Promoterița asta n-a avut noroc

Le știți pe fătucile alea care vă abordează la diverse raioane din supermarketuri ca să gustați parizel, să încercați noul iaurt sau să vă recomande ele un detergent bun? No, io aș prefera să nu le știu. Și încerc să fiu amabil cu ele, încerc, dar sunt momente în care și-o cer cu lumânarea și mă mai și prind când nu trebuie.

Zilele trecute în Auchan-ul din Iulius Mall, a avut una ghinionul să mă abordeze fix în locul în care un bărbat intră ninja-style și ar vrea să iasă tot ca Moș Crăciun pe horn, între transparent și invizibil: raionul de cosmetice. Trimis în misiune să reperez nuanța țâșpemiipatrusute de fond de ten, ultimul lucru pe care mi l-am dorit a fost o lungă discuție cu domnișoara promoter despre diverse opțiuni pentru fondul de ten; eu îi spuneam că nu știu și n-am de ce ști să le aleg, ea încerca să mă învețe cum.

Și simțeam că mă urc pe pereți, încercam să-mi mențin calmul, voiam să răspund politicos, dar când m-a întrebat:

– Mie ce nuanță de fond de ten credeți că mi s-ar potrivi?

… a ajuns cuțitul la os, motiv pentru care: pisi, oriunde ai fi, îmi cer scuze, dar nu m-am putut răbda.

– Cu Ceresit ați încercat, domnișoară?!

3413Ulterior, am terminat rapid partea plicticoasă a cumpărăturilor și m-am avântat în restul lui Iulius Mall, începând cu Massimo Dutti, ca să știu o treabă. Unul din lucrurile care mă calmează rapid e să știu că sunt reduceri de la 30 la 70% la o mare parte din magazinele în care chiar îmi pot găsi chestii faine. Vă mai recomand totuși ceva: ca să evitați discuțiile lungi, citiți înainte lista de reduceri de pe blogul Iulius Mall.

A ieșit soarele, urmează distracția

Știți ce fac ăia care se plângeau de ploi cu trei săptămâni în urmă? Se plâng de căldură. Noi, restul, ne distrăm pe orice vreme – deși recunosc că soarele și căldura asta sunt exact cum îmi plac și chiar încep să ating un grad acceptabil de roșu.

Pentru cei care, ca mine, își iau telefonul oriunde – chiar și la plajă – sau pentru cei care stau pe laptop de acasă, lungile momente de întors la soare sau cu scaunul la birou se pot compensa cu o activitate plăcută: câștigatul de premii.

Cei mai activi fani de la pagina de Facebook Iulius Mall (după like, share și comentarii) vor câștiga zilnic pachete de vară de la Avon și vouchere cadou de la Triumph (ceea ce mă asigură că băieții vor intra în concurs, să-i aleagă domnișoarei ținuta).

Aș zice că îmi pare rău de cei care, pe vremea asta superbă, stau în birou și numără comentariile, dar totul e printr-o aplicație prietenoasă și ușor de folosit de toată lumea. Spor la comentat și baftă la câștigat!

Dacă ți-ai putea alege o vacanță…

kilometri de vacanta… unde ai merge? Plaje izolate de lume, unde doar soarele să-ți țină companie, stațiuni de familie, capabile să țină copiii ocupați (pentru că e greu să petreci timp cu copiii), sau destinații populare, unde mereu găsești o petrecere în toi?

Pentru mine, răspunsul depinde de când mă întrebi: după o zi lungă petrecută la soare în grădină, cu siguranță aleg party-ul. Imediat după muncă, deja văd plaja și încerc să-mi amintesc unde am ascuns lada frigorifică.

Prin urmare, rar mă tentează excursiile oferite ca premiu, fiindcă acolo deja ți-a ales cineva programul – și, uneori, mai cautăm la dinți și calul de dar. Acum am găsit însă soluția: un concurs care are ca premiu trei vacanțe diferite.

Clienţii care fac cumpărături de minimum 100 de lei din magazinele Iulius Mall intră în cursa pentru câştigarea unor sejururi diferite: o excursie romantică alături de persoana iubită în Phuket (Thailanda), o aventură alături de alţi trei prieteni la Miami (Florida) sau o vacanţă în familie în Antalya (Turcia). Câștigătorii vor fi anuntați pe 30 iunie, la ora 18.

Cum iar mi-am pierdut cureaua, cred că mă duc prin Iulius. Și dacă am nevoie de o curea, poate îmi iau și niște cămăși, că n-am chef să calc. Ne vedem în Miami!

Cine cumpără de dimineață, la premii ajunge

iulius-de-primavaraDacă soarele de afară vă inspiră doar cu gânduri de primăvară, dacă abia așteptați să ieșiți din casă, dacă știți că primăvara e un timp bun să vă reapucați de sport, Iulius Mall are o propunere: premii care „sporesc frumusețea” câștigătorilor.

