Șapte sfaturi pentru a repara strada corect

niste-gauri

Clujul, milenară vatră de civilizație și înțelegere între popoare, spațiu binecuvântat de o influență occcidentală și confluență de vechi drumuri neguțătorești medievale, în fine, ligheanul ăsta dintre dealuri, a perfectat în timp o tehnică neegalată de reparare a străzilor – că nu se poate oricum!

Și nu oricând, că nu iese calitate.

Pentru cei lipsiți de mintea ardeleanului de pe urmă, pentru cei care grăbesc lucrările și le fac fără rost, pentru cei care nu pricep că doar la Cluj e izvorul înțelepciunii infrastructuriene (bine, cu cuvântul ăsta poate am exagerat), vă ofer așadar un drob de povață despre cum se repară corect un drum.

1. Închideți traficul trei zile pe cel puțin o bandă, fără să faceți nimic. Asta se cheamă pregătire de șantier.

2. Dați niște găuri în carosabil, din loc în loc, apoi lăsați mașinile înapoi pe stradă. Asta se cheamă „decopertare străzi”.

Opțional, puteți marca acele găuri cu ramuri de măslin, în semn de pace pentru șoferii care vă înjură. Dacă nu găsiți ramuri de măslin, rupeți și voi ceva din curtea oamenilor din zonă, că doar pentru ei lucrați.

DOAR PENTRU AVANSAȚI: În mod ideal, plasați craterele ținând cont de poziția capacelor de canal existente, în așa fel încât să fie imposibil să nu dea cu cel puțin o roată în ceva, indiferent de cum se deplasează!

3. Montați o cameră ascunsă și distrați-vă de cum își strică fraierii mașinile. Dacă vă simțiți extra-sadici, luați și un echipaj de poliție cu voi, să le ia carnetul celor care au intrat pe contrasens, încălcând linia continuă, în efortul lor de a nu rămâne fără roți, pivoți, chiloți.

4. Plasați utilajele grele pe stradă, blocând cel puțin o bandă, și mergeți la o pauză de țigară. Reveniți în 3-4 zile. Lucrătoare.

5. Începeți să turnați asfalt în primele „carii”, dar opriți-vă după 20 de minute. Plouă. Nu iese bine.

6. Mai reparați trei cratere și mergeți de urgență la alt șantier deschis.

7. Reparați și restul străzii. Nu e musai să fie în același an.

Știu că, atunci când terminați, veți simți o puternică anxietate, poate chiar o senzație de abandon. Nu disperați: dacă v-ați făcut treaba ca lumea, în maxim 6 luni trebuie să o luați de la capăt!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *