Parcă s-a acrit URSUS

fabrica pedavena

În Pedavena, o localitate micuţă din nordul Italiei, se produce de peste o sută de ani berea cu acelaşi nume. Am gustat în primăvară o ediţie specială, Bere Centenară, la aniversare. Chiar lângă fabrică, este un restaurant „tovărăşesc”, cu bănci de lemn şi un meniu cu fripturi excelente. La fiecare preparat, ţi se recomandă o bere care se potriveşte. În plus, sunt promovate ingredientele obţinute din apropiere: legumele, carnea sau lactatele provenind din ferme sau crescătorii din regiune sunt scoase în evidenţă în meniu.

Asta mi-ar fi plăcut să văd pe Calea Mănăştur. Un muzeu al berii, pentru că zona nu mai e demult potrivită pentru o fabrică. Pe care o vedeam în schimb tot în „zona metropolitană” şi în niciun caz în Buzău. Decizia SAB Miller de a pleca de la Cluj dă brandului o lovitură cu mai multe grade decât prevede eticheta. Nu cred că poate fi numită o supriză; acum un an, ZIUA de Cluj scria premonitoriu că „Ursus renunţă la Cluj„. Atunci, dispăreau cuvintele BERE CLUJ. Acum, toată fabrica.

Nu-i o tragedie, că bere mai găsim. Păcat, totuşi, de o istorie aruncată la gunoi şi de investiţii făcute de management fără un ochi în propria tradiţie. Cum pentru ce va rămâne la Cluj nu e necesar tot spaţiul fabricii, sunt curios să văd ce „ansamblu rezidenţial ultra-central” va răsări.

URSUS a fost un motiv de mândrie pentru iubitorii berii de aici – intrase în folclor. De când erau fabricate de aceeaşi companie, se zicea că Timişoreana e lichidul cu care se spală rezervorul de URSUS la finalul producţiei. Pentru clujeni, o întrebare: şi-acuma, noi ce bem?

3 comentarii la “Parcă s-a acrit URSUS”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *