Scrisul, ca inspirație

Dacă un copac cade în pădure și nimeni nu îl aude, oare căderea lui face zgomot? Pe același principiu: dacă scrii ceva și nimeni nu citește? Dacă – invers – cititorii vin pe blog și nu găsesc nimic nou? (tocmai am recitit propozițiile astea și mi-am șters o lacrimă de poezie).

Nu prea există „nu am timp”. La început, aproape doi ani, scriam zilnic; lucrurile s-au așezat mai apoi în altă frecvență. Azi, am perioade mult mai productive decât altele, ceea ce merge complet împotriva sfaturilor legate de prezența „constantă” în blogosferă. Și motivul nu e niciodată de timp fizic pentru scris. E legat strict de inspirație – iar inspirația înseamnă muncă și gânduri concentrate într-o direcție, mai des decât o clipă de iluminare.

Iar mai nou sunt zile în care nu mă gândesc la blog. Prins fie cu munca sau cu tot felul de proiecte suplimentare, nu mai îmi vine natural în minte întrebarea: „ce să scriu”? Și asta deși, gândit retrospectiv, mi-ar plăcea să spun ce s-a mai făcut la Muzeul Farmaciei, ce proiecte pregătește Habitat pentru Umanitate sau cât de fain se cântă folk la noi.

Stau să mă întreb dacă uitarea asta e un semn de sănătate mentală (lipsa de dependență față de orice mediu e un lucru bun, nu?), o piedică în calea alistuirii 😀 sau amândouă în același timp. Funcționez în online și offline, am prieteni făcuți în ambele medii care uneori devin comuni (și e foarte fain când se întâmplă asta).

Totuși, nu mi-a plăcut ce am văzut azi când mi-am deschis  blogul. E prea multă tăcere, iar de felul meu sunt destul de vorbăreț.

2 comentarii la “Scrisul, ca inspirație”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *