„La putere” vs. „în serviciul public”

Astăzi, corespondenţă specială din ţara imaginară a lui Don Quijote

Cuvintele pe care le folosim dau formă realităţii în cel mai direct şi eficient mod posibil. Nu sunt înşiruiri de litere în dicţionar, ci definesc conceptele după care ne ghidăm o viaţă întreagă.

Dacă analizăm retorica folosită atunci când ne referim la „venirea la putere” a unuia sau altuia dintre politicieni, vom vedea cât de ancoraţi suntem în anumite noţiuni şi cum pricepem ceea ce se întâmplă în jurul nostru strict din perspectiva lor. Ba mai mult, aşteptările noastre faţă de ceilalţi pornesc tot de acolo.

La putere

Expresie consacrată şi prin strigătul „ciocu’ mic, acuma noi suntem la putere” al unei gaiţe care mai ciripeşte încă în Parlament. Ar trebui să fie o expresie neutră, dar nu este. Este visul unei mulţimi de membri din orice organizaţie de tineret, care vor să ajungă şi ei odată în centrul sforilor.

Serviciul public

Adică ce ar trebui să li se întâmple celor care ajung la putere, doar că lor nu le-a spus nimeni asta.

Ne conduc ei, sau noi îi conducem pe ei?

Majoritatea aleşilor noştri nu pricep nici picaţi cu ceară că ei nu sunt undeva în vârful unei ierarhii („sus”). Eu îi văd jos, la baza ei, dar nu e câtuşi de puţin un semn de dispreţ. Ei ar trebui să fie în prima linie a serviciului public, adică doar în slujba altora. Pur şi simplu, lucrează pentru noi, nu „ne conduc”, iar noi îi controlăm nu doar prin vot, ci şi prin scormonirea în averi şi declaraţii de interese, prin transformarea vieţii lor într-o carte deschisă. O situaţie ingrată, dar acceptată din cauza unei vocaţii pentru binele public.

Demnităţi publice

Tocmai de aceea, pentru că ar trebui să fie greu să fii politician, adică să lucrezi o viaţă întreagă pentru alţii, nu pentru interesul personal, există „demnităţi” ale funcţiei. Astea nu sunt o răsplată pentru că ai dat din coate şi i-ai distrus pe alţii să ajungi „sus”. Nu sunt recunoaşterea unei posturi privilegiate, de parcă ai fi de două ori om dacă eşti parlamentar. Dimpotrivă – sunt compensări ale situaţiei neplăcute de a fi mereu „al altora”, de a nu putea acumula pentru tine. Pentru că dacă eşti politician, ţi-e mult mai greu să faci afaceri cu statul în mod corect, dacă nu imposibil. Şi atunci noi, contribuabilii, te răsplătim pentru că ne-ai slujit cu o pensie confortabilă, iar în timpul exercitării funcţiei îţi oferim nişte condiţii bune.

Ţara basmelor

Nimeni nu e perfect şi nici o utopie nu va deveni vreodată realitate. Din păcate, nici măcar nu încercăm. Spunem „nu se poate” şi plecăm mai departe, deşi schimbările care trebuie făcute nu sunt pe bani: sunt în conştiinţe. Ale noastre şi ale celor „aleşi”.

Expresiile menţionate sunt puse sub reflectoare în orice campanie electorală, când unii sau alţii mai spun că „nu vin la putere, vin la muncă”. Nimeni nu m-a convins niciodată că înţelege cu adevărat ce înseamnă aceste cuvinte, care, pentru mine, sunt la baza aşteptărilor mele de la orice om politic. Căruia nu ştiu de ce îi mai spun aşa, fiindcă nu îl aleg ca să facă „politică”, ci „administraţie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *