L-o dat jos pe Bălcescu?

Asta m-a întrebat astăzi o tanti, ca să vedeţi exact în ce ţară trăieşte poporul român. I-am explicat că da, ne va conduce Văcăroiu până când vom vota din nou, şi mi-a zis că tot pe Băsescu, nu?


N-aţi crezut că o vor face, aşa-i?

 


Cred că fiecare partid şi-a imaginat că ceilalţi vor vota altfel, de
fapt. Pentru că nimeni nu mai ştie, de fapt, de ce e acolo şi ce
reprezintă; nu se mai ridică deasupra aforismului lui Becali: "scoate,
bă, doctrina", când i-a cerut cineva să explice valorile PNG.


Liberalii români nu mai vorbesc despre liberalism. Social-democraţii nu
mai fac protecţie socială. Iar democraţii nu mai ştiu nici ei dacă sunt
de dreapta sau de stânga. Dar toată lumea ştie perfect dacă este pro
sau contra Traian Băsescu.

 

El este acum punctul de referinţă al politicii. L-au pus în locul lui
preferat: în centrul atenţiei, pe un podium de unde va vorbi românilor
pe limba lor. Are conflict, are o nouă confruntare, e un războinic care
nu a pierdut nici un război.

 

Va pleca din nou spre Cotroceni, pe un val de simpatie pornit în Piaţa Universităţii, unde deja sunt vreo 500 de oameni sunt mii de oameni care îşi aşteaptă idolul.

 

Doamna care mi-a pus întrebarea din titlu îmi spunea bucuroasă că i s-a
mărit pensia. Acum are aproape 400 de lei şi se gândea ce va face cu
banii în plus. Dar de ea n-are nimeni timp, pentru că toţi sunt în
campanie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *