Şapte zile

În ultimele şapte zile, nu am depăşit patru ore de somn pe noapte, completate de un binecuvântat somn de două ore, în trei reprize, joi după-amiază. Nu am apucat, din nou, să beau cele trei cafele proverbiale şi promise de vreo două luni unor prieteni nevăzuţi de mult. Iar cu cel mai bun prieten al meu încă nu m-am întâlnit luna asta, dar pentru asta sunt prietenii buni: să ştii că sunt acolo şi că eşti acolo cu ei oriunde ai fi.

Ieri, am descoperit o pânză de paianjen într-o cameră în care nu mai intrasem de patru zile. Motanul mi-a lăsat un bilet să-mi spună că s-a plictisit singur acasă, mi-a luat nişte bani din sertar şi s-a dus la pisici. În ultimele şapte zile, am condus sute de kilometri, am dormit două nopţi în tren, mi-am petrecut alte două zile mai mult la volan, dar am ajuns la Bucureşti, la Călăraşi, la Zalău, la Sibiu, la Alba.

Am trecut prin norii de pe autostradă în timp de furtună şi mi-am amintit cum va fi următorul concediu. M-am bucurat de prima zăpadă serioasă şi am fost primul care a citit nişte versuri mai vechi, alăturate unui cântec mai nou. 

Azi nu am reuşit să vorbesc la telefon cu Andreea, să-i spun la mulţi ani. Ei şi fetiţei ei, care i-a fost cadou într-un frumos 10 decembrie de acum trei ani şi care m-a făcut să mă simt pentru prima dată unchi. Dar tot azi am aflat că, în sfârşit, se anunţă primul meu weekend liber după nu mai ştiu câte săptămâni, şi tot azi mi-a spus Lia că uneori lucrurile se leagă, după ce a citit pe Facebook că mi-i bine.

Am încheiat săptămâna alături de cei mai frumoşi oameni din Clujul acesta – partenerii Habitat pentru Umanitate, care au înfruntat frigul şi criza economică pentru a ne fi din nou alături vineri seară. O seară perfectă dusă de la Kai Brand Jacobsen până la Mircea Vintilă şi cele cinci „bisuri” din Chios, continuate apoi cu Aminda, Roje şi trupa din My Way, un loc care n-a fost destul de întunecat încât să-mi asucundă colecţia de cearcăne. Iar după toate astea, mai lipsea un singur lucru; dar duminică mă voi simţi cu adevărat acasă.

Cu aşa oameni în jur, regret doar că zilele nu au 48 de ore. Aş dormi tot patru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *