Civilizația răbdării

civilizatia-rabdariiPe strada Sfintei Vineri, am învățat astăzi încă ceva despre răbdare. E o stradă îngustă din Cartierul Florilor; în ciuda numelui idilic, e o stradă mărginită pe ambele părți de mașini parcate, pe unde mai circulă pe deasupra și tramvaiul, pe două linii ce ocupă tot restul drumului.

Pe strada asta mai are sediul și o școală de șoferi. Venit cu mașina după lecție, un elev tocmai învăța celebra parcare laterală cu spatele. Doar că, de data asta, în spatele lui mai venea și un tramvai. Calm și fără grabă, a dat de volan, doar că a uitat să-l mai și întoarcă, motiv pentru care elevul a pus mașina fix perpendicular pe trotuar, blocând cu desăvârșire linia de tramvai.

Încet, cu emoție, ca melcul la examen, a venit iar în față. A încercat din nou; mai bine, dar ocupând încă din linia de tramvai. Deja, în spatele tramvaiului erau aproape 10 mașini.

În tot timpul ăsta, în tot timpul manevrelor ăstora mai încete ca șoapta, în tot timpul formării unei întregi coloane, nu s-a auzit niciun claxon.

*

Pe aceeași stradă, a doua zi dimineață, se lua gunoiul. Din motive de spațiu, tramvaiul nu avea cum depăși gunoierii, care nu aveau unde trage pe dreapta, parcările fiind mereu pline – ca de obicei în Viena. Iar gunoierii se deplasau cu 5 metri la două minute; din fiecare curte ieșeau tomberoanele de gunoi menajer, hârtie, sticlă…

Tramvaiul a așteptat calm până când gunoierii și-au terminat scara la o treabă. Două minute fără niciun claxon sau sonerie din public. Gunoierii au tras apoi mașina mai în față, pe contrasens, și au permis tramvaiului și mașinilor din spate să continue. Fără scandal.

*

Oare câte decenii de civilizație ne pot face și pe noi mai răbdători?