19th Ave New York, NY 95822, USA

Nici comitetul de bloc n-a văzut așa ceva!

Băgătorul-de-seamă-șef de la mine de la bloc le-a văzut pe toate!

A văzut înghesuiala din autobuze în zecii de ani în care mergea dimineața la fabrică. A văzut cum se construia linia de tramvai și primele curse cu muncitorii la CUG. A văzut cum curtea din spatele blocului devine din loc de joacă loc de parcare (dar pentru asta n-a avut afișe de lipit, că și-a tras și el garaj).

A văzut cum se schimbă în bloc trei generații de oameni, cum bătrânii lui prieteni sunt înlocuiți de chiriași care fac chefuri și, culmea tupeului, intră cu bicicleta pe casa scărilor. Aici, a simțit deja că poate interveni și a lipit afișe în care le-a zis să nu mai strice ușile cu bicicleta lor.

A văzut că oamenii își pun murături în beci și a lipit afișe avertizându-i că miroase varza.

A văzut că mai nou oamenii mănâncă „pița” și a lipit afișe învățându-i cum să împacheteze cutia ca să nu blocheze pubela când o aruncă la gunoi.

Așa ceva însă, n-a văzut: un praf misterios umple boxa în care se aruncă gunoiul și îl face să se „negrească” pe mâini (el n-are treabă acolo, nefiind angajat ca gunoier, dar asta nu-l împiedică). Ca să pricepem, ne-a lăsat chiar o amprentă – o „monstră”.

comitetul-monstra

Bineînțeles, ca om care le-a văzut pe toate, știe și soluția: să împachetăm mai bine praful! Eu cred însă că altul e adevărul: în boxa noastră de gunoi a erupt Eyjafjallajökull.

Noroc că pe acolo nu zboară avioane; nu de alta, dar n-ar avea loc de „Comitet”.

Related Posts

Comments (3)

pare-se ca o dat si de toner de imprimanta laser domnu’ :))

Doamne fereste! Eu cred ca tot astia au ajutat USL-ul sa ajunga la putere 🙂

E deranjant sa te murdaresti pe maini in timp ce cauti sa investighezi tot ce poti despre vecini. Eu sugerez sa-l folositi pe post de birou de informatii: „Alo, vecinu’ sunt la banca si mi-am uitat actele la birou, nu imi puteti spune CNP-ul meu si datele de pe buletin?” Cred ca s-ar simti in elementul sau, mai ales ca sigur are adunate tone de informatii :))

Leave a comment