Cele mai citite cărţi ne arată lucruri surprinzătoare despre noi

Harta celor mai citite carti

Care e cea mai populară carte din România? Dar din State sau din Australia? Ce îi interesează pe unguri, semănăm cu bulgarii la obiceiuri de lectură? Răspunsul pare a fi că nu sunt două popoare care să semene între ele. Site-ul de pe care îmi comand cel mai des cărţi în engleză, Book Depository, a lansat de curând un instrument interesant: poţi vedea în timp reale cele mai bine vândute cărți din fiecare țară a lumii.

Statele Unite confirmă clișeul cu „One minute manager”: rețete rapide pentru succes instant. Adăugați doar apă. În Groenlanda, cea mai vândută carte este „One thousand beards” – să știe oamenii cum se feresc de frig. Cartea rușilor este  – ironie! – „Mini masters”. Nu-i despre război, e despre artă.

Bulgarii mai mult scriu decât citesc: „cartea” lor este un notebook liniat, fabricat de Moleskin; vecinii unguri vor să conducă lumea și cumpără „The Leadership Code”. Austriecii sunt „Stone cold” și, ca să se încălzească, cartea norvegienilor este „How to brew”. Presupun că bere.

Francezii nu se dezmint cu „Fifty shades of grey”, iar spaniolii și-au dat în sfârșit seama (probabil după faza cu „Esos son Reebok o son Nike?”) că e cazul să învețe engleză, așa că cumpără masiv „English Grammar”.

Iar românii?

Românii nu se dezmint nici ei. Cea mai cumpărată carte de pe Book Depository, în România, este „How to raise a healthy child – in spite of your doctor”. Tradus: „Cum să crești un copil sănătos – în ciuda doctorului”. Suntem în continuare nația care nu-și vaccinează copiii să nu le provoace cine-știe-ce, deși avem și noi același vaccin. Care credem cărți luate de pe net mai degrabă decât să mergem la medicul de familie. Iar în contextul unui sistem sanitaro-șpăgar, nimic nu mă miră.

Vom continua să ne creștem copiii crezând că vaccinul dăunează și fără să știm măsuri minime de prim ajutor în caz de urgenţă.

Nu știu care o fi cea mai cumpărată carte din România, dar nu m-ar mira să fie unul din următoarele titluri:

1. „Descoperă-ți singur horoscopul. Secretul succesului în viață și familie”

2. „Era mai bine înainte. Mic ghid pentru nostalgici sub 20 de ani”.

3. „Ești perfect – renunță la idei despre carieră, sănătate sau învățătură” (ediția a IV-a, republicată; titlu original: „Țara te vrea prost”)

Pasiune pentru măgari și alte cărți pe care nu le voi citi niciodată

Cu toți avem cărțile alea în bibliotecă. Șiruri de cărți alb-negre despre civilizația etruscă, publicate prin anii ’70-’80, care încep cu o prefață ce explică superioritatea orânduirii socialiste.

Și apoi sunt cărțile „de import”. Literatura română nu a reușit încă să producă capodopere precum „O pasiune pentru măgari” sau „Cum să-ți crești IQ-ul mâncând copii talentați”. Dar să le luăm pe rând: o listă de coperți ciudate de cărți m-a inspirat să văd dacă acele cărți chiar există pe Amazon și ce review-uri au din partea cititorilor. De cele mai multe ori, cronicile sunt mult mai haioase decât poanta originală!

Passion-For-Donkeys1. O pasiune pentru măgari

Descrisă ca „o celebrare a măgarului, cu obiceiurile, bunăstarea fizică și împerecherea acestuia”, cartea e scrisă de șefa unui sanctuar pentru măgari din Anglia. Comentarii de la cititori: „Having a passion for donkeys left me feeling isolated. Not many people understood my donkey passion, and it’s actually persecuted to the point of being illegal in 47 states”

Dacă și voi simțiți o nețărmuită tandrețele față de nobilele animale de povară, cumpărați capodopera de pe Amazon.

2. Cum să-ți crești IQ-ul mâncând copii talentați

Are scuza că e scrisă de un umorist. Dar nu la fel de umorist ca cititorii care au lăsat reviews pe Amazon: „Initially I was skeptical, as I have read that children, especially gifted children, are very low on fiber and other vital nutrients […] It even has full color diagrams that illustrate the best ways to dismember and cook the children in order to achieve the best results”.

Costă doar 3 dolari jumate pe Kindle, dar s-ar putea să vă caute vreun polițist fără simțul umorului.

3. Vorbește vreodată Dumnezeu prin pisici?

Noi știm că da, dar autorul chiar vorbește serios: o paralelă între descoperirea lui Dumnezeu și adoptarea unei pisici vagaboande. Iar cititorii răspund: „In the name of the father, and the son, and the holy ghost: PURR!”.

Pentru viitoarele doamne cu 10 pisici, link.

4. Cel mai bun tată este un amant bun

Serios că nu inventez chestiile astea. Așa-i zice cărții – și a apărut în ’78, când la noi încă se găseau portocale. „O bună carte catolică”, zice un reviewer care și-a luat ironia cu el, completat de altul: „Sperăm să apară o carte despre unchi iubitori, pentru copiii care nu s-au putut bucura de un tată iubitor”.

Maaan, this is wrong on so many levels!

5. Castrarea – avantaje și dezavantaje

Legat de acest subiect credeam că pot doar să-mi întreb pisica, fără să știu că există cărți atât de folositoare. Aparent, însă, castrarea adaugă vreo zece ani la viața unui om (și pun pariu că par 110), îmbunătățește sistemul imunitar și vindecă prostata (oare prin eliminare?). Un cititor ne mai spune un avantaj: „I make an effective sundial [ceas solar]. No need to wear a watch during daylight!”.

Conchita, ai legătura!

 

Efectul Kindle

Acum că o generație întreagă își strigă indignarea asupra faptului că site-urile ilegale de conținut video, precum vplay.ro, sunt „atacate” și riscă să fie închise, acum că am aflat alte 41 de site-uri similare din România de care nu știam, vreau să vă dau un exemplu de luptă cu pirateria. Unul de mult mai mare succes, pe nume Amazon Kindle.

Am fost șocat să văd că oamenii inteligenți, pe care îi respect, care câștigă din drepturi de autor, plăteau abonamente VIP pe vplay. În vremea în care existau, acele abonamente eliminau timpul de așteptare impus înainte de a putea vedea seriale, băgând bani în buzunarul unor oameni care pur și simplu furaseră filmele respective. Raționamentul „plătesc pentru că vreau să le văd, nu e treaba mea că vplay nu are drepturi” m-a lăsat mască – tocmai fiindcă îl auzeam de la oameni ale căror venituri veneau în mare măsură din același gen de contracte, adică drepturile de autor pe care vplay le ataca.

Acestea fiind spuse, mișcarea CNA / Pro TV de a reclama la poliție acele site-uri și a încerca închiderea lor e pur și simplu frecție la proverbialul picior de lemn. Pro TV s-a ales doar cu înjurături la adresa propriului portal – voyo.ro – și multă publicitate negativă. La 24 de ore după marele scandal, vplay funcționează bine-mersi. Chiar dacă ar dispărea, sunt zeci de alternative în România, sute la nivel mondial.

Legătura cu Kindle?

Am cititorul electronic de câteva săptămâni și cumpăr tot mai multe cărți, deși aș putea lejer să le descarc de pe torrente. Recunosc, asta am și făcut inițial – e foarte ușor să iei orice fișier în formatul potrivit, să îl trimiți gratuit pe Kindle-ul personal prin wireless și să citești fără să dai vreun ban.

Și totuși, cumpăr cărți bune, deși le-aș putea avea gratis.

