Cum au nimerit italienii Craiova. Soluție pentru turismul românesc

Discuție în timp ce urcam în avion, între agentul de la sol și stewardesa-șefă: vedeți că ceva nu-i ok cu ăștia. Au bilet bun, dar ceva nu-i în regulă. Foarte încurajator, zic.

E absolut liniștitor să știi că lângă tine în avion sunt niște indivizi suspecți. În caz de ceva, e chiar simplu să deschizi ușa și să-i debarci, nu? Urmăresc întâmplarea, știind că agenții de sol au o metodă tradițională de a rezolva problemele: le lasă pe capul celor din avion. De aia vedeți tot felul de cocoane și coconozaure cu plase de rafie și geamantane pe care abia le târăsc după ele, d-apăi să le poată ridica la raft.

De fapt, suspecții noștri de serviciu de pe zbor erau o familie simpatică de italieni în vacanță. Stewardesa vine la ei după ce și-au ales locurile; le cere biletele și confirmă că e ok. Dar, de siguranță, îi întreabă unde vor să meargă.

– Polonia!, zice sigur pe el il capo di tutti capi di famiglia.

Foșnete-rumoare în timp ce pasagerii din jur, care au auzit replica, își verifică atenți biletele.

– Știți, Craiova e în România, lămurește stewardesa, acolo zburăm.
– Nono, Cracovia!
– Sisi, Craiova!

Și tot așa vreo 10 minute, până s-au lămurit și milanezii că Krakow nu este denumirea românească a Craiovei, cum credeau ei.

– Șiiii… e ceva frumos de văzut în Craiova?, zice italiano vero al nostru.

Uite așa am putea noi relansa turismul românesc cu adevărat. Dăm o campanie din asta la confuzie: Krakow = Craiova, Luxemburg = Klausenburg, Paris = Periș (numa’ să-i facem aeroport), Madrid = Medgidia, iar Bucharest, bineînțeles, e Not Budapest.

peris

Scurt tratat despre fetele de la Tarom

Doamnelor şi domnilor, bună dimineaţa! Bun venit la bordul zborului RO615 vă urează căpitanul ADINA N. şi copilotul…

Cum-cum-adică-cum? Dacă n-aş fi văzut-o pe Adina în scaunul pilotului încă de pe scara avionului – şi nu aş fi auzit delicatele comentarii ale sufletelor sensibile din jur, la modul „bă ne dăm jos?” – aş fi crezut că n-aud bine.

Nu ştiu dacă pilotul Adina a împlinit 30 de ani, dar e clar că limba română n-a trăit destul încât să imagineze forme gen pilotă (care îi un soi de plapumă la moldoveni), căpitană sau comandantă.  Ce ştiu e că decolare şi aterizare ca Adina de la TAROM încă n-au ajuns să facă mulţi dintre piloţii de la Wizzard Air ăla. Plus, domnişoara comandant e vedetă şi pe alte bloguri!

Nu e uşor să fii bărbat la TAROM, e clar, măcar pentru că nu prea te poţi pune cu stewardesele lor, să le zâmbeşti frumos sau să le chemi să-ţi viziteze hangarul – ultima care m-a întrebat ce vreau de băut arăta cam ca Tamara Buciuceanu Botez înainte de pensie. Şi e foarte tare aşa: ţi-i clar că ştie ce să facă în cam orice situaţie, deşi n-o văd înotând 10 metri cu mine de gât.

Mi-e milă însă de piloţii – bărbaţi – care le intră în vizor. La ultimul zbor (la ăsta nu era Adina) bietul comandant n-a pus avionul pe pistă chiar din prima. Englezii au nevoie de un banc întreg să descrie situaţia. Cică o stewardesă, după o aterizare mai cu hopuri, ar fi anunţat pe intercom: Ladies and gentlemen, please remain seated and with your seatbelts fastened while Captain Kangoroo here bounces us off to the terminal.

Eh, stewardesa noastră a rezumat totul cu un cuvânt. Din scaunul ei pus cu faţa la călători (şi cu o faţă de savurat lămâi cu borş, think Isoscel if you’re old enough), n-a schiţat nicun gest când roţile au refuzat prima dată să rămână pe pistă. Trei secunde mai târziu, când deja rulam fără probleme, şi-a zis părerea despre căpitan aşa, ca pentru ea, dar destul de tare încât s-o audă tot avionul:

– Elev!!!

 

Cât de mare-i o prăjină de bulgar?

Asta da problemă de logistică, via Mediafax: Atletul bulgar Spas Buhalov, invitat la concursul demonstrativ de saritura cu prajina Urban Pole Vault din centrul Capitalei, nu a putut veni la Bucuresti, deoarece nu i-a intrat prajina in avion.

Continuă să citești Cât de mare-i o prăjină de bulgar?