Cum se mai roagă copiii la grădiniță

ingerasFetița unei prietene a învățat la grădiniță că e frumos să se roage lui Doamne-Doamne înainte de masă. Numai că povestea asta cu rugăciunea e un concept nou și, dacă ați văzut vreodată copii la o serbare de grădiniță, vă cam puteți imagina ce iese de fiecare dată când un prunc încearcă să recite 😀

Așadar, vine fata acasă și își anunță mândră părinții că va spune rugăciunea pe care a învățat-o la grădi, de la sora Elisabeta. Dacă eram în locul lor, cam ăsta era momentul în care aș fi luat camera de filmat. Așa, va trebui să mă credeți pe mine!

Și începe prunca să recite:

– Înger, îngeraș…

Hm, pauză. Primele două cuvinte sunt întotdeauna cele mai simple, dar oare ce urmează?! Se concentrează, sprâncenele se strâng a aducere aminte, când brusc memoria reintră în viteză și fata continuă zâmbind larg, cu bucuria celui care știe că a nimerit-o la fix:

– S-a suit peste imaș!

Mai trebuie să vă zic că servirea mesei a fost întârziată cu vreo 10 minute?

Petreceți un pic de timp cu copiii

copii

S-a terminat 1 iunie, așa că majoritatea oamenilor vor fi mutat deja reflectoarele de pe copii, concursurile de recitate poezele organizate cu ocazia asta și, bineînțeles, se vor concentra pe următoarele evenimente din calendarul Zilelor Oficiale.

Mare greșeală.

Sâmbătă, am avut concert caritabil pentru pruncii de la AHS. Întâmplător, au handicap mental (sever, cu vreo 4 pagini de diagnostic), ceea ce nu-i oprește să fie fericiți în lumea lor, câtă vreme au alături profesori-terapeuți care le oferă atenția și afecțiunea de care au nevoie. Așa că – și de data asta deloc întâmplător – tema concertului a fost „Călătorie în lumea dragostei”. Violonistul Cristian Mandu a introdus tema din „Lista lui Schindler” cu cuvintele „e o melodie care exprimă recunoștința celor salvați pentru salvatorul lor”, iar când a cântat-o alături de Ioana Mândrescu la pian, am rămas lipit de un perete al Muzeului de Artă, uitând complet de ce mai aveam de lucru la organizare. Aș fi zis că am rămas tablou, dar fiind în Muzeul de Artă mi-era teamă să nu mă închidă seara acolo, alături de tablouri considerabil mai valoroase.

Duminică, într-un alt cadru, am făcut cunoștință cu Bebe. Având misiunea să-i țin gândurile departe de mama – plecată să ia un iaurt din mașină – zece minute întregi, mi-am amintit că nimic nu e mai dificil decât să îi distragi atenția unui puști care știe clar cum stă treaba. Așa că am învățat cum se rostogolesc bateriile pe masă, ce-i aia bobârnac, care butoane de la „stația meteo” sună și care nu, iar când am făcut o baterie să-mi „dispară” din palmă (aruncând-o în cealaltă) m-am simțit cel mai Cristi Gog.

De altfel, ăsta-i și pontul. Lăsați ziua de 1 iunie, localizați cel mai apropiat prunc din familie sau din vecini, și petreceți cu el jumătate de oră. Nu îl puneți să vă recite nimic, nu-l întrebați ce face la grădi. Lăsați-l pe el să aleagă activitatea și regulile. Întrebați-l în ce direcție vrea să-i învârtiți hinta. Intrați un pic în lumea lui și ajutați-l să o descopere.

Nimic din ce faceți la serviciu nu-i mai complicat decât să mențineți atenția unui prunc hotărât să facă ce vrea el. Dar, dacă pățiți ca mine, o să ieșiți mai cu chef de viaţă și cu un zâmbet larg.

Mai am o singură dilemă la ora asta: ce facem la concertul de anul următor!