Zilnic, primii 100 de clienţi care fac cumpărături de minimum 100 de lei din Iulius Mall vor participa la tombola primăverii. Tot în fiecare zi, prin tragere la sorţi, cel mai norocos cumpărător va primi un pachet de răsfăţ, care cuprinde o zi petrecută la Gett’s Color Bar, un abonament VIP la World Class Health Academy şi un cadou Sephora. Fetelor, în 8 și 9 martie mai aveți ocazia unui „rebranding” de primăvară. cu sesiuni gratuite de make-up şi hairstyling ale artiştilor Getts’s Color Bar.

Iar duminică, în 10 martie, de la ora 18, Smiley vine pentru un concert plin cu melodii de dragoste.

Cum anotimpul e plin de premii (și fetele sunt „în target” în perioada asta), vă recomand să urmăriți pagina Iulius Mall de pe Facebook, pentru că am aflat pe surse că pe acolo ar fi și alte concursuri!

 

 

Vine un moment în viața fiecărui bărbat…

… când îl roagă prietena să-i cumpere ceva chestie din aia de știe vag că a văzut-o prin baie, dar nu o poate identifica nici cu radarul.

Umblam de nebun prin Auchan cu listocul de cumpărături făcut de acasă. Și când ridic ochii din coș (nu că i-aș fi lăsat acolo, doar încercam să nu calc niște plozi care se credeau pe Hungaroring), dau de un prieten. Amu, în mod normal îi fain să te întâlnești cu prietenii. Numai că, între doi tipi care se întâlnesc inopinat la cumpărături, există trei momente esențiale:

a) Scurt moment de reflexie asupra potențialelor obiecte penibile din coșul propriu.
b) Întinderea mâinii, însoțită de scurtă privire cu coada ochiului la coșul celuilalt, pentru identificarea acelor obiecte pe care trebuie să te asiguri că nu le-ai văzut și nu le vei menționa în conversație.
c) Oooo, serus! Ce mai faci?

(la care mie-mi vine să răspund „uite, pe aici, la pescuit!”)

De data asta, m-am scos cu online-ul:
– Și, ai venit să câștigi nunta din Republica Dominicană?

Nunta în cauză e premiul cel mare la campania de Valentine’s din Iulius. Știam de ea, că m-am interesat: dacă câștigi, cică nunta nu-i obligatorie. Și, cum să vă zic, în Republica Dominicană sunt acum vreo 24 de grade Celsius și peisaje cam așa:

bacardi-insula-nu-bautura

Și cum amicul meu avea în coș măcar de vreo 2-3 bonuri de 100 de lei, să se înscrie în concurs, l-am trimis la centrul info.

Chestia asta are o mare valoare practică: atunci când doi bărbați se întâlnesc la cumpărături, e musai să găsească un pretext al naibii de bun ca să se despartă onorabil, cu o strângere fermă și masculină a mâinii, înainte să meargă să cumpere restul de creme-poțiuni-șervețele pentru iubi.

iulius-valentine-2013

Cinci pagini de reduceri

sales

Mare agitație azi dimineață: își găsise o prietenă niște rame faine de ochelari și abia aștepta să le cumpere. Distracția și mai mare a fost când i-am zis că la Iulius, în Opticris, sunt reduceri de 50% și văzusem, căutându-mi mie „lunete”, ceva asemănător cu ce pozase ea. Având în vedere că a fugit mai repede ca viteza luminii, s-a încadrat în proverb: azi o vedem, dar nu e! Sper că, până la ora asta, să o fi prins din urmă propria imagine.

M-am uitat un pic pe lista de reduceri din perioada asta post-sărbători (dincolo de reducerile de 70% la produse de iarnă, că dacă mai îmi iau / primesc vreun pulovăr, mai îmi trebuie și o cameră cu un dulap). Cel mai interesant e că și prietenii de la Jolidon au 70% reduceri – or fi la boxerii cu blăniță?! De la cămăși cu 30% reducere, pantofi cu 50% în jos și colecția Zara la jumătate de preț, sunt în total 5 pagini de reduceri în catalogul actual de la la Iulius Mall (PDF – cu dedicație pentru băieții deștepți care știu că peste-o lună-i Valentine’s și caută acuma). Tip: sunt reduceri la haine de botez 😀

Oricum, fiind încă iarnă, mi-am amintit de un alt avantaj în a merge acolo: parcarea acoperită. Nu mă lupt cu nămeții de prin alte părți sau cu rândurile de parcări blocate de zăpadă. Dacă n-aveți timp chiar azi-mâine, vă dau un pont: în weekend e Târg de Antichități.

 

Unde mergem după shopping? Ediția J. Lo, Muse și Chris Brown

Sub numele deja tradițional, Iulius Mall ne arată în continuare că a face cumpărături poate fi doar începutul distracției. Cu dovada cumpărării în valoare de minim 100 de lei, orice client se poate înscrie în tombola prin care poate câștiga bilete la marile concerte ale toamnei din Europa (cu cazare și transport cu avionul asigurate, pentru două persoane).

Prin urmare, gândiți-vă bine dacă nu v-ar plăcea să-i vedeți pe:

  • Jennifer Lopez, 26 octombrie 2012, Praga;
  • Muse, 19 noiembrie 2012, Viena;
  • Chris Brown, 22 noiembrie, Berlin;
  • Lord ofThe Dance, 9 octombrie 2012, Cluj-Napoca.

