N-ar putea să se înscrie în PM?
Publicat in 4 iunie 2007 Etichete:emil boc, guvern, injurat, migratie, parlament, pc, pd, politica, psd, traian basescu, traseisti
Nu cred că înjuratul face prea bine la sănătatea omului, dar mişcările de trupe din Parlament îndeamnă la o sesiune de exorcizare printr-un exerciţiu neregulamentar de trimitere în zone tenebroase a unora dintre aleşi.
Astăzi, deputatul Constantin Tudor, celebru la el pe scară pentru cât bine a făcut ţării, a trecut de la PC la PD, iar Cătălin Buhăianu şi-a dat demisia din PSD. E vorba, desigur, nu de o trădare a celor care i-au ales sau, Doamne fereşte, de vreo lipsă de răspundere. Nu, e doar libertatea conştiinţei unor eroi ai neamului care au avut o revelaţie privitoare la locul unde îşi pot întinde mai bine şoricul pe altarul de sacrificiu în serviciul ţării!
Mie mi-a plăcut motivaţia lui Emil Boc, de când a depus moţiunea. Zicea
că-l interesează mai puţin căderea Guvernului (sanchi!) şi mai mult să
vadă cine mai e la putere şi cine în opoziţie în ţara asta. Pentru că
nu poţi susţine la infinit un Guvern care nu e al tău, ba mai mult,
pare a fi al nimănui, dar care stă înfipt în fotolii din cauză că
parlamentarilor le e frică de anticipate.
Trebuie să recunosc, are Băse un talent: îi ştie pune pe adversarii
săi în postura în care orice ar alege, îi fac lui bine. Citat din
dicţionarul prezidenţial: adversar, s.m. = toată lumea.




