Quest to Build

un articol greu de scris, dar cu mulţumiri pentru Camelia în final, plus un îndrumar despre cum se pot fura subiecte din Cotidianul


Richard Quest pe şantierul HabitatRichard Quest este primul nume care îmi vine în minte când mă gândesc la CNN; e primul pe care l-am reţinut, acum mulţi ani, dintre toate figurile postului şi, cu siguranţă, o mare figură.


Este şi unul dintre jurnaliştii pe care îmi ziceam de mult că mi-ar fi plăcut să-i întâlnesc (şi să le fur slujba). În fond, rar vezi un om care merge mai des cu avionul decât Emil Boc! Aşa că finalul săptămânii trecute a fost, din acest punct de vedere, perfect, după ce Richard Quest a venit pe şantierul Habitat pentru Umanitate Cluj şi a pus mâna pe ciocan. Sau aproape perfect, că nu lucrez (încă!) la CNN. 


Nu am povestit până acum despre această întâlnire, aşteptând să apară articolul în ZIARUL Clujeanului. Aşadar:

Continuă să citești Quest to Build