Să vânăm Autostrada Transilvania!

Autostrada Transilvania s-a plictisit să aștepte să fie construită și, de prin noiembrie 2012, a ieșit la plimbare prin țară. Inițial, a dat o raită prin Cluj: i s-a zis că într-o zi va ajunge în acest oraș, după care a fost limitată la o comună din preajmă. Așa că a intrat prin Mănăștur să dea un ochi, s-a oprit pe Eroilor să bea ceva în Le General, s-a crucit de cum arată Avram Iancu și s-a spovedit la Catedrala Ortodoxă.

S-a mai dus prin Brașov și Oradea, că auzise că trebuie să lege astea două orașe când o să crească mult mai mare. Iar în cele din urmă, Autostrada Transilvania s-a săturat că tot nu se întâmplă nimic cu ea, așa că a Slobozia niște vorbe de drag la adresa celor ce cred că nu avem nevoie de autostrăzi în România.

Mi-a trimis niște poze din vacanță (mai jos) și o propunere: să ne jucăm cu toții, presă, bloguri sau șoferi cu Google Navigation pe GPS, de-a v-ați rătăcițilea prin țară. Ce ziceți?!

 

 

Cifrele zilei de Sfântul Andrei

guest post de Camelia Jula, născut din discutii pe messenger (da, există viaţă şi pe lângă Facebook!) şi stingher că stă în pielea goală la citit în alt loc decât la el acasă:

80 de milioane de români

Este numărul de cetăţeni pe care candidatul la preşedinţie Mircea Geoană vrea să îi hrănească din agricultura autohtonă, dacă ajunge prezidel (ştirea pe NewsIn şi Hotnews, sâmbătă). De unde această cifră?

  • ori dl. Geoană are nişte relaţii speciale cu Universul şi ştie că aceasta este cifra exactă de români care există, de fapt, în Cosmos (vreo 20 de milioane pe Pământ şi restul, răpiţi de extratereştri sau prin Purgatoriu – Rai – Iad, după posibilităţi)
  • ori se referea, în declaraţia sa, la anul 2150, când, după ce va fi fost congelat alături de nea Nelu (acesta cu tot cu bască), se va fi trezit la viaţă şi, desigur, va fi devenit preşedintele celor 80 de milioane de cetăţeni (ai Bucureştiului, desigur).

10% – procentul din Autostrada Transilvania care va fi inaugurat marţi de Boc

Dacă bine ţin minte, ăsta era şi procentul de şpagă la nişte servicii pe vremea lui Funar (nu exista un nene la Primărie poreclit „10 la sută”? ba exista). Deci e un procent normal pentru Cluj, chiar şi după atâţia ani. Totuşi, cred că, potrivit eternei tradiţii româneşti, cineva a raportat 10% ca să fie cifră rotundă (din ciclul producţie de 500 la sută la hectar), pentru că, în realitate, cifra corectă este PI. Sau radical din tzeapă, multiplicat cu el însuşi.

100 de ml de palincilina

Este leacul recomandat de Uzina de Dume de la Radio Impuls împotriva gripei porcine – a se lua zilnic, dintr-o singură înghiţitură, cu curaj şi să fie curată, de prune. Pentru cei care îşi fac griji în legătură cu mirosul ulterior – staţi liniştiţi, iese cu usturoiul pe care îl mâncaţi după! (Întrebare posibilă: Şi usturoiul cu ce iese? Răspuns sigur: Cu răbdare şi, dacă ai o digestie bună, cu primul tren!)

V-am salutat, că mergem să bem de ziua Sfântului Andrei. Nu, Sfântul nu vine, dar îl avem pe Andrei în loc.

Discovery: Autostrada Transilvania e „drumul spre iad”

Discovery a difuzat, sâmbătă, episodul I al seriei „Industrial Junkie„, al cărui subiect a fost Autostrada Transilvania. Emisiunea e un pretext pentru a prezenta culisele celor mai mari operaţiuni industriale din lume: de la cel mai mare şantier de autostradă al Europei la cum se produc roţile gigantului Airbus A380.

Vedetele episodului despre autostrada Braşov-Borş au fost utilajele folosite pe şantier: lansatoare de grinzi, „elefanţii” care transportă piese de 160 de tone bucata (sau 160 de kilograme, conform subtitrării de pe Discovery) şi buldozere care se luptă cu „dealurile şi văile Transilvaniei”.

Pisica, baba si pilonul din cucuruzNormal, trebuie să mă mândresc cu faptul că CLUJEANUL a fost primul ziar care a prezentat un material consistent despre „secretele Autostrăzii Transilvania„, respectiv ceea ce înseamnă a duce la capăt un asemenea proiect, la iniţiativa redactorului-şef Mihai Goţiu, care a scris mai apoi, împreună cu Andrada Farcău, un material prin care cititorii CLUJEANUL au aflat încă din iulie 2008 ceea ce Discovery a prezentat, parţial, acum (foto – una din imaginile mele preferate de atunci, realizată de colegii de la Clujeanul, cu baba, pisica şi pilonul de autostradă din fundul lanului de cucuruz).

Pe cât mă bucur că un proiect de infrastructură din România a ajuns pe Discovery, pe atât de slabă mi s-a părut prezentarea în ansamblu. După nume, toţi muncitorii intervievaţi erau ieniceri şi spahii, pui de daci cu nume precum Selim şi Muşahedin. Înspre final, prezentantorul explică: „după mine vor veni utilajele care marchează drumul, iar apoi pot veni maşinile”. Probabil voia să spună „la 10 ani după mine”, la ritmul împiedicat şi anemic în care merg lucrările.

În fine – nu eficienţa Bechtel  era subiectul documentarului, ci utilajele şi tehnica. Ultima replică a episodului aprinde însă o nouă lumânare pe coliva imaginii României; citez din memorie vorbele prezentatorului: „Acum am legat Transilvania de Europa. Pot spune că am construit drumul spre iad!”.

UPDATE: Puteţi vedea online un fragment din emisiune