Gemenele bisexuale, ATV-ul şi minciuna

Sunt tot mai bucuros că am trecut de ceva timp de adolescenţă, după ce aseară m-am uitat câteva ore la MTV şi Pro Cinema.

Pe postul muzical pe care numai nu dădeam de muzică, tinerii peste 12 ani puteau urmări show-ul „Double Shot at Love„, în care gemenele bisexuale Vikki şi Rikki încearcă să îşi găsească iubirea printre rândurile unor concurenţi, fete şi băieţi, ţinuţi în ţarc şi filmaţi în sistem Big Brother. Cele două se sărută la liber cu toată lumea, transformă pâre minore în dramolete în toată regula şi îi supun pe concurenţi la probe care par create doar ca să simuleze orgii în forme care să treacă de filtrele cenzorilor din audiovizual. Ulterior, în „Exposed”, un băiat se întâlneşte cu două fete, care nu ştiu că toate declaraţiile lor sunt trecute prin filtrul unui detector de minciuni ascuns. La finalul interviurilor, decide care va fi aleasa, cu replica „îmi place mincinoasa asta mică”.

Pe ProCinema, o emisiune întreagă părea dedicată filmării unor fete care se dădeau cu ATV-ul în pielea goală, luate din cele mai variate unghiuri. Permis doar peste 15 ani.

Nu sunt deloc omul care să se indigneze de prezenţa unor astfel de teme în emisiunile cu un public foarte tânăr, aşa că nu vă aşteptaţi la concluzia „lupului moralist”; dar, pe de altă parte, mi se pare fatală combinaţia între erotism şi lipsa oricăror valori morale (toleranţa faţă de minciuni, promovarea prostiei scuzate de silicoane şi superficialul ridicat la rang de artă). Logic – nu e treaba MTV-ului să facă şcoală, pentru că unele lucruri trebuie înţelese din familie.

Emisiunile astea nu sunt deloc dăunătoare pentru cineva care a venit de-acasă cu discernământ şi simţul ridicolului. Oare câţi copii le au la 13 ani? Oare cum eram azi, dacă în adolescenţă existau asemenea showuri?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *