Jocuri periculoase

„Mergem, dar  nu stăm mult”. Am dovada scrisă că așa ne-am zis când am auzit de Gaming Night Cluj, pe motiv de oboseală cronică acumulată și alte mici probleme de care am uitat după ce am ajuns la fața locului.

Gaming Night Cluj înseamnă că, la invitația lui Gabi, vreo 35 de oameni din diverse forme de online au pus stăpânire pe food-court-ul Iulius Mall, unde și-au instalat laptopurile, plasmele, proiectoarele, consolele PS3, Xbox și Kinekt.

Și dacă nu mă jucam nimic toată seara și tot ar fi meritat să merg numai pentru figurile de neprețuit ale angajaților mall-ului, ocupați cu trebi administrative, care numai că nu-și făceau cruce când vedeau oameni care făceau galerie ca la fotbal, pedalau prin aer sau pocneau muște invizibile (pentru cine nu era conectat la console). Dar pentru că nu puteam fi doar spectator, am petrecut ore bune la Guitar Hero, ocazie cu care vă anunț de pe acum că dau pianul pe tobe și îmi fac trupă. Cu Miro la voce și cu revelația muzicală a serii, Cezara, interpretând „demențial” la chitară, o să câștigăm Global Battle of the Bands și dacă pentru concurență cântă Chuck Norris backing vocals la Maya. Asta cu condiția să ne facă galerie dl. doctor, că altfel nu ne concentrăm așa bine!

Au mai fost niște uameni care au stat o noapte întreagă să joace Counterstrike și Mortal Kombat (unde am avut plăcerea să văd cum se ia bătaie corect), dar distracția a fost în colțul unde se juca împreună cu…, nu contra… :D

Unul din principalele motive pentru care așteptam cu nerăbdare gaming night a fost să reîntâlnesc Kinekt-ul pe care îl testasem acum ceva timp in good company, așa că am petrecut o vreme bună cu Kinekt Sports. Ocazie cu care s-a dovedit că unele jocuri sunt periculoase: nici până acum nu îmi dau seama dacă e bine sau e mult prea ciudat să îți bați prietena la box…

Până la urmă nici nu am stat mult: a durat numai până la 5 dimineața. Pentru că m-am uitat la ceas pe la 1, cu gândul să o iau din loc, iar peste cinci minute, când m-am uitat iar, era 4 dimineața. Rog dați RT la un mic anunț publicitar: „Blogger clujean pierdut noțiunea timpului. Ofer recompensă. Pls RT, DM, ASL!”

Gaming Night este un eveniment [excelent] psaico.info susținut de Iulius Mall. Sponsori: 4Games, Intend Computers, Ursus și Lemnul Verde.

5 Responses to “Jocuri periculoase”

  1. Jteph spune:

    A fost într-adevăr o noapte distractivă.

Trackbacks/Pingbacks

  1. [...] acum, au mai scris: Andrei, Auras, Teo, Stefan, Cezara, Raluca, Injineru si [...]

  2. [...] noapte am fost la Gaming Night Cluj. După cum a spus și Andrei că am spus inițial: ”Mergem, da’ nu stăm mult!”. Ei bine, nu am stat decât până la [...]

  3. [...] acum, au mai scris: Psaico, Andrei, Auras, Teo, Stefan, Cezara, Raluca, Injineru si Vasile. #gallery-1 { margin: auto; } [...]

  4. [...] legate de Gaming Night se mai pot vedea la Teo, Auraș, Schumitza, Injineru, Vasile, Ștefan, Andrei, Mirona, Marius, [...]


Leave a Reply