De ce vă supărați când presa vă preia bancurile?

Protestele din ultimele zile au fost tratate de interneți cu cinismul și sarcasmul specifice. Dintre zecile de glume apărute, preferatele mele sunt:

  • Pancartele cu „Jos Comic Sans”, „Țara arde / Voi filmați petarde” și celebra „Vă rugăm să ne scuzați / Nu producem cât furați
  • Bancul cu „Merem, mă, la miting să-l dăm jos pe Băsescu? – Merem. Da’ câte grade îs afară? – Minus 7. – No, lasă, că nu-i om rău…”

Habar n-am cine le-a creat; dar e o diferență majoră între cele două de mai sus. La primul punct sunt pancarte ale unor oameni din mulțime – chiar dacă au fost fotografiați, nu se știe cine sunt autorii. Deși, prin universalizarea Facebook, s-ar putea să aflăm. Cel de la punctul doi are sursă. Nu știu cine e autorul, a fost deja copiat destul de mult încât să-l încurce pe Gogu, dar a pornit pe un blog sau ca update de Twitter. Și după cum sună, cred c-o fo p-aci, la Cluuuj.

Dar foarte mulți bloggeri sunt supărăți zilele astea pentru că au scris bancuri, pe site-urile lor sau pe Twitter, iar presa i-a copiat.

Părerea mea – și vă invit să mă contraziceți mai jos – e că în majoritatea cazurilor nu e vorba nicio clipă de rea intenție; pur și simplu de neadaptare la o schimbare fundamentală care se petrece în lumea noastră. Pentru orice om, a repeta o glumă bună e cel mai natural lucru din lume. Cu toate astea, acum 10 ani nu puteam să zic că știu vreun autor de bancuri. Acum știu zeci.

Pentru prima dată în istorie, ajutat de permanența informației pe internet, folclorul are sursă. Vorbele de duh sunt cu copyright și poți fi dat în judecată pentru că repeți o glumă la radio, după ce ai citit-o pe un blog.

Iar ziariști cu experiență, care nu ar ezita în a cita sursa unei informații serioase, pur și simplu nu-și închipuie că noi ne luăm umorul așa în serios.

Bloggeri versus jurnalişti

Unii bloggeri clujeni şi unii jurnalişti (pentru că noi nu generalizăm, aşa-i?) s-au întâlnit joi seara la City Plaza pentru Din ON în OFF 3, sub bagheta TVdece. După cum le spuneam şi aseară, să aduni bloggerii şi jurnaliştii la un loc pentru o discuţie coerentă despre munca lor înseamnă să încerci un dresaj de pisici.

Chestie care, tre să recunosc, le-a ieşit foarte bine.

Nu are rost să vă înşir ce a zis fiecare și nici să descriu toate prezentările, mai ales că puteţi vedea totul filmat, la Groparu.  Am stat de la început până la sfârșit aseară, iar din tot ce am auzit cred că Mihnea Măruţă este cel care a pus exemplar punctul pe i şi a explicat diferenţa esenţială dintre un jurnalist şi un blogger:

[box]Unui jurnalist i se cere întotdeauna să iasă în afara propriei biografii atunci când prezintă o informaţie.[/box]

Ca regulă generală, jurnalistul nu e plătit să dea în ziar propriile păreri, pe care trebuie să le scoată în afara textului jurnalistic. Ideea asta e atât de des uitată în comparațiile eterne cu bloggingul – subiectiv prin excelență -, încât a fost o surpriză să o aud la On/Off abia în a patra prezentare.

*

Dacă explicațiile lui Mihnea cu baza 2 și baza 10 i-au încurcat pe mulți (el încercând să arate că trebuie să ai un sistem de referință comun, iar bloggerii și ziariștii nu îl au), pe mine nu matematica m-a băgat în ceață, ci fotbalul 😀 Liviu Alexa a avut o prezentare cu un „fir roşu” foarte clar, comparând bloggerii şi ziariştii cu jucătorii unor echipe de fotbal cu stiluri diferite. Cum nu sunt deloc la zi cu balonul rotund, nu pot decât să apreciez minuţiozitatea prezentării, pentru că Alexa a avut tricou de la Manchester pe el, exploatând la maxim ideea bloggerului-jurnalist de succes, cu audienţă mare (bine, asta cu tricoul mi-a zis-o #Zicu, doară nu credeţi că m-am prins eu).

*

Am apreciat intervenţia lui Rareş Bogdan, om venit din zona presei clasice, care manifestă mai puţină încredere în online. Ca să aveți un pic de context, Rareș a modernizat ediția online a ZIUA de Cluj, în condițiile în care are un partener care îi consideră pe bloggeri niște căutători de coadă la prună și atât. A explicat de ce nu lasă comentariile la liber pe site-ul ziarului în ciuda insistenţelor lui Mihai Prodan și de ce ziariștii, spre deosebire de bloggeri, nu se implică în „comunitatea online” măcar prin a răspunde la comentariile din propriile articole.

Motivele – invocate și de Rareș Bogdan, și de Liviu Alexa – au fost majoritar economice; faptul că ziarul nu își permite un om care să stea doar la moderat comentarii. E păcat, pentru că ziarele ar câștiga enorm dintr-o comunitate reală; mai mult, cred că moderatori ar putea fi chiar unii cititori fideli, pe vechiul principiu al forumurilor.

*

Multe dintre discuţiile care au urmat au arătat că jurnaliştii şi bloggeri discută de multe ori în paralel, iar ideile lor par, în mod straniu, a nu se întâlni. Groparu a venit cu o poziţie foarte realistă, arătând că deşi spunem că nu există concurență clară între cele două grupuri, ne batem în realitate pe atenția și timpul unor cititori.

Tot la obiect au fost și criticile lui la adresa presei, pentru că a arătat de ce dezamăgește produsul jurnalistic. Din păcate, răspunsurile pe care le-a primit au fost de genul „așa e sistemul!”, în condițiile în care omul tocmai arăta de ce sistemul trebuie reinventat. Merită să îi parcurgeţi prezentarea!

Îmi pare rău să văd că jurnaliștii nu sunt încă pregătiți să deschidă pe deplin ochii.

*

Lorand Minyo a încercat să ne convingă că viitorul e video. A spus asta în aceeaşi seară în care agenţia la care lucrez, PR & More, a câştigat o diplomă de excelenţă la Romanian PR Award, pentru proiectul „Tenaris TV” – care a presupus includerea de conţinut video în comunicarea internă a unei companii cu mii de angajaţi în întreaga lume. Din 2008, cercetările arătau clar că interesul pentru text scade, prin urmare o nouă direcţie era necesară pentru a reîmprospăta atenția.

Pe de altă parte, nu cred că textul scris va suferi prea mult, mai ales nu în contextul bloguri și ziare; nu orice subiect jurnalistic sau de blog se pretează la video şi cred că e o greşeală împărţirea conţinutului pe site-urile ziarelor după formă şi nu fond. E clar însă că ponderea acestor materiale video poate creşte odată cu scăderea costurilor, care sunt încă o piedică în calea conţinutului de calitate.

*

Închei spunându-vă de ce nu am scris despre „Din ON în OFF„: am văzut la un chioșc de ziare un titlu gen „TRAGEDIE – Cum rezistă copiii lui Huidu?” pe coperta unei reviste lucioase. Am simţit atunci că vreo două zile nu pot scrie nimic bun despre presă.

*

Sper ca TVdece să facă şi o tabără de weekend pe tema jurnalişti vs bloggeri, să putem povesti mai mult. Cred că dacă vor ziare mai bune, patronii din presă au neapărat nevoie de discuţii cu oamenii pentru care mediul online e ceva natural – cum sunt bloggerii. Au nevoie să prindă curaj pentru că au pătruns într-un univers nou. E bine să te înţelegi cu nativii 😀