Kindle ar putea fi o lecție pentru mulți: singurul mod de a opri pirateria de orice fel este să faci conținutul ușor accesibil și ușor de suportat pentru portmoneu, iar experiența accesării acelui conținut să fie cât mai plăcută. Amazon a creat sistemul prin care prefer să cumpăr cărțile originale: cumpăr cu un click și cărțile vin instant; ultima pagină citită se sincronizează automat între Kindle și aplicațiile de mobil sau desktop, așa că mereu reiau cartea din același loc oriunde aș fi; prin conexiunea la Internet se adaugă un meta-nivel de lectură, pentru că pot să văd pasajele preferate ale altora sau comentarii lăsate de alți cititori specific pe anumite porțiuni din text; iar în final rămân cu sentimentul foarte plăcut de a fi răsplătit autorul pentru o carte care mi-a plăcut.

În curând, sincronizarea ultimei pagini citite va fi disponibilă și pentru „documentele personale” – categorie în care intră și cărțile mele „piratate”. Cu toate astea, sunt convins că, în continuare, voi cumpăra mai mult, după cum sunt sigur că cineva de la Amazon se gândește la noi funcții care să îmbunătățească experiența lecturii. Dacă e ceva ce vplay a făcut bine, e asta: organizarea serialelor în sezoane și faptul că puteai vedea clar unde ai rămas; abonarea la episoade pentru a fi anunțat când apare ceva nou; faptul că puteai da play și pause cu bara de spațiu, ca într-un player offline. Altfel spus, experiența de utilizator era de nota 10. Din păcate, pe un conținut furat.

Mi-ar plăcea ca același sistem să funcționeze pe seenow.ro, un site perfect legal, cu conținut foarte bun pentru cei pasionați de documentare și filme românești. Prețuri mici, folosire ușoară pe orice device (inclusiv telefoane mobile), interfață ușor de înțeles.

Nici un site românesc nu se apropie însă de conținutul site-urilor ilegale, pentru că, spun administratorii, prețurile ar fi prea mari. Poate la all-inclusive, dar sunt convins că am putea plăti abonamente doar pe anumite tipuri de conținut; iar dacă chiar nu suntem în stare să construim un site cu toate serialele noi disponibile legal, pe bani, nu vă mirați că pirateria e în floare!

Prin urmare, nu, nu cred că împotriva pirateriei poți să lupți, pentru că victoriile vor fi doar temporare. Poți însă să construiești. Să câștigi făcând un sistem mai bun, mai ușor de folosit.

Acestea fiind spuse, vă mulțumesc pentru atenție; mă așteaptă o carte bună pe Kindle!

Cărțile cu care vorbești

Una din marile plăceri din concediu e să-mi amintesc plăcerea de a citi în tihnă. Țin minte că, pe la vreo 10 ani, aveam o ediție pentru copii a poveștii lui Don Quijote. Nu mi-a plăcut povestea: nu vedeam nimic interesant în faptul că individul avea orbul găinilor și nu vedea bine morile de vânt. Pentru că nu mă trăgea ața să o termin de citit, maică-mea mi-a explicat cam așa: e una din cărțile pe care orice om trebuie să le fi citit.

Am aflat mulți ani mai târziu ce înseamnă asta cu adevărat, atunci când am putut înțelege că unele cuvinte, ușor de spus, au în spate nu povești, ci romane întregi. La finalul liceului, împreună cu colegii de clasă, i-am dat profesoarei de spaniolă premiul „Doña Quijote” – pentru că ea, care vedea poate cel mai bine ce se întâmpla în educația noastră, se lupta cu morile de vânt. Și pentru că noi știam ce înseamnă ideea asta. Citisem cartea!

E cea mai completă formă de comunicare: atunci când transmiți nu doar ideea, ci implicit și o poveste în jurul ei; atunci când vorbirea nu doar spune, ci și apropie, pentru că cele două părți descoperă că au o poveste în comun. E modul în care apar comunități: grupuri de oameni cu aceleași povești.

Generațiile vechi la asta se referă când vorbesc de lipsa de cultură generală: dispariția unor repere comune. Generațiile noi știu că reperele nu au dispărut, ci au fost înlocuite. Nu mai spun despre cineva că a avut soarta lui Icar. Spun „close enough” sau „genius mode activated”.

Contează? Din punctul meu de vedere, indiferent de unde ne luăm povestea, important e ca până la urmă să ne reținem o capacitate esențială: aceea de a striga, atunci când trebuie, că împăratul e gol!