Cu ceva vreme în urmă, jucam și eu pentru prima dată Guitar Hero (memorabilă seară!), așa că vă mai fac o recomandare: până în 5 octombrie, în zona Cinema City, Iulius Mall etaj, pasionaţii de muzică se pot distra şi câştiga premii la concursul “Guitar Hero”. Premiile sunt bune pentru pasionații de muzică: chitară, keyboard și dockstation Yamaha.

Pentru fanii Parov Stelar, un concurs dedicat există pe pagina de Facebook.

Spor la cumpărături!

Casting pentru modele explozive

Știți cum e la casting? Nu, băieți, filmele alea nu se pun 😀 O agenție a avut însă ideea să transforme un casting într-un spectacol de modă, completat cu un concert. Așa că, vreme de trei zile, Iulius Mall are loc în fiecare seară o selecție de fete peste 1,70 și băieți peste 1,80, dar pe lângă asta, indiferent de înălțime, se lasă cu show. Pentru cei cele pasionate de shopping, iată o reclamă la ce se întâmplă weekendul ăsta:

Vineri, 24 februarie, ora 18 (dar numai dacă ați vizitat deja Muzeul Farmaciei 🙂 ): concert Chantal, prezentări Mondex și Escudo, designerul Ștefan Burdea și colecția de pantofi de lux

Sâmbătă, 25 februarie, ora 18: concert Universal Band, prezentare de modă Golden Point Underwear și colecția BB-UP

 Duminică, 26 februarie, ora 18: concert Tony Jay feat. Robeeo + prezentare de modă LTB Jeans.
Tot acest eveniment marchează și lansarea oficială a agenției Boom Models – succes și să fiți serioși!

Ce preferi: Londra sau Cluj Arena?

Ai putea ajunge la Londra, la un concert Rihanna, sau la concertele Smokie şi Scorpions care vor inaugura noua Cluj Arena. Aşa că depinde doar de muzica pe care o preferi, pentru că în rest e nevoie de noroc.

Biletele la concert (şi transportul până la Londra) sunt premii pe care le poate câştiga orice client Iulius Mall.

Pentru Smokie, concursul e pe Facebook: Iulius Mall are o aplicaţie specială în care poţi urca o poză făcută împreună cu persoana cu care vrei să mergi.  După care, pui prietenii la treabă şi, vorba cântecului, cine are mai multe voturi până în 5 noiembrie ia potul (sunt puse în joc patru invitaţii de două persoane). Oricum, aţi citit bine – pentru acest concurs nici nu trebuie să mergeţi la cumpărături.

Pentru Rihanna şi Scorpions, concursul e offline: după ce strângi bonuri de minim 100 de lei, le duci la Centrul Info şi eşti înscris în concurs – tragerea la sorţi are loc în 1 şi 2 octombrie. Există un premiu care constă într-o excurse all expenses paid de două persoane la Londra, pentru concert, plus două premii constând în două invitaţii la Scorpions, pentru concertul din Cluj.

Ca să nu stăm cu emoţii până la finalul concursurilor, există şi premii instant: primii 50 clienţi care cumpără de minim 100 lei din magazinele Iulius Mall câştigă pe loc, de la Centrul Info, un voucher de cumpărături la fast-food-ul Doner Maxx sau un voucher de cumpărături la cafeneaua Segafredo.

Spor la cumpărături. Şi distracţie plăcută după!

 

Cum schimbă hainele un oraş? H&M vrea să ne arate

M-au intrigat reclamele la magazinul H&M pe care le-am văzut prin oraş înaintea deschiderii de azi, ora 11, în Iulius Mall. Citez din memorie: „În curând, oraşul tău se va schimba”. Înţeleg că turismul şi investiţiile schimbă un oraş, dar poate spune asta un brand din lumea modei?

Mi-am amintit apoi cât de des, uitându-mă la poze mai vechi, spuneam: „se vede că-s de prin anii ’90”; „nu pot să cred ce purtau ăştia pe vremea bunicii”, „după haine, aş zice că poza e din perioada interbelică”. Mi-am amintit cât de des mi-am auzit prietenii spunând despre cineva pe stradă: „se vede clar că nu sunt români, după cum sunt îmbrăcaţi”.

Din punctul ăsta de vedere, am ajuns să fiu de acord: un brand adevărat de fashion poate schimba cu adevărat fața unui oraș și încă din cel mai important punct de vedere – al oamenilor. Deschiderea H&M, îmi spun prietenele mai în contact cu lumea modei decât mine, înseamnă că un pic din aerul acela de oameni bine îmbrăcați care ne face să-i catalogăm pe unii drept turiști ajunge și la noi. Tradus în termeni de specialitate, H&M se defineşte ca „simplitate, modernitate și mult stil”.

Astăzi la ora 11, primii 100 de clienţi ai magazinului din Iulius Mall vor primi un voucher de cumpărături în valoare de 80 de lei. Distracţie plăcută la cumpărături!