19th Ave New York, NY 95822, USA

Ecologiştii care aruncă în aer copii

Îmi place umorul negru; serios, l-aş citi şi cu lumina stinsă. Sau cu ochii scoşi.

Cu toate astea, m-a îngrozit clipul de mai jos. Nu pentru că ar fi deosebit de violent, ci ca PR: mesajul pe care îl promovează este exact contrar scopului pentru care a fost creat. Da, ecologiştii îi aruncă în aer pe cei care nu cred în încălzirea globală. Ni se spune eco-terorişti şi noi ce facem? Videoclipuri în care detonăm oameni. Inclusiv copii. De senzaţie!

http://www.youtube.com/watch?v=2jCUI-sYRmU

Tot azi, citesc pe Facebook despre o iniţiativă care m-a lăsat perplex:Facebook should unfriend coal. Adică să aibă grijă ca tot curentul electric pentru serverele lor să vină din surse verzi. Sună foarte bine – mie mi-ar plăcea ca tot curentul din lume să vină din surse regenerabile, DAR această campanie îmi pare un alt mare exemplu de „ne facem că lucrăm”. Pentru că nu are cum să obţină altceva decât vorbe, angajamente şi eventual un pic de awareness suplimentar.

Motivul e simplu: cantitatea de curent electric din surse regenerabile este constantă în sistem la un anumit moment. Dacă Facebook ar folosi mai multă, altcineva ar folosi mai puţină. Cantitatea de energie din surse regenerabile creşte doar dacă se fac investiţii în domeniu – astfel încât în reţeaua electrică să intre mai multă energie verde în fiecare clipă. Aşa că aştept cu interes o campanie de sprijinire a investiţiilor în acest domeniu, nu promisiuni din partea unei firme oarecare, fie şi Facebook, că se va înverzi până o să-i iasă iarbă din nas.

Related Posts

Comments (1)

nu pot sa cred ce fac?! Doamnee

Leave a comment