Protestele din ultimele zile au fost tratate de interneți cu cinismul și sarcasmul specifice. Dintre zecile de glume apărute, preferatele mele sunt:
- Pancartele cu „Jos Comic Sans”, „Țara arde / Voi filmați petarde” și celebra „Vă rugăm să ne scuzați / Nu producem cât furați”
- Bancul cu „Merem, mă, la miting să-l dăm jos pe Băsescu? – Merem. Da’ câte grade îs afară? – Minus 7. – No, lasă, că nu-i om rău…”
Habar n-am cine le-a creat; dar e o diferență majoră între cele două de mai sus. La primul punct sunt pancarte ale unor oameni din mulțime – chiar dacă au fost fotografiați, nu se știe cine sunt autorii. Deși, prin universalizarea Facebook, s-ar putea să aflăm. Cel de la punctul doi are sursă. Nu știu cine e autorul, a fost deja copiat destul de mult încât să-l încurce pe Gogu, dar a pornit pe un blog sau ca update de Twitter. Și după cum sună, cred c-o fo p-aci, la Cluuuj.
Dar foarte mulți bloggeri sunt supărăți zilele astea pentru că au scris bancuri, pe site-urile lor sau pe Twitter, iar presa i-a copiat.
Părerea mea – și vă invit să mă contraziceți mai jos – e că în majoritatea cazurilor nu e vorba nicio clipă de rea intenție; pur și simplu de neadaptare la o schimbare fundamentală care se petrece în lumea noastră. Pentru orice om, a repeta o glumă bună e cel mai natural lucru din lume. Cu toate astea, acum 10 ani nu puteam să zic că știu vreun autor de bancuri. Acum știu zeci.
Pentru prima dată în istorie, ajutat de permanența informației pe internet, folclorul are sursă. Vorbele de duh sunt cu copyright și poți fi dat în judecată pentru că repeți o glumă la radio, după ce ai citit-o pe un blog.
Iar ziariști cu experiență, care nu ar ezita în a cita sursa unei informații serioase, pur și simplu nu-și închipuie că noi ne luăm umorul așa în serios.