19th Ave New York, NY 95822, USA

Muzeul Farmaciei ajunge pe Cluj Arena

În această seară, la meciul Universitatea Cluj – Dinamo de pe Cluj Arena, zeci de mii de oameni vor vedea un banner cu textul „Vino la Muzeul Farmaciei!„. Acum o săptămână, când i-am invitat pe bloggerii clujeni la un tur ghidat al muzeului, nu aş fi crezut că lucrurile se pot mişca atât de repede.

Deşi mă aşteptam la sprijin din partea comunităţii online din Cluj, am rămas uimit să văd numărul şi calitatea reacţiilor; articolele scrise din suflet, nu doar „am fost acolo” şi, mai ales, faptul că mulţi dintre cei prezenţi au venit cu idei şi s-au implicat personal dincolo de a scrie pe blog. Le mulţumesc tuturor şi fiecăruia în parte pentru că au transformat într-un subiect fierbinte ceea ce până acum o săptămână era un muzeu puţin cunoscut. La câteva zile după vizită, l-am sunat pe Radu Crişan, ghidul muzeului, să îl întreb dacă are vizitatori. Şi-a tras sufletul şi mi-a zis: „Stai să mă aşez, măi Andrei, că sunt rupt la câtă lume a fost azi!”. Am rămas fără cuvinte.

Miercuri, am primit eu un telefon: Daniel Rus mă întreba dacă mi-ar plăcea să avem un banner pe Cluj Arena. Adică un ajutor pentru care care companiile ar plăti mii de euro. Nu ştiu cum a făcut, cu cine a vorbit, pe cine a băgat în priză :D, e complet meritul lui, dar am primit aprobarea, pentru care mulţumim celor de la Universitatea Cluj, care au înţeles că simbolurile oraşului trebuie să fie solidare.

Doar că… banner, banner, dar ce scriem pe el? În acel moment, nu aveam încă un logo sau o grafică, nu exista site, nimic!

Aşa că Zăineasca a făcut un logo aşa cum trebuie, care nu doar că arată bine, ci şi respectă vechea siglă de la intrarea muzeului. Tot ea s-a ocupat de design, iar cei de la PMA Invest au produs gratuit acel banner, o altă mare economie pentru noi.

Dar ce puteam scrie pe bannerul care poate va fi văzut câteva secunde la televizor? Câteva cuvinte şi un site, maxim. Doar că nu aveam site. Acum îl avem, sau cel puţin avem o primă versiune, după două zile (şi mai ales nopţi) foarte intense, în care am luat un curs intensiv de WordPress. Webfactor ne asigură, din nou gratuit, găzduirea (mulţumesc, Lorand!). La fel, le mulţumesc pentru răbdare şi sfaturi colegilor din PR & More, care au înţeles săptămâna trecută că au în birou un hiperactiv cu capul în nori.

Aşa că azi e sărbătoare pentru mine – nu ştiu dacă la meci vor fi 10.000, 20.000 sau un stadion plin, nu ştiu câte milioane se vor uita la televizor, dar toţi vor vedea un banner şi, poate, adresa unui nou site – Muzeul Farmaciei.

Vă invit de acum să dăm vorba mai departe: vom avea bannere pentru bloguri, ca să promovăm noul site, iar de aici mai sunt multe de făcut ca să îl aducem la nivelul la care trebuie să fie site-ul unei asemenea minunăţii de muzeu.

E o răspundere foarte mare să văd aşa mobilizare pentru cauza asta. Încredea şi implicarea tuturor înseamnă că musai să merg mai departe – aşa că mă aşteaptă zile interesante.

 

 

Related Posts

Comments (7)

bravo!

dar rezolva problema cu siteu-ul ca altfel timpul a fost irosit.
http://i43.tinypic.com/alosk7.png

ah da, sunt curios de cifre, cat va ajuta promovarea in randul suporterilor

Done 🙂

Da un refresh, site-ul e sus. Si cu juma de ora inainte de deadline, daca iti vine sa crezi. Amu sa vanam buguri.

Aţi obţinut o primă victorie: familia Hintz vrea înţelegere amiabilă şi să păstreze Muzeul în actualul sediu.

http://oradecluj.oradestiri.ro/doua-vesti-bune-pentru-muzeul-de-istorie-a-farmaciei/actualitate/2011/10/27/

Felicitări!

Foarte bune vești, speram să păstreze tradiția care, până la urmă, e a familiei lor 🙂

Mulțumim pentru sprijin și pentru că scrieți constant de Muzeu!

Avem și un banner 125 x 125?

Inca nu, dar lucram la ele si sper sa fie pe maine. Desigur, prin lucram ma refer la unii mai talentati decat mine 😀

Leave a comment