Să murim singuri, iar țara… la fier vechi!

zzzzz

Am mai spus că poporul român, în inconștiența sa milenară, nu își vinde țara, preferă să o păstreze pentru fier vechi. Nu vrem investitori străini, sau dacă-i vrem, ne-ar plăcea să vină, să-și lase banii și să ne dea pace. În niciun caz să nu vină cu pretenții, mai ales nu cu pretenția de a munci sau, Doamne-feri!, de a munci bine!

Am citit zilele trecute încă un clasament care-mi confirmă teoria: Ziarul Financiar i-a ordonat în top 100 pe cei mai mari exportatori ai României. Altfel zis, companiile care țin economia în picioare. În general, sunt multinaționale cu o medie de 600 de angajați bucata, datorită cărora deficitul nostru comercial nu e 100% (in 2012, aveam 45 miliarde exporturi si 54 importuri).

În top acest top 100 nu există niciun lider românesc al vreunuia din sectoarele reprezentate. Per ansamblu, 70% din exporturile acestei țări sunt făcute de companii cu capital străin; „nu avem un lider român în cele 25 de sectoare exportatoare din industria prelucrătoare”, spune expertul citat de ZF.

Dacă după Cuza Vodă am apelat la principe străin, după revoluție tot numai „principii străini ai economiei” au reușit să investească și să crească afaceri sănătoase în România. Unde s-au băgat nasuri autohtone? Uitați-vă doar la Hidroelectrica, la CFR Marfă, la fostele baze de turism de stat care ar fi putut pune pe roate o economie care să duduie de sănătate. Un jaf.

Hai să-i dăm afară pe investitori. Oricum ni-i lene, nu?

Economia bazată pe voluntariat: TEDx Eroilor

sustenabil

În prezentarea mea de azi de la TEDx EroilorEconomia bazată pe voluntariat, am folosit o mulțime de resurse și informații descoperite online, pe lângă experiențele proprii cu voluntarii Habitat for Humanity.

Ideea că nu mai avem nevoie de bani poate părea utopică, dar cred că asta e direcția în care mergem: una în care banii vor fi întâi folosiți în parale cu alte „recompense”, iar în cele din urmă înlocuiți. Așa cum am promis în sală, dar și pentru cei care nu au fost la eveniment, câteva linkuri esențiale:

 

1. Zona germană care și-a inventat propria monedă, prin care ONG-urile profită din tranzacții, este Chiemgau; moneda se cheamă Chimgauer. A fost creată ca proiect școlar, dar s-a extins la mii de organizații utilizatoare.

Rata de schimb a acestei monede față de euro permite ONG-urilor un câștig de 3% prin folosirea Chimgauer.

 

2. Pe lângă bani, avem nevoie și de o altă „monedă”. Chiar la TEDx Eroilor, Adrian Florea a propus un direct life credit, adică niște „credite” primite doar pentru că existăm și care pot fi transformate în bani; filmul este integral pe Youtube – mie îmi place că a pornit exact de la ce mă deranjează și pe mine cel mai tare: costul serviciilor medicale.

 

2. Banii nu mai sunt funcționali pentru că pun un preț pe sănătate și viața umană; limitează accesul la tratamente medicale și oferă cele mai bune tratamente doar celor bogați. Dacă în alte domenii pot considera că un om mai bogat (mai deștept, mai inovativ, mai capabil să producă valoare) trebuie răsplătit pe măsură, când vine vorba de sănătate, cred că sistemul actual este deja falimentar.

[quote author=”American Medical Association” style=”bigquote grey italic”]„O comparație a centrelor de dializă arată că clinicile private, bazate pe profit, au o rată de decese prin blocaj renal cu 8% mai mare decât cele non-profit, conform unui studiu al AMA Journal. Autorii au dat vina pe presiuni financiare”
[/quote]

Sursa: The volunteer economy (singurul articol găsit pe net cu acest titlu, de altfel!)

 

3. Abuzul sistemului de patentare al medicamentelor și tratamentelor duce la diferențe enorme de preț ale aceluiași serviciu. Actualul sistem de proprietate intelectuală pune în pericol nu doar creativitatea artistică, ci și sănătatea și alimentele de bază (prin patente ale medicamentelor și semințelor).

Sursa: De ce chemoterapia care costă 70.000 USD în SUA costă 2.500 USD în India

 

4. Organizare socială ierarhică poate fi înlocuită cu sistemul peer-to-peer, care există deja în software. Vă recomand să citiți integral articolul Wikipedia despre procesele sociale peer-to-peer pentru a înțelege cum funcționează.

 

5. Capitalismul ne face să credem că avem nevoie de șefi. O carte care descrie istoricul mișcărilor prin care muncitorii s-au auto-organizat arată că există, de mult timp chiar, alternative viabile.

Sursa: Post-capitalism.

 

6. Cum putem trăi într-o lume post-capitalistă? Ziarul britanic The Guardian are o secțiune excelentă cu prezentări video pe această temă. De exemplu, veți găsi răspunsul la întrebarea: de ce avem nevoie de un sistem care să redistribuie resursele și puterea de decizie asupra folosirii lor?

Sursa: The Guardian Post-Capitalism.

 

7. Richard Wilkison demonstrează că inegalitatea în distribuția resurselor, și nu lipsa lor, face cel mai mare rău unei societăți.

Sursa: site-ul TED.

Un drum pe care se vede de ce ne merge prost

 Uitaţi-vă cu atenţie la drumul din imaginea alăturată şi o să înţelegeţi măcar unul dintre motivele pentru care economia românească merge prost. Este un drum care începe la intrarea în fosta platformă industrială Clujana (foto) şi merge sute de metri în interior.

Până acum 20 de ani, pe acolo intrau şi trenuri pregătite să ducă pantofii Clujana în toată lumea, pe o linie ferată care a fost dezafectată între timp. Astăzi, este o alee de ţară pentru care asfaltul mai e doar o amintire; nu există drum drept cu gropi, există doar un teren bombardat, un orizont mioritic (deal-vale), iar singura dilemă a zecilor de şoferi care trec pe acolo este în care groapă să intre.

Şi este un drum foarte circulat: zeci de maşini îl parcurg în fiecare oră, pentru că acum fosta platformă Clujana este un „parc industrial” ad-hoc, iar fostele hale de producţie au devenit sedii pentru companii. De la directorii lor până la şoferii camioanelor de marfă, toţi simt drept în scaune chinul la care le sunt supuse suspensiile.

Ce legătură are cu economia României?

Este un drum-simbol, pentru mine. Consiliul Judeţean, care din câte înţeleg îl are în administrare, nu are bani de reparaţii sau nu are interesul. Între timp, acele zeci de firme care lucrează acolo nu fac nimic împreună, deşi ar avea puterea economică; unele companii mai mari au peticit pe unde au putut – dar fără ajutorul celorlalţi, nicio firmă nu îşi va permite să repare singură. Şi nici nu ar fi just să dea toţi banii pentru ceva ce, până la urmă, nu e al ei.

Lipseşte spiritul de iniţiativă şi asociere: dacă firmele de acolo ar contribui fiecare proporţional (cu cifra de afaceri, cu numărul de camioane care trec pe acel drum – măcar să se întâlnească să discute nişte criterii), problema s-ar rezolva într-o lună. Dar întotdeauna „e treaba altuia”.

Peisaj tipic de economie românească: statul doar încurcă, iar firmele private nu colaborează cu adevărat nici măcar atunci când e în interesul comun.

 

De ce să dăm bani mai mulţi aceloraşi incompetenţi?

Dileme economice din partea unui jurnalist care a terminat liceul la Uman:

 

1. Cui dăm 5% în plus?

De ce să dau mai mulţi bani pe mâna aceloraşi incompetenţi care nu au fost în stare să prevină situaţia în care ne aflăm? Ca să fie clar, nu cred o clipă că dezastrul bugetar e cauzat de exclusiv criza mondială în sine, ci de modul în care guvernanţii au gestionat situaţia cauzată de criză: lipsa oricăror măsuri de stimulare a economiei reale, zero rezultate în scoaterea la suprafaţă a banilor negri (pardon, economia nefiscalizată!), lipsa oricăror prognoze realiste (comparaţi previziunile din surse gen Guvern / INS cu cele ale Comisiei Europene), în paralel cu declaraţii mega-optimiste despre cum nu vor creşte impozitele.

Şi acuma tot ăştia spun, practic, „daţi-ne bani mai mulţi că facem să fie bine„. De ce v-am crede că puteţi rezolva o situaţie pe care nu aţi ştiut-o preveni, ba chiar despre care aţi jurat că nu se va întâmpla?

(mai multe după READ MORE)

 

Continuă să citești De ce să dăm bani mai mulţi aceloraşi incompetenţi?

De ce mărim salariul minim

Sindicaliştii Cartel Alfa sunt de două zile în stradă şi cer creşterea salariului minim pe economie în faţa clădirii guvernului şi a prefecturilor. Odinioară aş fi fost de acord cu cererile lor într-o clipită; odată cu trecerea timpului mi-am dat însă seama că susţineam tot felul de măsuri sociale mai degrabă din copilăreasca idee că cineva trebuie să aibă grijă de tine, decât pentru că aveam vreun argument în direcţia respectivă.

Aşa că explicaţi-mi la ce e bun salariul minim pe economie. Dacă lucrezi de doi lei, de ce ţi-aş da cinci? Salariu minim nu îi protejează pe săraci; dimpotrivă, creează inflaţia care tot pe cei fără mulţi bani îi atinge cel mai mult. Înţeleg pe oricine spune că lucrează din greu şi vrea mai mulţi bani; dar îi vor fi de folos numai dacă ia bani mai mulţi pe performanţa lui, nu prin majorări colective.

Creşterile de preţuri nu justifică în niciun fel creşterea salariilor. Ar justifica investirea banilor în sistemul de educaţie, pentru a crea generaţii mai bine plătite; în justiţie, pentru a elimina sistemul care a permis încheierea de către stat a unor contracte adânc păgubitoare; în infrastructura care ne izolează într-un colţ medieval de Europă.

Se spune că pe măsură ce îmbătrâneşti devii mai „de stânga” şi vrei mai multă protecţie socială. Până acum, la mine traseul a fost spre „dreapta” – dar mai este vreme.