re-urile fac parte din datoria banală. De care trebuie să răspundă un city manager, numit pe criterii de profesionalism, nu politic. Primarul trebuie, de-acum, să se ocupe de transformarea oraşului într-un emiţător magnetic, iar pentru asta e suficient să se înconjoare de o seamă de creiere “neascultătoare”, împreună cu care să găsească acea idee care să pună Clujul pe mapamond.

Ambele scrise de Mihnea Măruţă în Ora de Cluj. Text integral aici.

Campania electorală în social media

Contează cu adevărat folosirea canalelor ăstora „sociale” într-o campanie electorală? Putem trece de etapa de postaci ai partidelor când vine vorba de promovarea unor platforme sau candidați?

Duminică seara, vreme de două ore, am avut ocazia să discut în direct la Transilvania Live câteva idei pe tema asta, în paralel cu comentariile la cald despre primele rezultate, alături de Adrian Ardelean (mulțumesc pentru invitație!) și Sabin Gherman. M-a bucurat mult că social media ca subiect a fost prezentă în prim-planul dezbaterilor, atunci când s-au anunțat rezultatele finale de exit poll-uri, și nu doar ca o pată de culoare, a doua sau a treia zi.

Pregătindu-mi vorbele pentru emisiune, mi-am ordonat și eu câteva gânduri:

  • Am avut la început bloggeri care au scris constant și coerent pe asemenea teme. O perioadă confuză, ce-i drept, pentru publicul care încă nu făcea diferența între editorialistul de la ziar și bloggerul independent;
  • Am avut postaci,  oameni plătiți să comenteze pentru a crea impresia că opinia populară merge în direcția susținută de șefii lor. Lucrurile astea se întâmplă în continuare, la scară industrială, în campanie, pentru că au efect puternic: pot crea acea „spirală a tăcerii” (definiţie – EN) despre care am învăţat de la Vasile Dâncu în facultate (şi care a rămas unul din subiectele lui preferate);
  • A existat și moda blogurilor de politician și încurajarea oamenilor politici să scrie pe bloguri. Unii şi-au creat bloguri, altora li s-au creat – multe pornind de la Cluj, prin Darius Groza; cel mai bun exemplu e Adrian Năstase, al cărui blog inițiat de Darius a fost actualizat ultima dată chiar azi;
  • Am avut oameni politici care au învăţat să comunice online, chiar dacă o fac numai pe un canal anume, şi care au luat puncte pentru asta;
  • La Bucureşti, un candidat susţinut puternic online, Nicuşor Dan, a ajuns consilier local (comparaţi site-ul lui cu emilboc.ro şi o să vedeţi clar diferenţa)

Ce am avut la Cluj în campanie?

  • Nu am avut un candidat susţinut de online;
  • Din partea candidaţilor, multă tăcere. Niciun candidat nu a folosit coerent şi organizat social media;
  • Eckstein Kovacs Peter a trimis un mail invitând bloggerii la o discuție. Din câte știu, niciun blogger nu a mers la acea dezbatere (o nouă lecție din seria „bloggerii nu sunt jurnaliști, nu îi apela la fel”);
  • USL a fost cea mai activă organizaţie – de la tentative de virale pe Facebook, de la reamintirea constantă a ideii că Boc = Apostu; rata de replici politice din partea activiștilor USL a fost mult peste ce au făcut PDLiștii;
  • Tot USL cred că a fost responsabilă pentru ceea ce cred că e la noi prima campanie pe Foursquare – am găsit toate secţiile de votare definite ca venues dinainte de alegeri, iar la cele la care m-am uitat exista deja un „sfat”: votează USL şi numele candidaţilor;
  • Altfel spus, de la avantajul dinaintea campaniei, pe parcursul ei Emil Boc a pierdut constant.

Ca o concluzie?

