19th Ave New York, NY 95822, USA

Singur împotriva tuturor

Singură împotriva armateiUn student, îmbrăcat la costum, cu sacoul în mână, stă singur în faţa tancurilor. Un student, cu pieptul gol, sfidează soldaţii. Şi o femeie pare a lupta, singură, cu un nesfârşit şir de soldaţi. Prima imagine cred că o vedem cu toţii, şi cu ochii închişi – piaţa Tiananmen, 1989. A doua este pentru unii o imagine din revoluţia română văzută în ziare, pentru alţii o amintire. A treia, mai puţin cunoscută, a câştigat locul I la World Press Photo Awards în 2006, la categoria "People in the news".

De ce ne ating atât de mult imaginile în care vedem cum un singur om încearcă să facă imposibilul?

Dacă ne uităm la fotografiile care au câştigat, la toate categoriile, World Press Photo awards, nu vom avea mari surprize. Majoritatea sunt din zone de conflict, acele imagini pe care le vedem anual şi apoi le îngropăm prin colţuri ale conştiinţei, ca să uităm că suntem contemporani cu ele şi nu facem nimic. Şi a fost un an plin de ele:

  • la vecini, o frumoasă revoltă studenţească a pus Budapesta pe jar; uneori la propriu;
  • conflictul Israel – mişcarea Hamas (Liban), adică săptămâni întregi de bombardamente;
  • eternul Irak;
  • plus proteste în Nepal, explozii în Nigeria şi evenimente similare în locuri pe care puţini le ştiu arăta din prima pe hartă.

Însă fotografiile care ies din cadrul concursului şi încep apoi să circule au, oarecum, o altă nuanţă. Din toate imaginile competiţiei, nu câştigătoarea marelui premiu a început să circule pe internet; ci una cu o femeie care pare să ţină piept, singură, unei armate.

De ce ne fascinează mereu luptele individuale?

Related Posts

Comments (1)

pentru ca nu sunt lupte individuale. si omul de care zici la inceput nu incearca sa invinga, ci chiar invinge. de unul dingur. tin minte o fotografie, la fel, cu un singur copil care s-a postat linistit in fata unor tancuri. multe. nu e vorba de o lupta individuala, ci de o victoria individuala acolo unde o armata intreaga esueaza. si care nu se bate cu armele conventionale, ci cu propriul trup. dovada ca nu oamenii din tanc fac razboiul. 🙂

Leave a comment