Pentru cei care ne încurajează să muncim mai puțin

Prea multa muncaMi se umple zilnic Facebook-ul de articole care îmi spun să lucrez mai puțin. Știți povestea emoționantă cu „gândurile oamenilor aflați pe patul de moarte?” Dacă nu ați citit-o încă, nu-i bai, o să se viralizeze iar în două-trei zile, cu lait-motivul „regret că am stat mult la serviciu și prea puțin cu cei dragi”.

Azi am mai dat peste două mostre. Una e publicată pe LinkedIn, rețea de profesioniști muncitori, și spune că bărbații regretă că au muncit pentru mărirea aia de salariu, în loc să-și ajusteze stilul de viață. Alt articol spune că programul de 40 de ore de muncă este o conspirație corporatistă care ne face să cheltuim mai mult, ca să „prețuim” puținul timp liber.

No, țineți-vă de caii voștri!

Nu sunt deloc un fan al programului fix de 8 ore pe zi, cu prelungiri la 12. Mă enervează să fac echilibristică pentru a ajunge la bancă sau a fi acasă când vine Electrica să-mi schimbe contorul. Sper să nu ajung niciodată ca o „prietenă” de pe Facebook (poveste adevărată!) care a pus o poză cu o prăjitură și textul „mulțumesc șefa că m-ai lăsat să merg la dentist!”. Ok, e complicat să le îmbini. Nu imposibil.

Fiindcă întrebarea mea este: dacă nu lucrăm, noi cum mama naibii mai creștem?

Tot ce știu să fac azi, știu fiindcă lucrez din clasa a XII-a. Atunci am pus prima dată piciorul într-o redacție și, după un an, am luat primul salariu. Între muncă și stat în hamac în grădină, prefer ultima variantă, dar asta m-ar fi ajutat doar să am vreo 100 de kilograme în plus, din care zero neuroni.

Dacă nu muncești, și nu muncești până la capăt – adică locul în care simți tu că ți-ai făcut treaba bine -, cum evoluezi, ca om? Experiența de muncă m-a învățat nu doar să scriu mai bine, ci și să fiu mai calm în situații de criză, să fiu mai bun la matematică și să țin un buget, să fiu înțelegător cu personalitățile „explozive”, să învăț să fac față unor critici meritate sau complet pe lângă subiect. Am învățat să organizez evenimente ca PR, nu doar să scriu comunicate, am învățat o mică parte din a construi case, ca voluntar.

Nu la școală, nu la facultate! Prin muncă. Contactul cu alți oameni decât prietenii cu care ieși la bere, nevoia de a lucra cu și pentru oameni care nu ți-s probabil cei mai buni prieteni.

Dacă muncești atât de mult încât îți ignori familia, uită-te întâi la ce faci când ajungi acasă. Dacă ești tot pe mailuri, ia o pauză și joacă-te cu copii, iubește-ți prietena sau soția. Sau pe amândouă. Dacă petreci ore întregi la televizor, nu mai da vina pe serviciu – privitul la un ecran nu e „timp de familie”. Folosește 5 minute din pauza de masă ca să cumperi flori sau să planifici o surpriză.

 

Cu bani sau fără bani, indiferent de salariu, munca e singura chestie pe care un adult o folosește ca să evolueze. Nu te defini prin funcție, ca să cazi în depresii când ieși la pensie, ci prin ceea ce ai învățat muncind. Fiindcă noi toți – patroni, angajați, PFA sau neautorizați – muncim pentru noi înșine. Nu pentru șefi, nu pentru clienți.

Lucrezi pentru tine atunci când iei ceva ce îți folosește din fiecare experiență profesională și devii un om mai bun.

Eu nu am descoperit încă o metodă de a fi mai bun fără muncă. Știe cineva?!

Un comentariu la “Pentru cei care ne încurajează să muncim mai puțin”

  1. Hihi.
    Azi am intrebat o domnisoara: care e motivul existentei tale? Cum iti justifici aerul consumat? Nu a inteles ce vreau de la ea.

    Cred ca e inutil de mentionat: fata lu’ taticu’ nu a muncit nici macar o singura zi din viata ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *