Să-i mai corectăm?

O practică firească, dar probabil mai puţin cunoscută de cititorii publicaţiilor scrise, este corectarea tacită de către ziarist a greşelilor de exprimare ale celui interviat.

În mod normal, presupunem că oricine, atunci când vorbeşte liber, nu respectă toate normele Academiei. Oralitatea chiar presupune acorduri prin atracţie, nu gramaticale, şi tot felul de licenţe care în scris dau prost. Prin urmare, când transcriem un interviu, trecem peste greşeli şi redăm ideile.

Citind însă interviul lui Radu cu Florin Stamatian şi comentariul Ioanei Oros la acelaşi material, mă întreb dacă, uneori, nu greşim când facem lucrul ăsta. Pentru că prefectul vorbeşte cu „zâc”, „oi zâce”, „mai îi problemele cu şomajul” şi se adresează în situaţii oficiale cu „mă” şi „domniţă”. Context în care cred că i-am priva pe cititorii noştri de deplina înţelegere a farmecului acestei persoane; nu am informa corect până la capăt dacă i-am pune vorbe în gură.

Continuă să citești Să-i mai corectăm?

Precizia presei

Pasiunea pentru exactitate a presei româneşti a fost suficientă, ieri, cât să aflăm că generalii în rezervă Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost condamnaţi la câte 15 ani de închisoare, în dosarul Revoluţiei de la Timişoara. De aici încolo lucrurile diferă iar realitatea începe să depindă de sursa ştirilor.

Spre exemplu, la Europa FM am auzit cum decizia de ieri poate fi atacată cu recurs. Câteva ore mai târziu, văd pe Realitatea TV că verdictul cu pricina nu e definitiv pentru că poate fi atacat prin apel.

Sigur, esenţial e faptul că poate fi atacat, dar cât de mult contează detaliile atunci când eşti jurnalist?

Continuă să citești Precizia presei