19th Ave New York, NY 95822, USA

Dimineaţa unui oraş murdar

Apăsător, tern, sugrumat, Clujul e astăzi locul în care fumul alb al centralelor de apartament se ridică greu câţiva metri, înainte de a fi înghiţit de ceaţa care nu ne lasă să vedem nici ziua de mâine. Norii ăştia grei reflectă străzile murdare şi ne închid între dealuri; nici avioanele, nici privirea nu scapă din cuşca de la poalele Feleacului.

În curând, Clujul se va dezgheţa, iar mizeria de pe străzile lui va deveni lichidă. Cerul se va limpezi, iar străzile vor deveni râuri de apă murdară. Drumurile s-or unge cu acea mâzgă subţire, indecisă între gri şi maro. Dimineaţa, soarele va topi depozitele de jeg, pentru ca clujenii să le poată lua pe pantofi sau, dacă şoferii se grăbesc mai tare – şi când nu se grăbesc? – pe pantaloni şi haine.

Acesta e Clujul atât de lăudat şi cântat în ode. Aşa arată în 2011 oraşul pe care îl iubim în engleză pe internet şi româneşte pe afişele-clonă ale Primăriei. Centrul IT-ului românesc şi cel mai bun loc de trăit pe vreme de criză.

În Clujul care se vrea capitală europeană, nu am învăţat încă să curăţăm străzile încât să nu rămână acel metru de scursuri de la marginea oricărei străzi, înspre trotuar. În Clujul-cel-mai-iubit-online, bălteşte neputinţa unei comunităţi să schimbe cel mai elementar element de confort urban. Într-un oraş cu suflete colorate, străzile şi casele sunt gri.

În oraşul ăsta nu are rost să-ţi faci pantofii şi nici să-ţi speli maşina. Evadarea va dura câteva ore, înainte ca tentaculele mizeriei de pe străzi să te prindă din urmă. Unde ai vrut să pleci? Vino înapoi, mizeria picură aici, iar tu eşti unul dintre noi.

Related Posts

Comments (1)

nu am s-o spun nici poetic, nici ironic. noi dam „like” pe facebook…etc dar nu iesim cu lopata in mana sa ne curatam rahatu de sub picioare ca de…suntem prea mandrii ca suntem clujeni. pix (elegant zis …ca sa nu ma cenzurezi) am devenit prea snobi in orasul asta universitar si cultural…unde diplomele se iau ca timbrele postale si cultura se face mai ales prin baruri…ca in institutii mai greu. am progresat oarecum…din epoca funar incoace…dar nu la nivel de mansarda…de creier, de intelect…cum vrei tu sa-i zici. suntem, inca, un oras de tarani industrializati de „epoca de aur”.

Leave a comment