Profu’ de film Dov Siemens mi-a spus într-un interviu din timpul TIFF că filmele cu buget mare, ale studiourilor celebre, vor face întotdeauna bani. Filmele cu micro-buget trebuie să fie brici pe social media. Sunt convins că asta se poate aplica în politică! Eckstein trecea de 15% dacă făcea asta; Mircia Giurgiu, alt om ale cărui teme sindicaliste erau perfecte pentru promovare online, nu se făcea de râs cu sub 2% dacă învăţa lecţia online-ului.

Cred că…

  • Social media încurajează un dialog real și în care e foarte greu să te ascunzi sau să nu dai un răspuns real la întrebările care ți se pun;
  • Dacă nu ești un cameleon desăvârșit, prezența autentică în social media presupune să te dezvălui ca personalitate umană, nu doar ca persoană publică. Da, social media poate fi mai superficială și uneori mai ușor de manipulat, dar e greu să nu fii acelaşi om pe termen lung.

Voi ce credeţi? Lista asta e o înşiruire de idei la cald, care aşteaptă completări – inclusiv pe ale voastre.

Cum a înfrânt Boc

La ora la care scriu asta, oficial nu se știe cine e următorul primar al Clujului. Să fie Boc cu 700 / 1400 / 1549 de voturi înaintea lui Nicoară? Să se confirme, în cele din urmă, rezultatele exit-poll-urilor de aseară?

Prea puțin important.

Emil Boc a câștigat Clujul cu 75% din voturi, atunci când l-a câștigat. Înainte să fie propus pentru un mandat la Gherla, Sorin Apostu a câștigat Clujul cu 66%. Faptul că acum se numără fiecare vot de trei ori, iar rezultatul se decide sub microscop, e o înfrângere pentru cei ce ieri țineau Clujul în palmă.

Emil Boc nu e de vină pentru situația asta. Echipa lui de campanie, însă, a șomat nepermis, crezând poate că e suficient ca Boc să candideze ca să câștige. Omul care își permite să își asume tot ce s-a întâmplat bun în Cluj de la Funar încoace nu a profitat deloc, electoral vorbind, de pe urma propriilor proiecte. Clujeanul trimis în bătălie cu dinozaurii de la București, tânărul care s-a întors din capitală cu părul alb, nu a știu să comunice de ce a mers acolo, ce a făcut și cu ce s-a întors.

Dincolo de toate cifrele, rezultatul acestui vot ne poate spune două lucruri:

  • Pentru alegători: o fi clişeu, dar fiecare vot contează, pentru că nu ştii niciodată cât de strânsă e lupta. Indiferent cine câştigă, va câştiga la câteva mii de voturi diferenţă.
  • Pentru politicieni: nu e o idee bună să îţi ignori alegătorii. Aveţi nevoie de altfel de campanii de comunicare, inclusiv pre-electorale, nu doar de bannere obosite.

Social media, anyone?

Cine stă cu nasul în dosul lui Emil Boc

Când cei de la Antena-cât-o-fi au pus mâna pe înregistrarea cu Emil Boc din perspectivă rubensiană, nu cred că au stat prea mult pe gânduri. Cred că primul instinct a fost: „am dat lovitura!”, iar de acolo până la publicare nu știu dacă a mai fost vreun pas sau vreun filtru al gândirii.

După mulți ani în presă, nu pot să vin să spun: „eu SIGUR n-aș fi difuzat asta”. Antena a ales însă o extremă – să difuzeze la maxim, să exploateze, să mulgă subiectul. Imaginile au fost redifuzate, înțeleg, vreo oră, pe fundalul unor „dezbateri în platou”. Un lucru e sigur – pe oriunde am lucrat, de fiecare dată când am avut ocazia să publicăm imagini controversate, a existat o discuție înainte în redacție. Nu știu dacă am luat întotdeauna deciziile corecte, dar cel puțin am făcut ceea ce am considerat corect în acel moment.

Sunt multe nuanțe în dezbaterea asta. Nu știu care redacție nu ar fi difuzat deloc imaginile. Putem discuta la infinit despre pretextul „siguranței naționale” folosit de Antene. De cealaltă parte a ecranului, o mare parte a publicului spune acum că nu e interesat de un asemenea subiect. Sunt convins că mulți alții tac și se distrează.

