Medicii au aparatură SF. Statul român ne trimite la cuţit

Zilele trecute a avut loc la Cluj un eveniment aparent de specialitate: o conferinţă despre progresele în uro-oncologie. Ce uităm atunci când citim de manifestările de genul ăsta e că medicii care se întâlnesc la Cluj – şi confirmă, în felul ăsta, statutul de centru medical al oraşului – sunt cei care stabilesc, practic, ce urmează să se întâmple cu noi, pacienţii.

Echipa condusă de profesorul Ioan Coman operează cu ultimele descoperiri în domeniu. La Cluj, nu în Viena! Nu mă pricep să vă explic ce face robotul Da Vinci sau ce e plasma vaporizarea. Dar orice pacient ar trebui să ştie că la Cluj cancerul la prostată nu mai trebuie operat dacă e descoperit incipient, pentru că se poate trata neinvaziv.

La fel cum trebuie să ştim cu toţii că statul român nu plăteşte niciunul din aceste tratamente. Doar cei foarte bogaţi, sau cei destul de disperaţi să îşi vândă casa, pot avea acces la tratamente de top – Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează decât bisturiul. Iar priceperea unor medici de vârf rămâne fără răsplată.

Veţi spune: suntem săraci. Să facem un calcul: dacă după o operaţie stai în casă două luni, statul nu pierde mai mulţi bani (pentru că nu produci, pentru că trăieşti din concediul de boală) decât dacă în maxim o săptămână te-ai reîntoarce la serviciu?

Dar calculele astea cine să le facă?! Pentru statul român, pacientul e o vacă bună de muls de impozite şi de trimis apoi la abatorul cuţitelor. Boii din administraţie se tratează oricum la Allgemeines Krankenhaus – Viena.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *