19th Ave New York, NY 95822, USA

George Jiglău pleacă de la City, Delia Cărbune merge la Prima…

… pe scurt, se agită iar piaţa transferurilor:

* Delia Cărbune este noul corespondent Prima TV Cluj, post care şi-a schimbat, tot zilele astea, şi cameramanul. Delia a trecut de la TVR Cluj la Realitatea, dar promisiunile de acasă nu s-au potrivit cu criza din târg. Succes la Prima!

* Mă pregăteam să anunţ că va fi redactor-şef la Mesagerul de Cluj, dar trebuie să scriu taman contrariul: editorul George Jiglău părăseşte CityNews, după foarte puţin timp petrecut acolo, respectiv din 22 iunie. George se desparte de City în cei mai amiabili termeni şi va rămâne acolo până la găsirea unui înlocuitor, după care se va ocupa de proiectele personale. Din păcate, se pare că n-au mai putut fi împăcate cu redacţia. Îi ţin pumnii Monicăi, că data trecută când s-a schimbat editorul a lucrat vreo lună singură 🙂

* UnCopilutz a scris deja de plecarea lui Eugen Olariu de la ZIUA de Cluj. Ar mai fi de notat ceea ce cred că e o premieră în presa de pe la noi, adică faptul că ZIUA nu mai are voie să folosească imaginile surprinse de Eugen, pentru că drepturile de autor aparţin firmei acestuia. Un model bun de urmat! Pe de altă parte, ZIUA caută deja înlocuitor şi o soluţie ar putea fi aducerea unui colaborator part-time.

* Iar s-au intensificat zvonurile despre colaborarea Rareş Bogdan – Liviu Alexa pentru Mesagerul de Cluj. Devine amuzant!

Related Posts

Comments (2)

A scris şi Vasile Racoviţan despre fostul lui coleg, însă am văzut pe urmă. Iar dacă ar fi cum spui în final, nu m-aş mira deloc.

nu am nici o legatura cu noul produs saptamanal, Mesagerul de Cluj, produs de Liviu Alexa. Sunt convins insa ca va fi o experienta complet noua si un vehicul media interesant pentru piata media clujeana. Maxim succes lui Liviu si echipei sale! Sunt sigur ca vor reusi.
Legat de Eugen, imi pare rau de despartirea dupa multi ani de unul dintre cei mai buni fotoreporteri din Cluj.

Leave a comment