Recomandări de lectură

Pentru că e sâmbătă şi ritmul mai relaxat, vă recomand o lectură, un material de culoare publicat de fosta mea colegă Bianca, care e acum la City. E un material bine scris, care merită recitit. L-am regăsit zilele astea în arhiva CLUJEANUL, absolut NU din întâmplare: Detunata, aleea groazei.


Păcat de diacritice, mai e un pic până rezolvăm problema arhivei. 

 

Ce ne aşteaptă

Urmează zile foarte interesante: ultima săptămână (şi un pic) din octombrie. Prin urmare, ajung la termenul limită o mulţime de proiecte care urmau să se lanseze "în octombrie".


Să încep de-acasă: noul site CLUJEANUL nu va fi gata la 1 noiembrie, cum am auzit şi eu de prin alte redacţii. Termenul nu era unul stabilit oficial şi nici acum nu există unul similar.


În 26, adică vineri, este anunţată lansarea Informaţiei de Cluj. Din câte ştiu, echipa s-a completat recent cu Ovidiu Cornea, care a fost redactor la Clujeanul, apoi Ziarul Financiar şi din nou Clujeanul.


Şi City News ar trebui să încheie etapa de joacă şi să lanseze site-ul, pentru că deja au oameni pe teren şi reclame prin oraş. Nu-i chiar profitabil să faci reclamă unui produs care nu-i în magazine, ne zicea un profesor de publicitate prin facultate. Oricum, trebuie o lansare în următoarele nouă zile pentru a respecta termenul de "octombrie". Aici ultimul transfer este al Biancăi Felseghi, de la România Liberă.


Românie Liberă care a luat o decizie surpriză în ultima săptămână; după ce se dădea ca sigură renunţarea la apariţia de sâmbătă, au luat exact cursul contrar şi au lansat o ediţie specială de weekend, aşa cum scriam că s-ar putea face pentru a atrage cititori în plus pe un produs distinct de cel din restul săptămânii. Reacţiile de tot soiul ale cititorilor nu au întârziat să apară.


Cât despre proiectul Cluj Express, un cotidian gratuit by Inform Media, cine mai ştie ceva de planurile anunţate în septembrie? Termenul era tot luna octombrie, care, imediat, e cam gata.

 

[actualizare] Mulţumesc pentru informaţiile din comentarii, se pare că trebuie să ne aşteptăm luni la Cluj Express. Să vedem dacă se verifică, e o lansare foarte ciudată…

Gelu Radu e redactor-şef City News

[ACTUALIZARE] Un alt om care a acceptat oferta City News şi va lucra acolo este Cosmin Lucaci, colegul meu de la CLUJEANUL. Interesant e că el nu se va mai ocupa exclusiv de sport, ca în CLUJEANUL, ci pe mai multe domenii. Nu e însă persoana de care scriam mai jos, aşa că negocierile continuă…


Fostul meu coleg de la CLUJEANUL şi recent demisionarul ofiţer de presă al "U" Cluj, Gelu Radu, este noul redactor-şef la City News. Informaţia a fost confirmată azi de şeful Imagistica, Liviu Alexa. Editorul portalului de ştiri va fi Iulian Haba.


Citynews.ro a început deja să lucreze la rece (oameni pe teren etc.), dar tot nu există o dată oficială de lansare, pentru că se mai poartă negocieri cu o persoană. Probabil, va fi săptămâna viitoare.

City News: vine concurenţa

citynews
În postul de ieri scriam că nu spun nimic despre un cotidian online pe punctul de a se lansa la Cluj. De azi am undă verde, deci rămânem online şi amânăm radiourile până caut printre licenţe.


Proiectul se cheamă City News şi e făcut de Imagistica. Soluţia tehnică există, sediul e (aproape) gata şi se fac ultimele angajări. Vor fi oameni care vor străbate Clujul cu multe aparate la ei (foto, laptop, filmare) pentru a transmite cât mai aproape de "în timp real". Au pregătite surprize şi la capitolul "cum atragem oameni pe site" şi o reţea de promovare suficient de puternică în spate.


Având în vedere că la CLUJEANUL Cotidian spunem "Ştiri din Cluj, imediat ce se întâmplă", iar City News are sub siglă "afli acum", se anunţă o competiţie a vitezei pe un domeniu în care clujeanul.ro nu avea competitori serioşi.


De fapt, CityNews nu e singurul proiect de acest gen, ci doar cel mai avansat; mai există pregătit, ca parte tehnică, încă un portal de ştiri regional, despre a cărui soartă nu ştiu încă multe.


Având în vedere ce investiţii se fac în online, ar fi interesante şi câteva prognoze legate de cititori. Ce trafic credeţi că pot atinge astfel de portaluri, având în vedere numărul de vizitatori pe care îl au acum, online, cotidienele locale?