Nu mai vreau să memorez linii drepte

Cum vii de la Oradea, la urcare spre Bucea, sunt două benzi. După, se îngustează drumul şi trebuie să ai răbdare, dar nu-i nimic: mai sunt nişte linii drepte foarte ok înainte de Huedin. Când mergi de la Cluj la Zalău, sunt câteva linii drepte pe care e uşor să depăşeşti (spre exemplu, după podul peste Nadăş, dar şi mult mai încolo, atunci când ai ajuns deja în Sălaj, după Sânmihai). Iar apoi când urci Topa, sunt kilometri buni cu două benzi.

Numai că m-am săturat să trăiesc într-o ţară în care trebuie să memorez liniile drepte. De ce orice depăşire trebuie să fie un stres?

Combustibilul ieftin şi drumurile bune sunt pentru mine un indicator al libertăţii şi antreprenoriatului într-o ţară: atunci când e UŞOR să ajungi dintr-un loc în altul, când şoselele nu sunt o barieră, e simplu să fii turist în ţara ta, e simplu ca  furnizorii să ajungă la timp.

Deocamdată însă, avem taxe record pe combustibil, dar construim centuri care se prăbuşesc repetat şi autostrăzi care duc doar în sate (sau, mai nou, autostrăzi „în regim de drum judeţean”).

Până când mai memorăm liniile drepte?

Drumurile României, de la Apolodor la Berceanu.Știți sursa?

Știți cumva sursa următorului text, care circulă de ceva vreme pe net? Aș vrea să-i dau o șampanie autorului.

Romanii (nu românii)

Au făcut pod peste Dunăre în 105 şi au ocupat Dacia în 106. Au pornit spre nord făcând drum imperial, drum de piatră. Între 6 şi 10 metri lăţime, patru straturi adâncime, 90 cm, straturi de bolovani legaţi cu mortar, piatră spartă mărunt, pietriş sau nisip cu grăunte mare, apoi pavimentul, lespezi şlefuite. Pe margini, borduri solide, din loc în loc, brâuri care să ţină drumul strâns, rigole ca să se scurgă apa. Inginerii prospectau terenul în faţă. Ştiau morfogeodezie şi respectau principiile. La numai două zile de mers, în spatele lor venea drumul. În 108 au ajuns la Napoca, apoi la Porolissum, Zalău. 450 km. În doi ani. Apoi au făcut drumurile secundare, drumuri pentru transport marfă sau vicinale. Dar şi drumuri private. În total, în Dacia au făcut peste 4.300 de kilometri de drumuri şi 25 de poduri în primii ani de ocupaţie… Ei au stat aici 160 de ani. Nouă ne-au mai trebuit 1.600 de ani să facem încă pe atât.

Nemţii

6.800 de kilometri s-au făcut în timpul lui Carol I, în mai puţin de 15 ani. În Transilvania, toate măsurătorile topo şi hărţile s-au făcut în timpul ocupaţiei habsburgice. Topograful Dorin Ursuţ le-a studiat şi a predat topografia la universitate spunând tot timpul: de fiecare dată, la fiecare verificare, cotele din hărţile tocmite de austrieci au ieşit la fix!

Românii

Trei ani au lucrat la 5,6 km de drum care ocoleşte Gherla. În 14 august, Emil Boc, Radu Berceanu, directori locali şi primarul Gherlei tăiau panglica acestei centuri ocolitoare. La cinci zile după, drumul s-a prăbuşit. A alunecat terenul. Şi acum se lucrează la el, iar firma care l-a făcut se obligă să plătească refacerea lui. Primarul, premierul, ministrul se obligă şi ei să-i mai taie o dată panglica, pe 1 Decembrie. Până atunci avem timp să vă spunem şi povestea incredibilă a acestui rateu tipic românesc. Şi încă ceva. Cam cât suntem de diletanţi în comparaţie cu romanii care ne-au făcut drumurile când au cucerit Dacia. Le-au făcut atunci şi au rezistat 2.000 de ani. Până când au venit buldozerele lui Berceanu.

Breaking news

O informaţie de ultimă oră ne spune că în Islanda n-a erupt niciun vulcan. E doar Chuck Norris în vacanţă, îşi face un grătar.

 

În altă ordine de idei, sâmbătă am scris textul de mai jos, după care nu l-am publicat din motive. Între timp, au scris alţii pe tema asta, vă recomand De ce s-a întors Băsescu cu avionul şi Băsescu sinucigaş. Prin urmare, dacă doriţi să revedeţi ce n-aţi citit vreodată, here goes:

A fost nevoie de erupţia unui vulcan pentru ca Traian Băsescu să se trezească la realitate şi, într-un gest de o onestitate involuntară, să tragă o palmă nu doar Guvernului actual, pe care îl păstoreşte, dar şi celor din care a făcut parte de-a lungul anilor.

Preşedintele Traian Băsescu a recunoscut neputinţa administraţiei pe care o conduce în momentul în care a aprobat traseul către funeraliile preşedintelui polonez, în lipsă de avion. Via Hotnews: Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, seful statului roman se va deplasa cu elicopterul pana la Oradea, de unde isi va continua drumul cu masina, pe traseul Ungaria – Slovacia – Polonia.

România lui Traian Băsescu este ţara peste care trebuie trecut în zbor, dacă nu cu avionul, atunci cu elicopterul. Nici măcar preşedintele ei nu se încumetă să-i străbată drumurile naţionale, nişte poteci cu serpentine, căruţe, treceri de pietoni, gropi şi vaci. De altfel, mesajul a fost înţeles, iar companii precum Mercedes au zburat deja peste noi când a fost vorba de investiţii.

Între timp, noi, ceilalţi, care nu avem poliţia unei întregi ţări să ne deschidă calea, n-avem decât să rămânem prizonieri în România, cu 10-12 ore de condus pe 450 de kilometri între Cluj şi Bucureşti. Preşedintele zboară pe deasupra noastră, cam ca atunci când ne conduce.

Fost ministru al Transporturilor, Traian Băsescu este cel pe care astăzi trebuie să îl întrebăm, cu precădere: „Unde sunt banii noştri?”. Unde încape atâta incompetenţă încât nici până azi capitala şi Clujul nu sunt legate de patru benzi?

P.S. Dedicaţie specială pentru premierul Emil Boc, care, venit la Săvădisla să vorbească despre măreţele realizări în infrastructură, dădea fuga tot cu elicopterul.