Model mic, motor puternic

Nu ştiu dacă aţi remarcat, dar duminică au fost alegeri locale. La Cluj, Emil Boc a luat Primăria cu 75% din voturile celor 40% care s-au obosit să fie cetăţeni. Am descoperit şi motivul pentru care votez de fiecare dată: ziua alegerilor e singurul moment în care văd în politicieni un pic de trăire autentică.

Vestea cea mare, pentru mine, a fost dispariţia PRM din peisajul politicii clujene, un lucru care ar fi părut incredibil cu câţiva ani în urmă. Dar tăvălugul portocaliu de la municipiu a băgat sub 10% tot restul partidelor. S-a văzut importanţa unui electorat fidel (UDMR), dar şi faptul că din PNL mai e istoric doar eşecul de ieri. De fapt, sper că nimeni nu va zice că e o surpriză să pierzi un scrutin în care îţi jigneşti alegătorii venind cu un candidat de paie – chiar dacă paie de calitate – după ce nimeni din partid nu a vrut să concureze pe bune.

Cum bine a zis coordonatorul exit-poll-ului Metro Media: Emil Boc a câştigat cu 60-70% inclusiv în rândul celor care au votat cu alte partide (chiar cazul meu, de altfel).

După 75%, primarul Emil Boc trebuie să reţină două lucruri. Primul ar fi că Gheorghe Funar a ieşit din cursa electorală din primul tur la patru ani după ce câştiga tot din primul tur. Al doilea, că după experienţa din 2004, în 2008 ar fi putut măcar să-şi schimbe deodorantul, să nu mai iasă aşa sexy în poze.

Votul obligatoriu, opţional inteligent

Eram tare curios să văd noul val de editoriale pe tema „de ce e bine să votăm” şi cum ne pierdem – într-un mod misterios – drepturile civice dacă alegem o urnă cu bere de 1 iunie. Textele cu acest mesaj apar sezonier, se coc înainte de fiecare alegeri, dar parcă anul ăsta s-au plictisit şi formatorii de opinie să ne mai trimită la urne.

Acum câţiva ani, eram ferm convins că oamenii care nu votează nu au ce comenta după, dar nici măcar ideea asta nu mă mai atrage. Nu mi se pare raţional ca doar actul punerii de ştampilă în sine să te legitimeze ca cetăţean, ca parte a comunităţii. Poate nimeri un pătrăţel de hârtie orice devorator de mici electorali, chiar dacă de fapt habar n-are ce propune omul pe care îl ştampilează.

Prin urmare, votul obligatoriu e o vorbă goală, în lipsa unei obligaţii de a te informa înainte să votezi, care însă e imposibil de aplicat. O fi având omul acela complet paralel cu politica mai mult simţ civic decât cel care le ştie pe toate, dar căruia i-i prea scârbă să voteze?