De la „ţigancă împuţită” la Bercea Mondialu’

Voiam să scriu despre altele, dar ceva nu-mi dădea pace şi nu puteam abandona subiectul anterior, botezul Băsescu – Bercea. Nu mă consider deloc rasist, aşa că încerc de vreo două zile să-mi dau seama ce mă deranja de fapt în toată schema.

Până la urmă, care e diferenţa între “ţiganca împuţită” a domnului preşedinte Băsescu şi prezenţa fratelui său la botezul Renatei, fiica Formaţiei, fiica lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu’? Cum s-a ajuns de la scandaluri de discriminare etnică la botez şi cumetrie?

Explicaţia mea porneşte de la o convingere personală: n-am crezut niciodată că Traian Băsescu ar fi rasist de vreun fel sau că ar discrimina în funcţie de vârstă, sex, etnie sau religie. Realitatea e mult mai simplă: sunt convins că, precum mare parte a politicienilor români „ajunşi”, preşedintele discriminează în funcţie de bani.

Există, la nivelul clasei politice, un dispreţ profund pentru „amărăşteni”. Oamenii de rând sunt tâmpiţii ăia care „nu s-au descurcat”, n-au învârtit ce trebuie şi când trebuie, care poate or fi având principii şi pentru care contează când şi cu cine dau mâna. „Eu sunt mai deştept”, îşi spune politicianul care n-a luat şpagă, dar a rezolvat un contract pentru o firmă prietenă. Îşi aminteşte că şi el a pornit de jos, că a luptat mult şi a trebuit să tragă din greu ca să ajungă acolo unde e acuma. Adică sus, pe piscuri, de unde şi permite o flegmă democratică înspre alegători, o masă de oameni ideali pentru fraierit, fără de care, de altfel, nici afacerile lui n-ar exista.

Ţiganca virtuală din înjurătura lui Băsescu avea un singur atribut: era împuţită. Adică săracă, pentru că apa caldă costă. Bercea Mondialu’ şi clanul sunt bogaţi, deci utili, deci prieteni. Atât, asta e toată ecuaţia, asta e toată mintea politicianului român, care de mult ori e un bişniţar intrat în politichie ca într-un club select de ai cărui membri e bine să ţii aproape.

Atunci când ajută cu adevărat în cadrul vreunui proiect social sau ca să dea bine în faţa camerelor, politicienii o fac cu aerul boierului care aruncă o pită şi slugilor, să guste şi gura lor altceva decât mămăligă. Aşteaptă apoi pupat de mână şi recunoştinţă eternă pentru un gest simplu de omenie şi se miră când unii-alţii mai sesizează falsul. Au un talent: chiar şi când te ajută, te scuipă în faţă.

La colecţionat de triste figuri

Permiteţi-mi să întrerup această pauză de blog cu un regret: probabil că, la fel ca mine, aţi ratat evenimentul monden al lui 2010. A fost botezată o fetiţă, care n-are nicio vină în povestea noastră, dar a cărei viaţă va fi determinată de faptul că e fiica doamnei Formaţia, care e fiica lui Bercea Mondialu’, care mai are un băiat pe nume Televizor, care are un frate botezat Judecător…

Într-o ţară normală, acest eveniment ar fi avut parte de o amplă mediatizare cel mult la ei în curte. Cum însă la eveniment a fost prezent, printre Rozalinde, Mercedese şi Paravioane, domnul Mircea Băsescu, fratele preşedintelui în exerciţiu, botezul a fost împroşcat în toată presa şi a făcut băltoace de comentarii.

Mondialu’ în chestiune are, de altfel, colecţie de politicieni. S-a mai cumetrit şi cu Meleşcanu, şi cu o doamnă magistrat pe nume Huza (naşa lui Judecător, dacă bine-nţeleg!). Din păcate, nici nu ne mai miră prea tare că personaje ale căror funcţii presupun o demnitate publică se transformă într-un fel de „spălătoria Nufărul pentru dubioşi”. Orice borfaş şi-ar dori de partea lui un judecător mare şi vreo doi politicieni, că ăştia se mai schimbă.

Englezii au o expresie perfectă, care să descrie relaţia între omul cu bani şi personajele pe care le acaparează în acest fel: he’s my bitch. Când posesorul unui buzunar încăpător bagă mâna în pantaloni după portofel, politicianul român începe să dea din coadă cu faţa lăţită de fericire. Bercea şi alde interlopus rex colecţionează politicieni pur şi simplu pentru că ăştia din urmă sunt de vânzare, iar el şi-i permite. E doar o chestiune de „cât”, nu de „dacă”. Iar ţinuta, eleganţa şi demnitatea (măcar cea personală) n-au fost până acum marea problemă a aleşilor noştri.