Duelul weekendului: Mihai Prodan vs. Andreea Raicu

bigbroSâmbătă am fost la întâlnirea Andreei Raicu cu clujenii, înainte de lansarea blogului de fashion al Iulius Mall; întâlnire la care presa a fost reprezentată de Mihai Prodan, de la Ziua de Cluj. Prodan a întrebat-o – în calitate de expertă în fashion – ce părere are despre tragedia din Bangladesh, unde 300 de muncitori prost plătiţi au murit într-o fabrică de confecţii care s-a prăbuşit pur şi simplu peste ei.

Și am asistat la un „duel” foarte interesant între Mihai, un ziarist care ştie mirosi subiecte, şi Andreea, pe care întrebarea a pus-o vădit în încurcătură.

Trecem peste faptul că e ca şi cum m-ar întreba pe mine, ca blogger pe WordPress, ce părere am de un incendiu la sediul Automattic. Era un prilej bun de a scoate un articol citit și, dacă aș fi șeful lui Prodan, i-aș da o primă. Dar pentru toți ceilalți cititori, dați-mi voie să scriu pe colțul meu de internet că dialogul redat de Ziua n-a avut loc.

Din articol reiese că atitudinea ei față de moartea unor oameni s-ar fi rezumat la cuvintele: „sunt decizii de business”. Evident, moartea nu e o decizie, deci e clar că replica e răspuns la altă întrebare: cuvintele astea le-a zis când a fost întrebată de adaosurile comerciale din magazinele de modă. Atunci a zis și că putem alege să nu cumpărăm produsele care ni se par scumpe.

Cel puțin, Mihai nu inventează. Chiar dacă nu sunt de acord cu modul în care a reprodus discuţia, măcar n-a dat-o pe adjective. Las’ că avem Libertatea pentru asta; tabloidul a preluat articolul și l-a adaptat în stil propriu. ABC-ul manipulării: punem o poză în care Andreea să pară „dură”, ca să dăm de înțeles că asta i-a fost atitudinea. Funcționează întotdeauna, asociem ce vedem şi ce citim, chiar ştiind că poza nu-i de acolo. Titlu:  „DECLARAȚIA ȘOCANTĂ a ANDREEI RAICU, după ce 300 de muncitori au murit într-o fabrică de confecții”. Textul: „Prezentă la Cluj, Andreea Raicu a făcut o declarație care i-a lăsat pe toți cu gura căscată”.

Insist: eram acolo. Și nu căsca nimeni gura, decât ca să savureze cafeaua de la Starbucks. Atitudinea „cinică”, „rece” sau „șocantă” a Andreei Raicu n-a existat – decât dacă ne referim la faptul că n-a izbucnit instant în lacrimi.

Ştiţi care-i geniul meseriei de ziarist? Raicu a fost întrebată: „nu i-ar putea plăti pe ăia mai mult și să-și taie adaosul?”. Ea a ales să zică: „e decizia lor de business, iar cumpărătorii pot alege”. Putea să zică „ba da”. Și atunci articolul ar fi fost: „Andreea Raicu, REVOLTATĂ de adaos-urile din lumea modei!”. Adică la fel de fals.

Una peste alta, un lucru e clar – toţi comentatorii, cu mine cu tot, scriu despre subiectul ăsta de pe laptopuri sau calculatoare produse la mama naibii, de muncitori plătiţi cam ca ăia care ne fac şi hainele – prost spre deloc. Şi da: dacă acele fabrici n-ar exista, ţări întregi ar rămâne fără marii angajatori, care dau salarii mici şi fac profituri mari. Doar că până acu` nu era Raicu de vină.

Dacă vrem să schimbăm ceva în sistemul ăsta, ar trebui să facem exact ce-a zis Andreea Raicu: să nu cumpărăm produsele prea scumpe (din cauza adaosului). Luați hand-made, sau căutați modă sustenabilăIar dacă vă mai miră modul în care se umflă subiectele sau cât de atent se verifică informația, vă mai dau un indiciu: Libertatea dă link spre Ziua de Cluj cu textul „ziaruldecj.net”. Care nu există!

libertatea