O recomandare despre viitorul internetului

Ce faci atunci când ai nevoie de informaţie? Care sunt sursele în care ai încredere când vrei să găseşti un stomatolog bun, ai nevoie de recomandări despre un loc pentru vacanţă sau o părere despre cum e mâncarea în acel nou restaurant în care te tot gândeai să mergi?

Prietenii sunt primul răspuns. Înainte să se inventeze termenul de „reţele sociale” pe internet, cu toţii apelam la cele din jurul nostru. Iar întinderea sistemului PCR (pile-cunoştinţe-relaţii) înainte de 1989 mă face să mă mir că, după Revoluţie, românii nu au inventat social networkingul pe internet, înaintea altora, pentru că îl avem în sânge.

Dacă reformulez însă întrebarea („ce faci când cauţi o informaţie online?”) sunt convins că primul gând vă merge spre Google. Doar că Google nu e prea priceput în a ne recomanda un dentist (măseaua mea ştie!). Motorul de căutare e în mâna celor care îşi ştiu crea paginile în aşa fel încât să apară sus printre rezultate, nu într-a celor care au conţinutul cel mai bun pe o temă dată. Cele două se întâlnesc de multe ori, dar nu e o garanţie.

Prietenii însă nu sunt aşa de uşor de manipulat şi, prin reţele gen Facebook, permit schimbarea modului în care găsim informaţia online.

Asta e una din tezele care mi-a plăcut într-un articol recent din Wired Magazine, despre competiţia tot mai mare între Facebook şi Google, care reprezintă fiecare un mod de a aşeza şi găsi informaţiile pe internet: într-un caz, printr-o reţea de prieteni, în al doilea caz, ca din cartea de telefon, chiar dacă una deşteaptă. Cele două nu se concurează întotdeauna, dar războiul pentru dominanţă a început de ani buni.

3 comentarii la “O recomandare despre viitorul internetului”

  1. Bineinteles, ceea ce inseamna ca ne bazam in continuare pe oameni (sau pe conturile lor online) pentru informatii complexe, care scapa unui motor de cautare.

    Nu intamplator, nu avem inca site-uri complete de recomandari care sa ne spuna daca e bun un dentist sau pe cine sa sunam cand se sparge o teava – sistemele astea publice, cu dat note si evaluari scrise, sunt subiective, iar cand vine vorba de pareri, intrebam de cele mai multe ori direct. Conteaza reputatia celui care da nota, celui care face recomandarea, iar asta e un criteriu personal. Aici intra Facebook.

    Altfel, cand vreau sa aflu cate grade sunt acum la Cluj sau unde mi-i pachetul comandat de pe Amazon, dau un Google.

  2. microsoft se lauda ca Bing o sa faca exact asta, sa dea recomandari atunci cand te intereseaza ceva foarte concret… din cate vad pana acum, nu prea face nici el asta. sunt de acord ca facebook, prin prisma faptului ca faciliteaza interactiunea directa intre oameni, poate bate google sau alte motoare de cautare din perspectiva pe care o mentionezi, dar then again facebookul e doar ultimul venit in domeniu. cred ca pana sa intrebi pe cineva pe facebook despre cel mai bun dentist, pui mana pe telefon si suni sau intrebi pe mes si rezultatul s-ar putea sa fie cam acelasi.

Lasă un răspuns la Andrei Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *