Cum scoți un extras CF în Cluj

Dacă nu scrie pe tine notar, avocat sau expert cadastral, caz în care îți trimiți secretara, să obții un extras de carte funciară e o experiență… dureroasă. În sensul că uneori e preferabil să-ți extragi o măsea de minte, să-l ții în brațe pe Yogi Bear în timp ce stai pe cărbuni încinși sau să mesteci vată minerală cu pioneze și aromă de spirt Mona.

Procedura e simplă ca un paragraf: completezi o cerere și plătești 20 de lei la Biroul Carte Funciară din Piața Gării 4-6. În 2 zile lucrătoare ai extrasul CF dorit. Realitatea arată însă că zeii au simțul umorului și au inventat România ca să nu ne plictisim.

Poate vei dori să afli de pe site unde are sediul instituția și ce program cu publicul este, ca să știi unde mergi și să nu mergi degeaba. Corect. Site-ul este ocpicluj.ro. De acolo afli în primul rând deviza instituției: „Privește în perspectivă”, despre care aflăm că li se potrivește „ca o mănușă”. Mai greu de aflat sunt adresa și programul. Pentru că dacă o să cauți adresa OCPI – Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, dă prin Gheorgheni. Ca un cetățean responsabil și informat însă, trebuie să știi că de fapt ai nevoie de BCPI – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. N-ai de unde știi asta și nici ei nu se chinuie să explice.

Bun, care o fi programul de eliberat cărți funciare? Pe pagină e trecut… programul de audiențe al diverselor doamne șefe. Ca să vezi programul de funcționare, ai un link mic, îngropat în josul paginii, către un PDF.

Logic pentru o instituție românească de stat, PDF-ul este rotit cu 90 de grade la stânga. Așa l-o fi scanat vreo secretară și bănuiesc că n-au personaj angajat pe postul de rotitor de PDF-uri. S-o fi scos la restructurare, din cauza crizei. Ca să nu vă chinuiți (și) voi, programul Biroului de Cadastru este: cererile se depun de luni până vineri între orele 8:30 și 13:30, iar joi și între 16:00-18:30. Documentele – de exemplu, un extras CF informativ – se eliberează de luni până miercuri și vineri de la între 14 și 16 fix. Joia e între 14 și 18:30.

Iar odată ajunși la instituție în timpul programului, e simplu: completați o cerere cu care mergeți la ghișeul 2, unde stați la coadă. Veți primi o dispoziție de plată cu care mergeți la casierie, unde stați la coadă. Plătiți și mergeți înapoi la ghișeul 2, unde stați la coadă deși ați mai stat odată tot acolo. Mai pierdeți un pic din viață pentru că această instituție nu e capabilă să înregistreze o plată din calculatorul A în calculatorul B, lângă lista de cereri. Sau pentru că „lasă-i naibii de contribuabili fraieri”. Sau așa ceva.

Deloc întâmplător, când Asterix și Obelix trebuie să îndeplinească 12 sarcini mai grele ca a lui Hercule, una din ele este să învingă birocrația…

 

Banking de tot râsul

M-am hotărât să nu mai uit să-mi plătesc curentul și telefonul, iar soluția pentru asta se cheamă direct debit: adică la data X, gen scadența facturii, coana bancă îți ia frumos suma exactă din cont și îi oferă pe tavă de argint corporațiilor care trăiesc pe banii noștri.

Pentru asta însă, banca trebuie să aibă semnătura ta că e voie să îți ia fondurile. Deși poți face telefonic un milion de chestii, la BT nu se poate iniția un direct debit decât cu „sărumâna”. Adică mergi la bancă, sărumâna, vreau și eu un direct debit. Am fost ieri. Și le-am zis că vreau ca Electrica și Orange să-și ia din contul meu toți banii pe care-i vor, când vor ei. Ok, zice doamna, iar apoi îmi aplică un croșeu de dreapta: dați-ne facturile.

Ca să vă explic: facturi nu posed de fel. Majoritatea ajung la vecinii mei, foarte curioși să afle cât plătesc eu lumina, dacă am gaze și de ce valoare.

N-am, îi zic doamnei. Dar știu toate alea, NLC-uri, coduri client, vârsta până la care bunica furnizorului s-a dat pe gheață, tot ce vreți.

Nu nu, nu se poate, mă lămurește dânsa. Trebuie factura, hârtia în sine.

Simțind că mă ia așa, un pic cu ventilație, încerc să-i arăt că sistemul ăsta are niște pagube. Gen:

Știți, oricum la Orange eu am doar factură electronică, nu pe hârtie…

N-am încuiat-o, că procedura dă o soluție la orice:

Nu-i nimic, o tipăriți dv. pe cea electronică și veniți la noi (zâmbet larg)

Eh, aici aș fi băgat-o pe aia cu ceapa căprii mă-sii. De aia avem documente electronice, semnătură electronică și plăți online, ca să mă duc io să stau la coadă la Banca Transilvania cu teancul de hârtii.

Sper din suflet că, în curând, România nu va cere obligativitatea ștampilelor și pentru persoane fizice. Că încolo ne îndreptăm.

 

La notar. Hai, birocraţie!

Mă duc ieri la notar ca să legalizeze respectivul o împuternicire. Şi anume, o declaraţie de genul „io, Gheorghiţă, o las pe Maricica să depună în numele Asociaţiei Somnoroşilor tă felul de declaraţii la Finanţe”. Deci, mă înţelegeţi: în urma acelei hârtii Maricica nu lua bani, ci avea de stat la coadă şi dat. Cum ar veni, genul de hârtie pe care nimeni n-are de ce să o falsifice, dar pe care statul o cere musai notificată, să mănânce şi pita lor o gură.

De ce acte avea omul ăla nevoie:

1. Buletinul meu şi al ei. Normal, zic! Ba chiar sunt un pic mândru că mi-am amintit să le aduc.

2. Acte din care să reiasă că asociaţia chiar există. Say what?! Şi dacă nu există, ce? Hârtia pur şi simplu nu ar putea fi folosită şi gata.

3. Acte din care să reiasă că io chiar sunt preşedintele asociaţiei. Again, Finanţele, unde chiar se depun declaraţii, ar trebui să ştie foarte bine dacă eu sunt sau nu preşedinte şi am „dreptul” să plătesc taxe au ba.

4. Acte din care să reiasă că bunicii noştri s-au dat pe gheaţă doar cu patine omologate.

Bine, exagerez cu ultima. Dar în rest mă jur că, dacă mai trebuie să merg odată la notar, îl gâtui!

UPDATE: E fain la notar. Imaginaţi-vă o cămăruţă în care stau trei domni, pe care m-aş aştepta să îi văd mai degrabă în parc, la table.

Notarul, ritos, verifică actele şi strigă numărul dintr-un registru mare de hârtie. Domnul din mijloc face operaţiunile necesare pe calculator şi dă „print”. Probabil, e singurul care ştie cum se dă print pe spatele unei foi deja tipărite. Domnul din dreapta pune două ştampile, se ridică în picioare şi vine cu hârtiile la semnat în cealaltă parte a mesei. Toate aceste operaţiuni se fac cu cea mai mare morgă, într-un ritual bine stabilit şi luat în serios de toţi participanţii.

Am râs în hohote, dar numai când am ieşit în birou. Poate mâine ne întoarcem după ceva adeverinţă necesară să cumpărăm pâine!