19th Ave New York, NY 95822, USA

Ninsoarea și comunicatu’ de presă

Știu că ați așteptat ca niște copii mici să ningă la Cluj pe bune. Vreme de vreo lună s-a discutat într-una dacă e chiciură sau e zăpadă adevărată. Și eu am așteptat prima zăpadă cu mare nerăbdare – abia așteptam să citesc obișnuitul comunicat de presă al Primăriei. Care a venit prompt odată cu primele raze ale soarelui, pe când zăpada începea așadar să se topească.

Let’s have some fun with it – să rescriem comunicatul așa, într-o variantă ”light”.

[box]

Ref: Situația înzăpezirii la Cluj-Napoca

Cele două firme responsabile cu despezirea în municipiu, aia care a dat bonuri de benzină primarului și aia care n-a dat, deși lucrau în condiții identice, au acționat pentru combaterea poleiului și zăpezii încă din seara trecută, joi, 29 decembrie, cu vreo jumătate de oră înainte să ningă de fapt. Atât de pregătiți au fost!

Astfel, s-a intervenit pentru combaterea poleiului de două ori pe străzile cu grad de urgență I și o dată pe străzile cu gradele de urgență II și III. După ce a fost combătut, poleiul a fost condus la spitalul de urgență.

Rosal a intervenit cu 15 utilaje, iar Brantner cu 14 utilaje. Utilajele au constat în cerbi lopătari, adică etnici romi dotați cu lopeți, care au împrăștiat nisip.

Rosal a utilizat 275 de tone de material antiderapant, adică tot nisip, dar sună mai bine material antiderapant, iar Brantner a aruncat din căruță 268 de tone. Negăm pe această cale zvonurile generate de voci răuvoitoare de la Observatorul Astronomic Zorilor, care, neputând urca dimineața cu mașina la serviciu, au anunțat că dacă chiar s-ar fi folosit atâta materiale antiderapant, orbita Pământului s-ar fi înclinat cu 1,73 grade.

Cei doi operatori au intervenit pe toate străzile din municipiu pentru a curăța zăpada acumulată, efortul lor fiind ajutat în mare măsură de faptul că a nins prea slab ca să se acumuleze ceva.

[/box]

Vă las cu o urare de la Primărie. Altă Primărie!

 

Related Posts

Comments (1)

Si oamenii au raspuns: La multi ani Baicoi ?

Leave a comment