Puterea numerelor. Sunt relevante protestele online?

E oficial: cea mai mare mișcare politică online din toate timpurile este comunitatea AVAAZ, care sărbătorește astăzi atingerea pragului de 15 milioane de membri.

Am aflat recent de AVAAZ, din timpul protestelor împotriva ACTA, când petiția lor pentru Parlamentul European a strâns milioane de voturi și a avut un rol important în respingerea tratatului la Bruxelles. Ce nu știam este că grupul ăsta reprezintă „protestatarii de serviciu” care acționează ca un centru de strângere de semnături, de realizare de petiții, pe care le duc apoi la cel mai înalt nivel pentru a schimba politicile existente.

Ce îi interesează? „Any issue of public concern” – orice chestiune de interes public. Întrebarea mea este cât de informați sunt cei 15 milioane de membri în privința tuturor chestiunilor de interes public față de care protestează.

În cazul ACTA, lucrurile au funcționat superb – știam despre ce este vorba, am semnat petiția lor, mi-am îndemnat prietenii să o facă. Dar nu aș putea spune că știu de ce aș semna o petiție pentru Palestina (o chestiune atât de complexă încât 5 minute de documentare online nu mă ajută):

… cine ar vrea să omoare albinele în primul rând…

…și respectiv de ce nu ar trebuie să ne mai luptăm cu traficanții de droguri:

După cum vedeți, cifrele sunt foarte importante pentru ei. De fiecare dată, se spune câți oameni au semnat o petiție anume. Eu sunt însă tare curios câți dintre cei 600.267 de oameni de mai sus înțeleg consecințele legalizării drogurilor. Câți din cei 913.000 de oameni sunt cu adevărat informați despre situația din Palestina.

Nu spun că doar cei informați ar trebui să aibă dreptul de a vota, pentru că baza democrației e că oricine care nu a citit în viața lui decât coperta cărții de bucate are același drept de a alege ca mine. Dar știu și de la protestele anti-ACTA câtă lumea înțelegea de fapt ce presupune tratatul și câtă lume venise că voia liber la torrents.

AVAAZ are în România, conform propriului site, 210.000 de membri. Atenție, domnilor politicieni: avem un nou partid de care voi nu știți nimic.

Ce nu știu nici eu este cât de relevante ar trebui considerate aceste numere: sunt o nouă eră de activism politic online, sau vorbim despre o numărătoare de capete-de-protestatar-furajat?

Vă simțiți mai supravegheați?

În vreme ce noi eram ocupați să-i numărăm gloanțele lui Năstase, două subiecte altădată fierbinți au trecut prin actualitate aproape nebăgate în seamă: Europa a mai bătut un cui în sicriul ACTA, în timp ce România a aprobat legea Big Brother.

Vestea bună: Comisia de comerț internațional a Parlamentului European a votat pentru respingerea ACTA; este un punct de vedere important, care face ca așa-zisul tratat împotriva contrafacerii să nu prea mai aibă șanse. Votul final, în plenul Parlamentului, este programat pe 4 iulie.

Am auzit declarații care mi-au plăcut mult: „Acest vot nu este împotriva proprietății intelectuale, ci a conținutului ACTA (…) care e prea vag” – David Martin, citat aici; sau „Înainte de a ținti către un tratat internațional, Europa trebuie să își reglementeze legislația extrem de diferită din statele membre”, cum a spus Amelia Andersdotter (reprezentanta Partidului Piraților, citată aici, cu precizarea că articolul face o confuzie și susține că tot Parlamentul ar fi respins ACTA, nu doar o comisie).

Big Brother, pentru români

Între timp, în România, legea Big Brother a fost aprobată, promulgată de Traian Băsescu și a intrat în vigoare în 21 iunie. Oficial, îi spune „Legea privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii”.

Are aceeași problemă cu ACTA: nu a fost dezbătută în mod real cu publicul. Ce nu are în comun cu ACTA: nu s-a ieșit în stradă pentru a protesta împotriva ei.

De asta, nu se știu lucruri de bază: operatorii de telefonie și internet sunt obligați să stocheze date despre convorbiri, SMSuri și conectare online, nu CONȚINUTUL acestor comunicări. Nu se „înregistrează” și păstrează vreme de șase luni convorbirile, cum am citit prin presă; se notează ora, data, locul, IP-ul unei conexiuni internet, nu site-urile pe care umbli.

Bănuiala mea este că operatorii mari făceau oricum asta și îi spuneau facturare. Datele arhivate vor fi puse la dispoziția unor posibili anchetatori doar cu aprobarea unui judecător, iar după 6 luni trebuie distruse ireversibil.

Despre copyright, cu maimuţe şi personaje Disney

Cei de la Creative Monkeyz au încercat să ne explice printr-un filmuleț animat publicat sâmbătă seara cum stă treaba cu ACTA şi copyright-ul. Au reușit, în sensul că au reușit să ne arate cum protejarea excesivă a drepturilor de autor are efect de bumerang şi s-a întors împotriva lor: filmuleţul anti-ACTA a fost dat jos de pe YouTube.

Ca să înţelegeţi contextul: de la începutul seriei Robotzi cei de la Creative Monkeyz au fost foarte activi în a face reclamaţii şi a se asigura că filmele create de ei se pot vedea doar la ei pe site, mergând inclusiv în direcţii pe care personal le consider extreme – nu doar că au eliminat copiile de pe YouTube, dar nici măcar nu oferă nimănui posibilitatea de a  face embed la videoclipurile lor. Vreți să râdeți cu MO și F.O.C.A.? La schimb, le faceţi trafic (egal cu venituri din publicitate mai mari decât dacă filmele s-ar vedea în vreo 10 locuri și ei ar câștiga dintr-unul singur). Alegerea le aparţine şi îi ajută să câştige la maxim din munca pe care o fac.

Strategia asta a câștigului maxim s-a întors acum împotriva lor, pentru că omuleţi supra-zeloşi cu protejarea conţinutului au dat jos de pe YouTube chiar şi unicul videoclip pe care maimuţele îl voiau acolo, fără să le / îi întrebe. Sau cel puţin asta e cea mai recentă explicaţie.

Ce învăţăm noi de aici referitor la drepturile de autor şi, implicit, la ACTA? 

Că artiştii tineri, în curs de afirmare, sunt cei care sunt ajutaţi de distribuția, chiar și „ilegală”, a conținutului creat de ei. Pentru că lumea află de ei, le creează notorietate și le crește numărul de fani, potențial cumpărători ai operelor lor. Artiștii consacrați devin brusc capitaliști și vor încerca întotdeuna să mulgă la maxim vaca, să câștige maxim. Sunt şi excepţii: creatorul celebrului joc Angry Birds a supărat câţiva oameni explicând de ce pirateria nu e întotdeauna un lucru rău (dar tot în ideea că poate genera profit).

ACTA a fost negociat de reprezentanţii guvernelor şi cei ai marilor corporaţii, care reprezintă artişti consacraţi. Adică exact cei din categoria care nu îşi doresc decât să limiteze dreptul nostru de a distribui informaţia liber, cei de la care nu ne putem aştepta să încurajeze sharing-ul de niciun fel, pentru că ei nu ar mai câștiga la fel de mult.

E ok să îţi protejezi drepturile de autor? Să trăiești din creațiile tale? Normal!

E ok ca în numele profitului maxim să creezi mecanisme de control care, simultan, au chiar şi numai potenţialul de a limita dreptul la informare şi exprimare? Aici, răspunsul meu e nu.

Așa că vă invit la un film ceva mai vechi despre legea copyrightului, creat de un profesor din SUA, care a folosit personaje Disney – una din corporaţiile cele mai agresive în protejarea dreptului de autor. Vă pot oferi acest film pentru că YouTube are funcţia embed şi îmi dă posibilitatea să includ chiar aici, pe site-ul meu, ceva de acolo. Unii şi-ar dori ca acest sistem să nu mai existe deloc, din simplul motiv că l-aş putea folosi „greșit”, adică pentru a vă arăta un videoclip cu copyright. NU vreau să trăiesc în lumea lor!

Enjoy!