La mulți ani, TIFF!

tiff-editia-1-2002

[quote author=”Liternet, 2002″ style=”red”]Important e că un astfel de festival a fost iniţiat şi că zidul inhibiţiilor a fost dărâmat. E lucrul cel mai dificil; de-acum încolo, nu-i vorba decât de rodaj şi intrare în ritm.[/quote]

În 3 iunie 2002, pe când românii se întrebau dacă vor accede vreodată în Uniunea Europeană, a început la Cluj prima ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF. Iar restul, cum se spune în cărți și discursurile oamenilor care le-au citit, e istorie!

La prima ediție, TIFF avea proiecții în două săli de cinema, Republica și Arta, și la Casa Tranzit. S-au oferit cinci premii, iar faptul că premiul juriului a mers spre Cristian Mungiu pentru „Occident” lega festivalul de „noul val” de care, de atunci, au auzit și românii fără cinema în oraș. Întâi la știrile de la televizor, iar apoi când trecea Caravana TIFF pe acolo. Câteva luni mai târziu și fără legătură cu Mungiu, drumul României spre Occident (de data asta fără ghilimele) era deschis de decizia care aproba formal intrarea noastră în NATO.

Doi ani mai târziu, în 2004, România devenea membră a Alianței Nord-Atlantice, iar Observatorul Cultural scria deja că TIFF-ul aflat la a treia ediţie devenise „un mare festival într-o cinematografie existentă”. Niciun film românesc nu trecuse de ştacheta preselecţiei, semn că noul val avea încă nevoie să strângă rândurile în lupta cu „mediocrația revenșardă” promovată de dinozaurii din sistem.

Pe când puteam merge în Ungaria doar cu buletinul, în 2007, TIFF avea 160 de filme în program, proiecții în aer liber la „Echinox” și se extinsese în TOATE cele trei cinematografe din orașul care, pe vremea respectivă, nu se bucura de prezența vreunul mall (primul, Iulius Mall, şi-a deschis porţile câteva luni mai târziu, în noiembrie). Filmele românești din program dovedea că și forma – TIFF – ajutase la crearea fondului – cinematografie românească. Pe listă: „4 luni, 3 săptămâni și două zile”, „California Dreamin'”, „Cocoşul decapitat”, „Hârtia va fi albastră” și „Legături bolnăvicioase”, ultimul realizat de Tudor Giurgiu care cred că de pe vremea aceea spunea că singurul premiu pe care nu îl va câștiga niciodată va fi un premiu la TIFF.

De atunci, invitaţii internaţionali sunt cu sutele, iar numele mari s-au obişnuit cu destinaţia Cluj. TIFF-ul nu s-a mutat la Sibiu, nu s-a dus la București, iar cineaştii atraşi de numele Transilvania au descoperit că, dincolo de poveştile cu Dracula, au de ce să vină.

Suntem în 3 iunie 2013. Ultimele țări europene se luptă să ridice ultimele restricții de muncă pentru români. La Cluj, cu puţin înainte de TIFF.12, s-a anunţat că oraşul va avea un centrul pentru industrii creative. Festivalul are casa lui, aduce în oraş pelicule în premieră, concerte de talie mondială şi dezbateri precum „Internetul și filmele” (ce viteză de download aveați în 2002?).

Încă mai e mult până să ajungem acolo unde eram cu o sută de ani în urmă, când turnarea de filme la Cluj era ceva normal. Din fericire, ultimii 12 ani din această sută sunt cei mai mari paşi pe care i-am făcut în direcţia respectivă. De fapt, nu i-am făcut: i-au făcut, persoana a treia, un grup de oameni hotărâţi să își găsească propriul drum.

La mulți ani, TIFF – și mulțumim că ne-ai luat cu tine la drum!

[quote style=”red”]But in life, not everything is perfect. Sometimes, you have to make your own history. Give destiny a little boost, you know?[/quote]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *