Live #faraprejudecati din studioul TVR Cluj

fara prejudecati tvr cluj

Vineri, ora 17. Pentru prima dată fac live blogging dintr-un studio TV, aici pe blog, pe Facebook și Twitter. Alături de mine sunt Daniel Rus, Radu Băzăvan și Dan Ciulea, care transmit și ei. Emisiunea se cheamă „Fără prejudecăți” și este prima din Europa la care lucrează reporteri cu sindrom Down –  în fiecare vineri pe TVR Cluj de la ora 17 și pe TVR 3 (național) de la ora 18. De ce? Ca să arătăm că sindromul Down și alte dizabilități nu sunt o piedică. Acești oameni pot fi utili, se pot integra în societate, ne pot fi colegi și prieteni.

„Speranța e mai puternică decât orice diagnostic” – primul mesaj al emisiunii şi unul pe care l-am regăsit foarte des ca voluntar al Asociației Hans Spalinger (AHS). Asociația este cea care realizează această emisiune alături de TVR Cluj.

România nu are servicii de consiliere pentru părinții cărora li se nasc copii cu dizabilități. În lipsa unor specialiști care să le explice că acel diagnostic nu e un capăt de lume, apar o mulțime de probleme – negarea diagnosticului şi lipsa unui tratament adecvat din secunda unu pentru copil, abandonul celui mic şi până la divorț. E foarte important ca părinţii să apeleze la consiliere psihologică; vor avea nevoie de echilibru şi putere pentru a oferi copilului un mediu firesc de familie.

„Ăsta nu va fi om niciodată” – reacția unui medic când s-a născut un copil cu dizabilități, povestită de o mamă care tocmai trecuse prin 12 ore de travaliu. Dom’ doctor, predă diploma la casierie, când ieşi din incintă!

Multe din serviciile pentru copii cu dizabilităţi au fost fondate de părinţi, care s-au trezit într-un sistem în care absolut nimeni nu le înţelege nevoile şi nu îi ajută. Este cazul Milenei Prună de la asociaţia Autism Transilvania, invitată în platou alături de Marina Neciu, mama unui băiat cu autism pe nume David. Vă recomand să daţi măcar un ochi pe blogul Marinei, pentru a vedea cum arată viaţa de zi cu zi a unei asemenea familii.

La Timișoara, „Fundația pentru Voi” a construit încă de acum 15 ani case protejate pentru cei cu nevoi speciale. Primăria din localitate susține peste 50% din costuri – un model pentru Cluj, nu?

Bogdan, unul dintre reporterii cu sindrom Down, este live în studio. „A fost o mare bucurie sufletească pentru mine să lucrez la această emisiune” – spune el. Deşi dificultăţile lui de vorbire sunt evidente, se descurcă fără probleme în direct şi este mai inteligibil decât mulţi comentatori TV pe care i-am auzit de-a lungul vremii…

Emisiunea „Fără prejudecăți” este un proiect media în premieră în Europa (în lume mai există un singur reporter cu Sindrom Down, în Brazilia) realizată în parteneriat de Asociația „Hans Spalinger” și TVR Cluj. O puteţi urmări:

 

De ce la ONG-uri contează sufletul

Irina, Cristi si AndreiVreau să vă spun o poveste de săptămâna trecută; o poveste cu multe emoții pentru mine și un final cât se poate de fericit. Alături de colegii de muncă de la PR & More, ajutam niște prieteni dintr-un ONG clujean să strângă fonduri pentru o cauză bună: mai puțină suferință pentru copiii bolnavi de cancer, prin aplicarea unor tratamente mai moderne deci nedecontate de statul român.

În mod normal, știut fiind faptul că atenția presei și publicului pentru asemenea subiecte este limitată, e important să nu ai „concurență”, adică alte evenimente în același timp – chiar dacă nu toată lumea o să recunoască asta pe faţă. Supraiză: în seara în care asociația „Alex Damian” organiza această strângere de fonduri, la Cluj avea loc și The Global Party, un eveniment la nivel mondial, cu prezența tuturor notabilităților orașului – primar, prefect, oameni de afaceri etc.

Primul meu gând a fost că am pățit-o. Vă dați seama câtă atenție generează un eveniment de amploare, conectat la o rețea globală, cu invitați VIP. Nori negri, gânduri grele despre evenimentul la care lucram. M-am înșelat amarnic. The Global Party a strâns 10.000 de lei, bineveniți, pentru o cauză foarte bună: asociația Autism Transilvania. Dineul caritabil „Alex Damian” a strâns 60.000 de lei în aceeași seară.

De fapt, contează ca oamenii din sală să fie cu sufletul acolo – și într-o parte, și într-alta. Să participe de bună voie, să vină pentru că ei cred în cauza ta, nu pentru că e un eveniment la care „dă bine” să fii prezent. Atunci şi numai atunci când oamenii sunt acolo pentru a ajuta, contează mai puţin meniul și luxul cu care unele evenimente caritabile încearcă să atragă.

Sigur, fac o chestie nepermisă: un grafic al fericirii, un pie-chart al contribuțiilor umanitare. Îmi amintesc însă cum un eveniment de scară mică, primul concert umanitar al Asociației „Hans Spalinger”, a strâns de la 125 de oameni o sumă enormă – suficient ca o școală pentru copiii cu handicap mintal sever să rămână deschisă încă jumătate de an. Din nou, secretul a fost în public: au venit oameni care voiau cu adevărat să ajute.

Un an mai târziu, la 1 iunie 2013, am organizat ediția a doua, pentru că atât artiștii, cât și publicul, erau nerăbdători să se reîntâlnească. Le mulțumesc unor oameni adevărați – Irina Gașpar, Aminda, Cristian Gog, Ioana Mândrescu, Cristian Mandu – care și-au donat timpul și priceperea pentru cele două evenimente despre care vă spuneam. Cred că s-a simțit implicarea lor!

Nu vreau să dau rețete, dar am învățat atât: la un eveniment ONG, primul lucru pe care îl alegi trebuie să fie publicul. Apoi vorbim de sală, program și meniul de la cină.

Petreceți un pic de timp cu copiii

copii

S-a terminat 1 iunie, așa că majoritatea oamenilor vor fi mutat deja reflectoarele de pe copii, concursurile de recitate poezele organizate cu ocazia asta și, bineînțeles, se vor concentra pe următoarele evenimente din calendarul Zilelor Oficiale.

Mare greșeală.

Sâmbătă, am avut concert caritabil pentru pruncii de la AHS. Întâmplător, au handicap mental (sever, cu vreo 4 pagini de diagnostic), ceea ce nu-i oprește să fie fericiți în lumea lor, câtă vreme au alături profesori-terapeuți care le oferă atenția și afecțiunea de care au nevoie. Așa că – și de data asta deloc întâmplător – tema concertului a fost „Călătorie în lumea dragostei”. Violonistul Cristian Mandu a introdus tema din „Lista lui Schindler” cu cuvintele „e o melodie care exprimă recunoștința celor salvați pentru salvatorul lor”, iar când a cântat-o alături de Ioana Mândrescu la pian, am rămas lipit de un perete al Muzeului de Artă, uitând complet de ce mai aveam de lucru la organizare. Aș fi zis că am rămas tablou, dar fiind în Muzeul de Artă mi-era teamă să nu mă închidă seara acolo, alături de tablouri considerabil mai valoroase.

Duminică, într-un alt cadru, am făcut cunoștință cu Bebe. Având misiunea să-i țin gândurile departe de mama – plecată să ia un iaurt din mașină – zece minute întregi, mi-am amintit că nimic nu e mai dificil decât să îi distragi atenția unui puști care știe clar cum stă treaba. Așa că am învățat cum se rostogolesc bateriile pe masă, ce-i aia bobârnac, care butoane de la „stația meteo” sună și care nu, iar când am făcut o baterie să-mi „dispară” din palmă (aruncând-o în cealaltă) m-am simțit cel mai Cristi Gog.

De altfel, ăsta-i și pontul. Lăsați ziua de 1 iunie, localizați cel mai apropiat prunc din familie sau din vecini, și petreceți cu el jumătate de oră. Nu îl puneți să vă recite nimic, nu-l întrebați ce face la grădi. Lăsați-l pe el să aleagă activitatea și regulile. Întrebați-l în ce direcție vrea să-i învârtiți hinta. Intrați un pic în lumea lui și ajutați-l să o descopere.

Nimic din ce faceți la serviciu nu-i mai complicat decât să mențineți atenția unui prunc hotărât să facă ce vrea el. Dar, dacă pățiți ca mine, o să ieșiți mai cu chef de viaţă și cu un zâmbet larg.

Mai am o singură dilemă la ora asta: ce facem la concertul de anul următor!

 

Lupta românului cu statul român

Cea mai mare măsură a eșecului unui stat este faptul că împiedică dezvoltarea propriilor cetățeni. Că își sabotează singur companiile și organizațiile non-profit care, într-o lume normală, ar fi fundamentul unei creșteri sănătoase.

Statul român, pe scurt, e o maimuță dotată cu fierăstrău, care taie cu entuziasm fix craca pe care șade.

Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie (binescunoscuta FRCCF) se gândește să își închidă porțile. A luat parte la un program european, banii de la stat au venit cu mare întârziere, deci mai totul s-a întâmplat pe banii fundaţiei. Statul, în loc să-şi ceară scuze, le cere acuma vreo 10 bibliorafturi de documente, pentru ca fundaţia (tot fundaţia, care a lucrat!) să-şi dovedească buna credinţă.

Povestea, cu absurdul ei, e foarte bine spusă de Ora de Cluj.

Asociaţia Hans Spalinger din Cluj se ocupă de educaţia, sănătatea şi, mai pe scurt, fericirea unor copii cu handicap mintal sever asociat. „Asociat”  înseamnă că, pe lângă autism sau sindrom Down, copiii ăştia mai au şi alte probleme. Asociația avea un sediu oferit de Primărie. O direcție din Primărie le-a spus că li se atribuie spațiul, pentru că nu e revendicat. La câteva zile distanță, altă direcție din Primărie i-a anunțat că trebuie să plece, pentru că spațiul cel nerevendicat a fost retrocedat.

Acum, oamenii care îi ajută pe copiii pe care nimeni altcineva nu i-a ajutat înainte se luptă să plătească o chirie imensă, pentru a oferi condiții decente copiilor.

Habitat for Humanity Cluj construiește case pentru familii sărace. Voluntari din toată lumea vin la Cluj pentru a ridica aici locuințe decente, simple și accesibile ca preț. Ca urmare a acestei activități, Habitat ajunge (surprinzător, nu?) să dețină case. Până când casele sunt transferate familiilor, trebuie îndeplinite o mulţime de proceduri: parcelare, întăbulare, contracte semnate pe fiecare pagină, avize, alte avize, certificate, iar cadastru şi tot aşa.

Sunt luni şi ani de eforturi, timp în care Habitat e nevoit să rămână proprietar pe case datorită întârzierilor birocratice. Legea spune că proprietarii plătesc impozite. Iar suma pe care Habitat o are acum de plătit e mai mare decât costul a două locuinţe. Asta dincolo de faptul că a plăti o asemenea sumă deodată înseamnă a trage obloanele şi a pleca acasă!

 

Să mai continuăm lista asta? Mai are rost să ne luptăm cu statul, care nu e altceva decât o serie de oameni şi mecanisme puse acolo să ne ajute şi să ne servească?