Cum dă indicații un bucureștean

Am ajuns de mult la concluzia că bucureștenii nu iubesc numerele de stradă. Poți să te plimbi pe Calea Victoriei cu orele fără să vezi vreun număr, că strică dizanțul de pe faianța de la Radisson. Probabil pe după blocurile gri sunt (numer)ele, majoritatea; dar nu le-am văzut pe unde am avut io drum. Prin urmare, singura variantă e să apelezi la niște repere. Cu condiția ca, nebucureștean fiind, să le cunoști!

Aseară am avut o întâlnire la Biblioteca Centrală „Carol I”, un fel de BCU cu nume mai de fiță. La plecare, sun un prieten aflat tot la „bibliotecă”, dar în centrul vechi, unde intenționam să ajung pe jos: băi, sunt pe Victoriei, cum ajung la tine?

– Unde ești?

– La Biblioteca Centrală.

– Unde-i aia?

– Pe Victoriei, vizavi de Palatul Regal.

– Victoriei știu, dar habar n-am care-i palatul. Alt reper?

Mă uit tot mai nedumerit în jur; ce repere să-i dau io omului dacă nu cele mai mari clădiri din jur? Așa că apelez la generația așteptată și întreb un tânăr de prin zonă: ce reper să-i zic unui prieten la telefon, să știe unde sunt?

La care omul, foarte liniștit: păi e clar, zi-i că ești la cartof!

Mă uit iar în jur. Văd biblioteca văd palatul văd Calea Victoriei. Dăcât-cartof-nu-văd! Îmi zice omul să mă uit și în spatele meu. Văd asta:

cartof-in-teapa

În 10 minute ajunsesem la destinație cu reperul reperat și toate indicațiile date corect.

De ce? Pentru că cartof!

Un copac maidanez mi-a cerut să îl adăpostesc la hotel

Aseară am văzut chestia asta, cu titlul „ce nu îmi place atunci când dorm”:

what i hate when sleeping

Nu vezi ce e afară?!”
Nu vezi ce e afară?!”

 

 

Când mi-i somn tare, nu îmi place să mă trezesc nici dacă sunt trezit cu sunete de cascadă tropicală curgând peste trupul unei nimfe blonde care cântă la harpă. Să fiu trezit cu un zgomot de parcă s-ar fi împiedicat un Airbus de Arcul de Triumf e chiar mai puțin ideal, mai ales când ulterior descopăr cioburi la 2 centimetri de locul unde-mi odihnise jugulara.

Așadar, peisajul meu matinal de București. Și-o poezie:

Și dacă ramuri bat în geam / Și se cutremur plopuri / E ca să știi că te-a trezit / Taifunul printre blocuri

Și-o creangă a intrat duios / Șoptind ca o fanfară: / „Primește-mă în casă, vrei? / Nu vezi ce e afară?!”

 

Am înțeles că, văzând ce li se întâmplă maidanezilor, copacii au cerut să fie adăpostiți de Oprescu, prin casă dacă se poate.

Clujul, mai departe decât Kabulul

Naţionaliştii ăştia tot ne explică teoria lor: Clujul e mai apropiat de Viena, de occident, decât de Bucureşti. Vor să ne convingă că dependenţa de capitală nu ne face niciun bine. Am găsit dovada acestei distanţe!

E drept, fără să vreau. Conform unui magazin online de unde poate că mi-am cumpărat un telefon, expediţia prin Fan Courier de la Bucureşti la Cluj costă 19 lei. Din moment ce, conform aceluiaşi site, de la Bucureşti la Kabul (Afganistan) costă doar 18 lei, înseamnă că pentru bucureşteni Clujul e foarte, foarte departe 😀