Matinalii de la Prima (& co.)

Alpha TV va avea de luni un matinal nou, difuzat de la ora 7, pe numele său "Ora 8". Glumeam, îi zice "7 fix". Update: e vorba de luni, 2 iunie (termen probabil).


Interesant e că noua emisiune va fi prezentată de Ştefi Florea (ex-One TV, ex-Alpha TV) şi Andi Daiszler. Succes, băieţi, să n-aveţi emoţii sau ceva, că oricum vă înregistez primele emisiuni!


Încă două veşti, pentru cei care "nu se uită până acolo în dreapta jos", am încheiat citatul despre blogroll pe a cărui autoare nu o deconspir:

  • Miercuri la prânz l-am căutat pe Tiberiu Fărcaş în caseta de redacţie de la CityNews şi era acolo. Miercuri seara, când scriu asta, nu mai e acolo. De ce l-am căutat? Pentru că mişcarea era clară de o vreme. Destinaţia lui Tibi e înapoi la ZIUA, precizează Vasile
  • Mihai Prodan spune că studenţii de la Jurnalism ar fi obligaţi să îşi scrie articolele de practică doar la Cluj Express. Mi se pare cel puţin ciudat, ştiu studenţi cărora li s-a acceptat stagiul de la CLUJEANUL, aşa că poate o fi doar la o anume materie. Mă voi interesa să vedem ce spun cei de acolo, pentru că ar fi complet aberant să existe astfel de "limitări". (lămuriri despre situaţia cu practica, în comentarii, mulţu!)

14 comentarii la “Matinalii de la Prima (& co.)”

  1. Sint studenti care isi fac practica chiar la Transylvania Weekly si pe presa on-line dezvoltata de Echipa de Stiri. Ar fi o alta aberatie a asa – zisei facultati de jurna sa oblige oamenii sa prezinte dosar de presa numai pe un anumit produs media.

  2. Super tare , stefi si andi… 🙂 Sunt foarte curioasa ce o sa iasa,oricum e clar ca Stefi are experienta pe Andi il stiu doar de la monitorul.
    Sunt curioasa la 7 fix , voi fi prezenta in fata tv.

  3. bai, e nasol sa faci matinal asa matinal. n-o sa-i vad pe baietii astia decat la carcotasi eventual, ceea ce-i o reclama buna.

    oare de ce nu se face matinal seara, in loc de talk-show-uri, care sa fie mutate dimineata. mai ales acum, in campanie, as prefera ca prietenul calin botez sa-si ia politicienii si sa-i chinuie de la 7. Dimineata, fix.

    Asociatia pentru ziua de 36 de ore

  4. stai linistita ca nu o sa ajung la Huidu, numai daca trimiti tu ci ei imagini, oricum incepe matinalul 7 fix cu andi si stefi doar in 2 iunie 2008 ora 7 , asa ca nu va agitati

  5. numai la o anumita materie exista posibilitatea sa facem un stagiu de practica la Cj Express..nu e obligatoriu..

  6. Am citit pe Blogul lui Andi si se pare ca doar pe data de 2 iunie incepe matinalul 7 FIX , de unde stiai tu Andrei ca incepe luni?

  7. Nicoleta
    joi,22 mai, 2008 at 12:32 pm

    Nu e sigur ca Stefan va face matinalul cu Andi deoarece odata ce a plecat e greu sa se mai intoarca.Se pare ca conducerea postului Alpha tv se teme de prezenta lui si de modul de exprimare libera si nu au de gand sa angajeze un om de ordine in platou ca sa il faca sa taca ,sa nu deranjeze anumiti oameni de afaceri sau vreun partid.

  8. Stefan Florea
    joi,22 mai, 2008 at 1:07 pm

    Nu are rost sa va certati pe acest Blog,este dreptul fiecarui sa se exprime liber.Nu schimba nimic situatia de fata daca cineva crede ca eu as fi sub o alta identitate,insa va asigur ca nu am postat nici un mesaj pentru acest articol-nu sunt chiar asa de megaloman.Si pentru linistea voastra ,nici nu e sigur ca o sa incepem vreun proiect in aceasta formula,asa ca nu va mai agitati. Multumesc

  9. Andi a mai facut matinal nu. Dovada ca este un tip slab. De atunci am vazut cu stefi 3 productii noi si cu arthur o productie, se pare ca incepe matinalul cu ARTHUR la ALpha tv insa Stefi nu doreste un matinal si prefera sa continue in fiecare sambata pt ca pe 4 oct incepe o noua emisiune

  10. 3 Decembrie 2008 , ce sa vezi la televizor, Stefi Florea ex One tv , ex Alpha tv, ex one tv , ex alpha tv , prezent la ONE TV Transilvania in emisiune cu GORE moderator Bogdan Eduard! Stefi isi anunta revenirea incendiara unde a scuipat de 2 ori la one tv, citez: „Nu am scuipat , am plecat pentru o alta oferta, acum ma intorc la one pentru ca aici ma exprim cel mai bine” Felicitari ce sa zic, acum incepe lupta intre cei 2 colegi de platou STEFI SI ARTHUR , ex artur spune nezta cluj si ex stefi spune neata Transilvania la one tv, asta da !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *