Crispus, stăpânii focului. Interviu sub Lună Plină

crispus_la_biertan

Dacă luna a părut mai puțin strălucitoare aseară la festivalul filmului horror și fantasy de la Biertan, e pentru că au eclipsat-o flăcările din spectacolul trupei CRISPUS. Din 2003, acest grup dovedește că focul poate fi artă sau sport extrem – dar nu joacă. Vorbesc cu naturalețe despre colegii care s-au ales cu arsuri de gradul 2 sau 3 și, în același timp, văd munca lor doar ca pe o pasiune. Cu o diferență: una de care „se țin”. Au fost primii care au făcut spectacole cu foc în România și folosesc și azi efecte pe care nu o să le vedeți la alte trupe. Iar dacă credeți că numele CrispUs are vreo legătură cu focul, o să fiți surprinși. Nomenclatura e pașnică, dar prezența lor live e spectaculoasă.

După spectacol, am stat de povești cu Rareș Helici despre Crispus și importanța direcției vântului în meseria lor.

 

Știu că aveți 10 ani de experiență în munca voastră cu focul. Cum ați început, de unde a pornit proiectul?

Am început în august 2003, în perioada Festivalului Medieval din Sibiu. Făceam parte și atunci, ca acum, dintr-un ONG pe nume CRISPUS. Atunci am organizat un proiect de schimb de tineret, interculturalitate, la care au venit vreo 60 de participanți din multe țări. Fiecare venea cu câte un talent personal – de la pictură la jonglerie sau teatru – și ne învățam unii pe alții ce știm mai bine să facem. Apoi, pas cu pas, am crescut.

 

Numele CRISPUS de unde vine?

Noi am numit trupa după ONG-ul din care făceam parte, CRISPUS. Iar organizația și-a luat denumirea pur și simplu dintr-o combinație de două nume, ale persoanelor care au înființat-o: Cristina și Pușa.

După aceea am descoperit câte lucruri poate însemna. De la „crisp” în engleză până la pelicanul creț (pelecanus crispus) sau împăratul roman.

 

Tu spui foarte simplu „am crescut”, pare ceva foarte ușor și natural. Totuși, ce te face să te trezești într-o dimineață și să îți spui „hm, cred că azi vreau să suflu flăcări”?

Da, pentru că foarte natural am încercat. Am vrut să vedem cum e, ne-a plăcut și dacă ne-a plăcut ne-am gândit că putem să formăm un grup, să nu rămânem doar niște simpli oameni care au o pasiune și se joacă cu pasiunea lor. Am fost primii care am adus așa ceva în România, între timp pot spune că s-a creat o piață, au apărut multe trupe care spectacole în acest gen.

Lăsăm publicul și cei care ne invită la evenimente să decidă ce ne diferențiază de alții. Pot spune doar că nu jonglăm doar cu focul, așa cum fac alții. Unii din București spuneau că sunt fachiri. Noi nu suntem fachiri, noi nu suntem circari, dar ne place să ne jucăm cu focul și ducem focul înspre artă. De altfel, noi nici nu folosim doar focul – includem în spectacol și efecte pirotehnice, pe care alții în România nu le au.

 

E o artă, e un sport extrem ce faceți voi?

Este o pasiune în primul și în primul rând. Una de care ne ținem. Băieții își creează coregrafiile și își aleg muzica, atunci când nu cântăm împreună cu o trupă live.

Avem multe spectacole personalizate, în funcție de locul în care mergem. Vedem tema evenimentului și a petrecerii și ne adaptăm prin muzică și costume; evident, urmează și coregrafia, care e foarte importantă la spectacolele mari, care durează 40 de minute și la care avem muzica live.

 

Ce înseamnă antrenament în ceea ce faceți voi? Cum te pregătești pentru a lucra cu focul?

Ne pregătim foarte mult pentru că vrem să învățăm cât mai multe mișcări. Nu am avut manuale și profesori; ne uităm în schimb pe internet la filme și tutoriale. Însă poți să vezi multe, important e să se „prindă de tine”, să fie o mișcare naturală care să îți iasă.

De altfel, foarte multe mișcări nici nu o să le găsești pe internet, însă îți dai seama din ceea ce faci tu. Vezi că ți-a ieșit o mișcare, ceva spectaculos, continui să o perfecționezi.

Nici nu am studiat să vedem ce piață e afară, să căutăm inspirație de la alte trupe sau să putem zice că avem un model în acest domeniu.

 

Cât e de riscant ceea ce faceți? Care sunt riscurile?

Riscă să se ardă, asta în primul rând. Unii dintre ei au stat în spital cu arsuri de gradul 2 și 3, câteva săptămâni, dar așa te înveți minte. Cât despre arsurile mici pe mână, astea sunt clasice, ne-am obișnuit cu ele! E normal să te arzi un pic, dar dacă nu ești atent se întâmplă arsurile adevărate.

Pentru siguranță, înseamnă să ai spațiul necesar în jur. De exemplu, atunci când facem spectacol în spații închise, pentru televiziune sau evenimente, e mult mai complicat – trebuie să fugi cu torțele aprinse rapid afară, pentru că nu ai unde să le lași jos. Iar dacă cei de la securitate nu îți fac culoarul, te arzi! E foc, nu poți să îl plimbi printre oameni.

Iar la suflat, dacă nu îți controlezi respirația, în momentul în care sufli foc te arzi. Trebuie să fii foarte atent și la vânt, care se poate schimba dintr-o clipă în alta. Dacă nu sufli pe direcția vântului, se poate oricând întâmpla să îți întoarcă flacăra spre tine – știu cazuri în care un om și-a ars toată fața sau a înghițit flacără și s-a ars până în stomac.

 

Auzisem de la colegi de breaslă de-ai voștri că și lichidul e periculos dacă îl înghiți.

Lichidul pe care îl folosim noi nu e o problemă, dacă nu-i aprins. Lucrăm cu un gaz lampant combinat cu un ulei. Pe vremuri, în zona asta a Ardealului, bunicii mai luau înainte de iarnă câte un „ștompăl” așa mic de gaz lampant și nu aveau probleme cu răceala.

Nu folosim lichid de aprins focul la grătar, cum se găsește prin supermarket, chiar dacă am văzut că unii mai lucrează cu așa ceva. I-am văzut pe unii care încearcă, mai ales animatori prin baruri, cu votcă și alcool distilat, care arde instant, ca benzina – e și mai periculos!

Dacă torn amestecul folosit de noi pe jos și arunc în el o țigară, nu se aprinde.

 

Următorul vostru spectacol e la Alba Iulia Music & Film Festival. Ce ați pregătit?

Este un spectacol de 15 minute în care folosim toate efectele din arsenalul nostru de foc. Muzica va fi o combinație de ritmuri, lente și alerte, pentru un show complet la care așteptăm cât mai multă lume.

 

Mai multe detalii despre trupa CRISPUS găsiți pe pagina lor de Facebook. Între 5- și 8 septembrie, vă invit la Alba Film Fest, unde îi puteți vedea live.

Cum a devenit Alba Iulia cetatea filmului

Am petrecut patru zile incredibile la Alba Iulia. În primul rând, pentru că deși aveam de lucru, am reușit să văd filme, să particip la  concerte și să mă bucur de toate astea alături de oameni dragi. Incredibil și pentru că la fiecare vizită în Cetate văd că s-a mai schimbat ceva, s-a mai inaugurat o mică parte din cele 80 de hectare ale Cetății Carolina, un vis pe care aș vrea să îl văd împlinindu-se și cu cetatea Clujului (da, avem fortificație vauban în oraș).

Punctul central al Alba Iulia Music & Film Festival a fost Piața Cetății Open Air. Un spațiu care a pus în valoare tot ce festivalul avea mai bun. Am văzut aici peste 800 de oameni veniți să-și amintească istoria la proiecția „Mihai Viteazul” din deschiderea oficială; am văzut aici toate cele 1.400 de scaune ocupate și încă vreo mie de oameni în restul pieței pentru premiera „Despre oameni și melci”.

Cel mai bucuros am fost că duminică, în ultima seară de festival, am putut să văd „Cabinetul figurilor de ceară”, un film mut cu dublu acompaniament live: muzica special creată de ansamblul EINUIEA și narațiunea cu inserturi literare creată și lecturată de Radu Rădescu. Așteptam momentul ăsta de la TIFF și nu mi-a părut deloc rău; e una din puținele ocazii în care mai putem avea o experiență inedită, într-o lume a filmelor făcute tot mai mult după clișee.

Pentru că eram la un festival de film și muzică, am prins și două musicaluri. „Mamma Mia” este povestea unei tinere care, în ajun de nuntă, vrea să afle cine e adevăratul ei tată; așa că, fără știrea mamei, îi citește jurnalul, află că există trei posibili suspecți și îi cheamă pe toți la nuntă. O comedie ușoară și relaxantă, pe ritmurile pieselor de la ABBA, în care o să vedeți un altfel de James Bond – „da, e Pierce Brosnan!” se auzea în sală.

Un musical românesc pe ritmuri rock’n roll, shake și boogie compuse de Temistocle Popa din anii ’70, a completat lista: „Cântecele mării” e povestea unei orchestre studențești care vrea să ajungă la festivalul de la Soci. Începe o întreagă aventură ca să-l convingă pe delegatul de acolo că ei sunt cei mai buni și o poveste de dragoste între Dan Spătaru și Natalya Fateeva (nu le zic pe numele personajelor, pentru că, cicăăă…). Bun, nu vă puteți imagina cum e să te uiți la un film românesc, în care cântă Spătaru și acțiunea e întreruptă de cartoane cu explicații pentru public: „Nina suferă”; „Nu e ploaie adevărată” etc.

Astea au fost descoperirile mele de la festival, pentru că restul filmelor le văzusem; mai am de prins doar „Concertul” lui Radu Mihăileanu, cu care nu am reușit încă să ajungem la o agendă comună 🙂

Au mai fost la Alba însă oameni care au scris despre descoperirile lor și vă invit să vedeți ce le-a plăcut și ce nu: Alexandra Palconi, Makavelis, Daniel Rus, Marius Rusu, Bogdan Beșliu și aud zvonuri că și Fetele cu etichete ne pregătesc o surpriză! Iar pentru cei care vor un jurnal vizual, a avut grijă Radu Neag de asta.

Alba Iulia Music & Film Festival, să ne vedem la anul cu și mai bine!

La Alba Iulia se poate

Schimbare de gardă la Cetatea Carolina
Foto: Radu Neag

„Uite ce oraș frumos avem, tati” – îi spune un tătic băiețelului de 2-3 anișori pe care îl ține în brațe. E joi, 27 septembrie, ora 19:15. Garda Cetății din Alba Iulia tocmai a salutat cu salve de tun începerea Alba Iulia Music & Film Festival. Un moment simplu și frumos, dar care are în spate ani întregi de muncă.

La Alba Iulia am venit prima dată în excursie cu clasa. Îmi amintesc un oraș mic și gri, în care punctul culminant al vizitei a fost locul execuției lui Horea și Cloșca. Revenind acum doi ani cu muncă, am crezut că am nimerit în alt oraș. Citisem despre restaurarea fortificației vauban, dar nu mă așteptasem ca întreg centrul să fie un șantier. Zidurile păreau să răsară din pământ. Niciodată nu am avut o imagine mai clară asupra expresiei „istoria prinde din nou viață” – aici chiar vedeam că se întâmplă.

Anul ăsta, mi-am făcut timp să vizitez Cetatea Alba Carolina ca turist. E incredibil ce s-a putut întâmpla aici: spații vaste restaurate, zeci de clădiri monument istoric salvate de la ruină și integrate într-un complex unitar, zone pietonale enorme înglobând sediul Universității și marile catedrale.

„Ultima dată” am venit la Alba Iulia ieri. Am venit pentru Alba Iulia Music & Film Festival, un eveniment care însuflețește cetatea renăscută prin patru zile de filme bune și concerte live, organizat de echipa de la TIFF, adică Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Primăriei.

Festivalul s-a deschis simbolic, cu proiecția peliculei „Mihai Viteazul”, filmul de referință al lui Sergiu Nicolaescu, în versiune restaurată. „Despre oameni și melci” ajunge în premieră la Alba Iulia. „Undeva la Palilula”, „Pina”, „Iron Sky” – filme foarte diferite, cu publicuri diferite, își așteaptă fanii în cetate.

Mai sunt trei zile de Alba Film Fest și e una din puținele ocazii din viața mea în care pot să zic: nu mă grăbesc să mă întorc la Cluj.

Proiecția filmului Mihai Viteazul la Piața Cetății Open Air
Proiecția filmului Mihai Viteazul la Piața Cetății Open Air.
Foto: Radu Neag