În cele din urmă, nu cred că e cineva jignit sau supărat pentru că a văzut partea dorsală a lui Emil Boc la televizor. Dacă ne gândim și noi un pic, mai degrabă cred că suntem supărați pentru că nu mai vedem prea multe alternative de calitate.

Ca să mă exprim în ton cu imaginile difuzate la TV: într-un câmp de flori, se simte mai puțin un pârț decât într-o debara cu cârpe murdare.

Emil Boc, 2008: „Nu sunt bun de prim-ministru”

Preşedintele Cartel Alfa Cluj, Grigore Pop, susţine că premierul Emil Boc i-ar fi spus în 2008 că nu e bun de prim-ministru – cu doar câteva luni înainte să fie desemnat în funcţia respectivă!

Discuţia relatată de Grigore Pop a început când sindicalistul l-a întrebat pe primarul de atunci dacă va mai candida la un nou mandat în fruntea Clujului. Şi acest răspuns al lui Boc a fost halucinant: „Mai candidez, dacă mă obligă şeful…„.

Grigore Pop i-a replicat atunci: 
„Domnule profesor, vin şi alegeri parlamentare, poate ajungeţi prim-ministru după”.

Boc:
„A, nu, prim-ministru nu, că nu mă pricep. Poate ministru al justiţiei sau, în cel mai rău caz, al educaţiei”.

Modestie de ardelean sau moment de luciditate? Alegeţi voi.

Pe Grigore Pop îl puteţi asculta povestind episodul, dar şi cum i-a fost boicotat mitingul de protest de la Cluj, mâine dimineaţă în matinalul „Neatza, Cluj!” de la Alpha TV. Emisiunea e de la 7 la 8:30, iar discuţia cu Grigore Pop va fi difuzată în jurul orei 8.

Două camere cu personalităţi multiple

Parlamentul României de la început de octombrie a trântit guvernul Boc prin moţiune de cenzură. Un guvern pe care l-au considerat incapabil să mai gestioneze situaţia economică a ţării; atât de incapabil încât merita să fie primul executiv demis prin moţiune din 1989 încoace (sigur, a mai fost şi o discuţie despre legea pensiilor şi privilegiile parlamentarilor, dar cine mai asculta?).

Parlamentul României a respins mai apoi miniştrii din niciodată-născutele guverne Croitoru şi Negoiţă, pentru că au considerat că oamenii din acele echipe nu erau capabili să guverneze eficient.

Nişte comisii din Parlamentul României au dat azi aviz favorabil membrilor unui nou guvern condus de Emil Boc. Deşi cu câteva săptămâni în urmă o parte dintre ei au fost respinşi, pe când făceau parte din alte „cabinete”, între timp se vede că le-au crescut nişte urme de competenţă. Culmea, tot ce s-a schimbat e că acum sunt conduşi de Emil Boc, adică taman omul respins şi dat jos din corcoduş pe motiv de nepotriveală cu ţara.

Un observator din afară ar putea rata o informaţie esenţială: că România a avut în tot acest timp acelaşi Parlament. Aceiaşi oameni au votat, conform aceloraşi convingeri, principii şi valori. Moţiunea de cenzură a fost startul campaniei electorale, gândită să imprime un avânt campaniei lui Mircea Geoană; victoria lui Traian Băsescu a făcut inutil întreg procesul, iar aşa-zisa „opoziţie” s-a ascuns repede în aşteptarea unor vremuri mai bine (îmi cer scuze pentru aparenta naivitate cu care, mai sus, scriam de motivele demiterii sau respingerii unor miniştri – e frumos să visezi uneori).

Iar noi, oamenii? După trei luni de circ, ne întoarcem în aceeaşi ţară cu buget de austeritate şi cu austeritate de competenţă, să strângem din dinţi ca înainte, până vin banii de la FMI ca să plătim salarii şi pensii, că nu ne permitem să investim.